11 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Femeia care ar fi șantajat-o pe președinta ICCJ, Livia Stanciu, reținută...

UPDATE. Femeia care ar fi șantajat-o pe președinta ICCJ, Livia Stanciu, reținută de DNA

UPDATE

 Mariana Rarinca, din Galați, care ar fi șantajat-o pe președintele ICCJ, Livia Stanciu a fost reținută de procurorii DNA București . Ea va fi prezentată instanței Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru săvârşirea infracțiunii de șantaj.


Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a rezultat că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în perioada aprilie 2014 – 03.06.2014, inculpata Rarinca Mariana a amenințat persoana vătămată, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu darea în vileag a unor fapte imaginare, în scopul de a dobândi pentru sine, în mod injust, un folos patrimonial.
Mai mult, inculpata a amenințat persoana vătămată cu divulgarea către presă ( postul de televiziune ANTENA 3) a unor date compromiţătoare despre aceasta şi familia acesteia, susţinând că deţine înscrisuri şi alte mijloace de probă cu care îşi poate proba afirmaţiile.
În schimbul nedivulgării către presă a acestor informaţii presupus compromiţătoare, inculpata Rarinca Mariana i-a pretins persoanei vătămate suma de 20.000 de euro într-o convorbire telefonică.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI. 
–––––––––––––––

Surse judiciare spun că femeia din Galați ar fi santajat-o pe Livia Stanciu cu faptul că va merge la Antena 3 pentru a face "dezvăluri" cu scopul de a o compromite dacă nu îi dă 20.000 de euro
 

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, a fost șantajată de o fostă colaboratoare a soțului ei, avocat în Galați, decedat în urmă cu circa  trei ani și jumătate.

Femeia i-ar fi dat președintelui ÎCCJ mai dat mai multe SMS-uri amenințătoare, prin care îi solicita 20.000 de euro pentru neonorarea unor contracte ca urmare a decesului avocatului Stanciu.

Președintele Livia Stanciu a făcut plângere la DNA; SRI a intrat pe fir și a făcut interceptările, iar luni anchetatorii au descins în trei locații din Galați pentru a face percheziții.

Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, Gheorghe Florea, a declarat pentru România că procedura obligatorie în cazul decesului unui avocat este ca angajații sau colaboratorii săi să anunțe baroul de avocați, în acest caz Baroul Galați. Colaboratorii pot oferi clienților asistență, iar dacă aceștia refuză, clienții pot solicita baroului asistența juridică.

Pentru problemele pecuniare ( returnări de bani pentru serviciile de asistență juridică neonorate), clienții se pot adresa moștenitorilor sau instanței de judecată, în termenul general de prescripție de trei ani, precizează președintele UNBR Gheorghe Florea.

Reamintim că de la decesul soțului Liviei Stanciu au trecut deja trei ani și jumătate, adică s-a depășit termenul de prescripție.

Contactată telefonic, doamna Livia Stanciu ne-a relatat  „Sesizarea DNA am făcut-o săptămâna trecută. Este vorba de o fostă colaboratoare a soțului meu, care mă tot șantaja cu SMS-uri pentru a-i da 20.000 de euro, bani pe care i-ar datora soțul meu pentru contracte de asistență juridică pe care i-ar fi plătit ea. Nu pot comenta de ce a început să ceară bani după trei ani și jumătate de la deces și nu a făcut-o atunci. Tot ce știu despre ea este că soțul meu a angajat-o după ce a fost restructurată de o altă societate, nu avea servici și nu putea să-și întrețină doi copii. Știu că soțului meu i-a fost milă și a luat-o drept colaboratoare pentru a o ajuta. În rest, nu vă pot da alte informații”.

 

Cele mai citite

Critici la adresa organizatorilor Australian Open după acordarea unui wildcard Simonei Halep

Decizia de a-i permite româncei să joace în calificările turneului din 2025 a generat controverse, cu fanii împărțiți între nemulțumire și recunoștință. Organizatorii Australian Open...

Paradoxul cărbunelui: Cererea mondială va atinge noi recorduri până în 2027, în ciuda eforturilor climatice

Prognoza vine în contradicție cu estimările anterioare, care indicau un declin semnificativ al cererii în acest deceniu Cererea globală de cărbune va continua să crească,...

Iată cele mai bune obiceiuri care te vor ajuta să slăbești!

To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies...
Ultima oră
Pe aceeași temă