Casa de licitații Goldart – Ghilduș vă propune în această ultimă licitație de vară, cea din 3 august, o selecție dinamică de obiecte de arta decorativă, creații ale unor importante manufacturi europene. Obiecte create și executate cu grijă, mici opere ale unor creatori de prea multe ori uitați, fiecare obiect își poartă cu sine povestea.
Selecția de arta contemporană propune două motive principale, portretul și peisajul, așa cum îl văd diferite generații de artiști ce sunt reuniți acum pe simeză. Amintim portretele semnate de : Ioana Atomei, Sorin Ilfoveanu, Elena Greculesi, Dorin Crețu, seraficele personaje semnate Carolina Iacob, precum și peisajele incărcate de lumină semnate de Iacob Lazăr sau Gheo Vlad Boțan.
Artele grafice oferă o viziune sensibilă sau ludică asupra universului tematic. De la portretele inocente semnate de Gheorghe Juster, Madi Wechsler Dinu sau cele semnate de Constantin Piliuță, de la peisajele jucăușe semnate de Ligia Macovei sau mai melancolice, cum este cel semnat de Lazăr Zin, sau la sensibilitatea unei naturi statice în pastel, cu trandafiri în nuanțe rafinate semnată Ștefan Luchian.
Pictura selectată în această licitație ne poartă în registre de stări variate, de la nuduri plastice și ”Bacanale” semnat de Constantin Bacalu sau George Barbieri la ”Arlechinul” semnat de George Ștefănescu, detașat de lumea imediată, dar atât de prezent într-o lume a jocului, de multe ori crudă ; de la seninătatea unor peisaje semnate Verona sau C.C. Constantinescu la schematismul reprezentărilor lui Spiru Chintilă sau gravitatea ”Catedralei” semnate de Constantin Piliuță, toate oferă o imagine profundă asupra artei românești a ultimului secol.
Expoziția poate fi vizitata până la ora 19.00 (când va începe licitaţia) la sediul Casei de Licitații din Intr. I. L. Caragiale nr. 1