24.2 C
București
joi, 3 octombrie 2024
AcasăLifestyleCFR merge în Liga Europa. Paszkany se retrage

CFR merge în Liga Europa. Paszkany se retrage

CFR Cluj este ultima echipă care va reprezenta România în Liga Europa, după ce Dinamo nu a primit licența pentru a evolua în această competiție, iar FC Vaslui a fost retrogradată pe criterii financiare. Finanțatorul clubului, Arpad Paszkany, declară că a renunțat la echipă și că a cedat-o unui grup de firme, însă el susține că dacă se dorește performanță în cupele europene este nevoie de un investitor străin potent.

"Cesiunea acestor acţiuni s-a făcut fără valoare… Am cesionat acţiunile pe baza unei promisiuni contractuale a firmelor respective în ceea ce priveşte susţinerea financiară a clubului pentru următorii zece ani. Nu am autorizarea din partea lor să le fac publice, ei nu doresc funcţii de conducere la club, pur şi simplu doresc să susţină clubul prin toate căile legale şi posibilităţile Codului fiscal din România. Nu este nimeni majoritar în momentul de faţă. Este un SA care are 29 de acţionari. Toate sunt societăţi înregistrate pe teritoriul României. Eu, ca persoană fizică, nu mai sunt acţionar al clubului CFR 1907 Cluj", a declarat Paszkany, potrivit Mediafax.

"Este foarte frumos să câştigi de trei ori campionatul, de trei ori cupa, două supercupe, dar un upgrade al CFR-ului pentru mine ar însemna o participare constantă şi de mai mare amploare pe plan internaţional. Pentru asta ar trebui o infuzie de capital de cel puţin 25-30 de milioane de dolari pe an, timp de vreo cinci ani. Din păcate, până în momentul de faţă, nu am reuşit, deşi am fost în vreo două momente foarte aproape", a mai spus omul de afaceri clujean.

Paszkany spune că s-a retras total din lumea fotbalului, el renunțând atât la club, cât și la televiziunile Look TV și Transilvania Live, care vor transmite Liga I sezonul viitor. Totuși el va rămâne aproape clubului din Cluj în încercarea de a găsi investitori străini.

CFR Cluj a primit licența pentru Liga Europa, care pe cale sportivă le-ar fi revenit dinamoviștilor. Însă Dinamo va intra în insolvență, iar regulamentul nu permite unui club cu un astfel de stat să participe în vreo competiție europeană. De asemeni următoarea clasată, FC Vaslui, a fost retrogradată tot din cauza problemelor financiare, astfel că ocupanta locului 6, CFR, va fi echipa care va intra în Liga Europa în turul al doilea preliminar, disputat pe 17 și 24 iulie.

Clubul va fi sponsorizat în continuare de grupul de firme Energobit. "Este foarte importantă prezenţa grupului Energobit prin prietenul nostru Ştefan Gadola, care ne-a ajutat foarte mult şi care va fi alături de club şi de acum încolo. Sponsorul clubului în Europa League şi în campionat va fi grupul Energobit", a mai spus Paszkany.

Arpad Paszkany a preluat clubul CFR Cluj în anul 2001, când formaţia ardeleană se afla în Divizia C. În această perioadă, CFR Cluj a câştigat campionatul de trei ori (2007/2008, 2009/2010, 2011/2012), de tot atâtea ori Cupa României (2008-2010) şi Supercupa României de două ori (2009 şi 2010).

 

Cele mai citite

OpenAI își consolidează poziția în domeniul AI cu o nouă rundă de finanțare de 6,6 miliarde de dolari și impune restricții pentru investitori

OpenAI, compania de inteligență artificială din San Francisco condusă de Sam Altman, a cerut investitorilor să evite sprijinirea start-up-urilor rivale, precum Anthropic sau xAI,...

România e gata să limiteze importurile de ouă și carne de păsare din Ucraina

România e pregătită să limiteze importurile de ouă și carne de pasăre din Ucraina, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Florin Barbu susţine...

Românii au cheltuit aproximativ 1,2 miliarde de euro pe biletele de avion în sezonul estival din 2024

Aeroporturile din România au avut un flux de 7,9 milioane de pasageri în lunile de vară ale acestui an, conform datelor furnizate de Asociația...
Ultima oră
Pe aceeași temă