Ponta, liderul cu cel mai mare eșec în palmares și o imagine mizerabilă în chiar propriul partid, reușește să manipuleze PSD, să-l joace pe degete, disprețuindu-l și punându-l în fața faptului împlinit, a unor decizii luate peste capul său, fără nicio consultare.
Era previzibil. S-o recunoaștem, tipul e tare. La prima vedere, triumful nesimțirii. Le dă clasă înaintașilor Năstase și Geoană, cărora li s-a luat gâtul fără mari menajamente după înfrângerea în alegeri și prejudicii mult mai mici aduse partidului. Dar atunci era un alt PSD. Unul „viu“, puternic, vorba noului disident Dragnea. Acum PSD a pierdut prezidențialele, dar a rămas cu puterea. Adică, dependent de Ponta. În fapt, saga incredibilelor supraviețuiri ale lui Ponta – alegeri ratate rușinos, dosar penal, fuga la turci pentru o operație banală – este exclusiv rezultatul acestui tip de captivitate reciprocă, o fundătură din care partidul nu mai găsește forța să iasă. Aranjamentul cu demisia și plantarea în fruntea PSD a unei marionete interimare cum este Rovana Plumb o dovedește cu vârf și îndesat. Există însă alternativă viabilă pe moment? Nu pentru acest PSD atrofiat. Lipsit de lideri la nivel central, cu jumătate dintre baroni înglodați în probleme penale, timorat de DNA și fără alt proiect decât agățatul de putere, PSD pare că nu mai are variante. Simbolic, la Biroul permanent de săptămâna trecută, Ponta trona între Dragnea, Oprea și „doamna Rovana, femeia noastră“, cum generos și delicat a complimentat-o generalul, iar în fundal se profilau fantomele lui Iliescu și Năstase. În rest, vid de autoritate, un partid cocârjat sub propria-i neputință, încătușat de un lider al cărui sfârșit politic, o știu toți, va fi urât, indiferent când va avea loc.
Citește continuarea textului în Revista 22.
