1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăLifestyleTrencin - Steaua atrage reacții din tenisul mondial. "Cred că echipa voastră...

Trencin – Steaua atrage reacții din tenisul mondial. „Cred că echipa voastră este mai bună”

Igor Zelenay, locul 100 ATP la dublu, care a făcut deplasarea la Constanța pentru meciul România – Slovacia din Cupa Davis, a spus că este la curent cu meciul pe care echipa din orașul său natal, Trencin, îl are de disputat cu Steaua.

Zelenay, 32 de ani, a precizat că va fi suporterul echipei slovace. „Sigur, sunt suporterul echipei mele, dar unde se joacă?”, a întrebat el, râzând, potrivit Mediafax.

Urmărește aici Live Text Trencin – Steaua: ora 21.30 în Liga Campionilor, turul al doilea preliminar

El a recunoscut că nu este un fan al fotbalului, dar crede că Steaua este mai bună decât echipa din Trencin. „Nu sunt un mare fan al fotbalului, așa că nu sunt la curent cu situația (…) (Trencin – n.r.) a câștigat campionatul în Slovacia, așa că nu cred că joacă slab. Cred totuși că echipa voastră este mai bună. Vom vedea însă ce se va întâmpla pe teren”, a mai spus Igor Zelenay.

Meciul AS Trencin – Steaua este programat marţi, la ora 21.30, la Zilina, în prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor. Returul este în 22 iulie, la Bucureşti.

România întâlneşte Slovacia, în turul 2 al Grupei I a Zonei Euro/Africane, partidele urmând a se desfășura, de vineri până duminică, la Clubul Idu din stațiunea Mamaia. Echipa care va câştiga întâlnirea se va califica în play-off-ul pentru Grupa Mondială, iar formaţia care va pierde va juca în turul I din Grupa I, Zona Euro/Africană.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă