17.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialMilitar ucrainean ucis la Slaviansk

Militar ucrainean ucis la Slaviansk

Un militar ucrainean a fost ucis și alţi trei au fost răniţi într-un atac cu mortiere comis de insurgenţi proruşi lângă Slaviansk, a anunţat luni Ministerul ucrainean al Apărării, preluat de AFP, citată de Mediafax.

„Teroriştii au acţionat ca de obicei în mod cinic şi perfid, dintr-o grădiniţă, în apropierea gării de la Slaviansk. Ei voiau să împingă militarii să distrugă grădiniţa”, afirmă ministrul într-un comunicat. Atacul împotriva barajului de control, în noaptea de duminică spre luni, nu s-a soldat cu victime în rândul civililor, potrivit aceleiaşi surse.

Armata ucraineană efectuează de la jumătatea lui aprilie o operaţiune militară împotriva insurgenţilor proruşi care deţin controlul, în mare parte, asupra regiunilor Doneţk şi Lugansk, în estul ţării. Operaţiunea s-a soldat cu aproape 130 de morţi – militari ucraineni, separatişti şi civili – în decurs de o lună, potrivit ONU.

Cele mai citite

Ședință de urgență la Parlament, pentru o lege cu dedicație pentru președinte

Paradoxal : Iohannis va trebui să promulge o lege făcută pentru el Partidul Național Liberal a depus, în Parlament, un proiect care modifică legea electorală. PNL...

Liga Campionilor la fotbal: Bayern Munchen a zdrobit Dinamo Zagreb cu 9-2

Bayern Munchen a realizat scorul primei etape a Ligii Campionilor la fotbal, în noul format, 9-2 cu Dinamo Zagreb, marţi seara, pe Allianz Arena. În...

Încă o lovitură pentru Barcelona! Și Fermin Lopez s-a accidentat

FC Barcelona se confruntă cu o serie de accidentări importante, după ce și mijlocașul Fermin Lopez a fost declarat indisponibil pentru trei săptămâni. După victoria...
Ultima oră
Pe aceeași temă