Premierul Victor Ponta a afirmat, marţi seară, că agresiuni precum cea asupra tânărului rom bătut în Franţa trebuie pedepsite "cu cea mai mare duritate", relatează Mediafax.
Prim-ministrul a spus că, marţi seară, a avut o convorbire cu premierul Franţei şi că acesta i-a transmis poziţia oficialilor de la Paris care condamnă agresiunea asupra tânărului cetăţean român. Victor Ponta a adăugat că "în fața unor asemenea situații reacția politică la cel mai înalt nivel este foarte clară, de condamnare publică și sancționare fără niciun fel de ezitare a vinovaților".
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, marţi, că este "deranjant" că Ambasada de la Paris a aflat din presă de cazul minorului linşat şi nu de la autorităţile franceze, subliniind că politicienii vest-europeni trebuie să stopeze reacţiile rasiste.
Şeful diplomaţiei a precizat că linşajul din Franţa asupra minorului român de 16 ani reprezintă "un lucru abominabil" şi că, dacă acesta a comis anumite încălcări ale legii, "există instituţii şi există o lege şi în Franţa care trebuie aplicată".
Corlăţean a declarat că ce se întâmplă în state de drept, cu democraţii remarcabile, precum Franţa, Olanda sau Marea Britanie, reprezintă "unul dintre cele mai serioase semnale de alarmă că dincolo de politica asta ieftină care aduce voturi, chiar şi în cazul partidelor serioase, pentru că au fost şi sunt partide serioase în Vestul Europei şi politicieni care au folosit această retorică populistă, xenofobă, rasistă, e momentul în care să se tragă o linie". "Dacă mergem mai departe, nu este cazul doar riscului pentru români (…) vorbim iată de un proiect care revine, o Europă cu mai multe viteze, o dorinţă de a servi a la carte în Vestul încă mai prosper al Europei ceea ce ne convine să luăm, ceea ce nu ne convine – respingem. Libertatea de mişcare nu ne mai convine şi atunci o respingem", a afirmat Corlăţean, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.
Totodată, ministrul de Externe a subliniat că este "deranjant" faptul că Ambasada României la Paris a aflat de caz "din presă şi nu de la autorităţile franceze".
În urma relatărilor din presă şi în baza instrucţiunilor transmise de la Bucureşti, ambasadorul Mazuru "a intervenit direct la consilierul diplomatic al premierului, la ministrul de Interne şi la MAE francez cu mesaje extrem de clare, cu aşteptările foarte clare ale Guvernului român ca cei responsabili să fie identificaţi şi să răspundă foarte clar în faţa legii", a spus Corlăţean.
Ministrul de Externe a acuzat faptul că românii "sunt folosiţi în bătălia internă în unele state vest-europene, în alegerile europene" şi a făcut apel la autorităţile din Vestul Europei să stopeze "aceste reacţii rasiste".
"Nu cred că ar fi fost 12 oameni cu cagule pe cap care să intervină şi să agreseze până aproape de starea de deces pe un tânăr dacă acesta ar fi fost – să spunem, şi nu vreau să ofensez pe nimeni – german sau britanic. A fost cetăţean român şi a fost de etnie romă şi asta spune foarte mult că aceste discursuri politice xenofobe rasiste generează consecinţe foarte grave", a subliniat Titus Corlăţean.
"România vine de undeva de foarte departe şi a trebuit să facă eforturi uriaşe, nu puteam să ştergem starea de sărăcie în care până la urmă am fost plasaţi după cel de-al doilea Război Mondial. Lucrurile acestea trebuie discutate pentru că o parte din prosperitatea Vestului european se bazează şi pe munca foarte serioasă a milioane de români după ce frontierele Europei s-au deschis şi pentru români", a mai spus Corlăţean, acuzând, totodată, "o doză uriaşă de făţărnicie în poziţia, atitudinea, discursul multor politicieni vest-europeni".
Pe de altă parte, şeful diplomaţiei a subliniat că România nu a reuşit "acea performanţă politică, economică, socială" pentru ca românii să fie "cu adevărat respectaţi" şi în consecinţă "unii dintre ei sunt folosiţi – indiferent de etnia lor – în acest joc politic murdar". "Soluţia până la urmă la acest cutremur prin care Europa a trecut şi încă trece este una singură: cei care sunt politicieni responsabili dedicaţi proiectului european să strângă rândurile (…) pentru că altfel acest proiect la care au contribuit generaţii de lideri europeni politici cu viziune şi care au avut o contribuţie extraordinară la construcţia europeană, altfel toată această muncă se va alege praful de ea", a mai spus Corlăţean.
Un minor rom român se afla între viaţă şi moarte luni seara, după ce a fost bătut de aproximativ 12 persoane care-l suspectau de comiterea unor spargeri într-o localitate din departamentul Seine-Saint-Denis, în zona central-nordică a Franţei, relatează site-ul revistei franceze Le Nouvel Observateur.
Potrivit primelor elemente ale anchetei, minorul, în vârstă de 16 ani, ar fi fost bătut crunt de persoane care-l suspectau că a spart anterior apartamentul unei femei din localitate. "Un grup de persoane a venit să-l caute în această tabără şi l-a luat cu forţa", a declarat o sursă din cadrul poliţiei. Minorul a fost sechestrat într-o pivniţă, unde agresorii l-au bătut cu brutalitate.
"Aproximativ 12 persoane" ar fi participat la această linşare, potrivit unei surse apropiate cazului. Mama minorului este cea care a sesizat poliţia. Tânărul a fost găsit vineri seara, inconştient, abandonat într-un cărucior de la un supermarket, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.
Nicio persoană nu era arestată până luni seara în acest caz, potrivit Le Nouvel Observateur.
Grav rănit, minorul a fost internat la Spitalul Lariboisière de la Paris, unde se afla într-o stare critică luni. "Prognosticul său vital este angajat. Este în comă", a precizat o sursă judiciară. Tânărul, în vârstă de 16 ani, trăia împreună cu familia şi alţi romi într-o casă părăsită, la marginea drumului naţional numărul unu, în dreptul cartierului Cité des Poètes, la Pierrefitte-sur-Seine.