21.5 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăTechAntonescu: Dacă Ponta ar fi pus la detectorul de minciuni, s-ar dezmembra...

Antonescu: Dacă Ponta ar fi pus la detectorul de minciuni, s-ar dezmembra aparatul

Dacă premierul Victor Ponta ar fi supus unei probe cu detectorul de minciuni, „aparatul ăla se dezmembrează, sar acele”, consideră liderul PNL, Crin Antonescu. El a răspuns astfel când a fost întrebat cum comentează o afirmaţie a lui Victor Ponta potrivit căreia fusese de acord cu cedarea unor acțiuni de la Portul Constanța la municipalitate.

Liderul PNL a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, ce părere are despre o afirmație a premierului Victor Ponta potrivit căreia Antonescu fusese de acord cu cedarea unor acțiuni de la Portul Constanța către municipalitate.

"Domnul Ponta spune atât de multe lucruri încât eu nu am cum să replic elegant. Tot ce pot să spun e că dacă domnul Ponta ar fi supus unei probe cu detectorul de minciuni, cred că se dezmembrează aparatul ăla, sar acele. Avem un fapt, avem o realitate, vă aduceți aminte discuția și știți decizia PNL că portul nu a fost dat. Povestește domnul Ponta că eu eram de acord. Eu eram de acord? Și ce s-a întâmplat? Nu a vrut Ramona Mănescu? Foarte bine. Nu eram de acord, poziția PNL și poziția ministrului nostru a fost susținută, am avut discuții împreună cu dumneaei cu tandemul Ponta- Dragnea destul de intenese pe acest subiect. (…) Indiferent despre ce ne amintm noi că minte domnul Ponta sau nu minte, decizia stă în mâna premierului și trebuie să și-o asume fie că e albă sau neagră. Ce rost are să-l fac eu mincinos pe domnul Ponta când îl face realitatea?", a spus Crin Antonescu, citat de Mediafax.

Antonescu a precizat că nu este de acord ca statul să nu mai fie majoritar în Portul Constanța.

"Aduc aminte că în vreme ce eram împreună la guvernare a fost o discuție prelungită și intensă privitoare la descentralizare, la legile descentralizării și vă aduceți aminte poate că atunci a existat un conflict în interiorul Guvernului privitor la Poliție, la porturi și Portul Constanța în principal și privitor la niște instituții din subordonea Ministerului Muncii pe care noi nu am acceptat să le cedeze autoritatea centrală, în cazul portului din motive foarte clare. Doamna Mănescu a împiedicat la acel moment pierderea controlului statului asupra Portului Constanța", a declarat Crin Antonescu.

De asemenea, fostul ministru al Transporturilor Ramona Mănescu a spus, în aceeași conferință de presă, că decizia de a oferi acel pachet de acțiuni de la Portul Constanța către municipalitate nu poate fi făcută printr-o Hotărâre de Guvern, ci printr-o lege și chiar dacă acest lucru s-ar realiza Consiliul Local Constanța nu ar avea forța economică de a susține investițiile care trebuie făcute în port.

Totuși, Ramona Mănescu nu crede că Victor Ponta dorește cu adevărat să cedeze Portul Constanța, scopul său fiind de a-l implica pe primarul Radu Mazăre în campania pentru europarlamentare.

"Nu cred că domnul Ponta e sincer și dorește să-i dea portul lui Radu Mazăre. Îl ține un pic pe Mazăre în priză pentru alegerile europarlamentare, determinându-l să se implice în campanie pentru PSD. Sunt convinsă că domnul Ponta e la curent cu problemele pe care le ridică acest transfer", a spus Ramona Mănescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, la o dezbare a Fundaţiei Mişcarea Populară, că a da "un port care face investiţii de 500 de milioane în ultimul an lui Măzărică, clovnul naţional" este "un element de dispreţ pentru interesul naţional".

În 1 mai, în cadrul unei vizite făcute în judeţul Constanţa, premierul Victor Ponta spunea că procedura de transfer a acţiunilor Portului Constanţa către Consiliul Local va continua, chiar dacă există riscul "să se supere" anumite persoane, el susţinând că portul se va dezvolta mai bine după ce o parte din acţiuni vor fi listate la bursă.

În 17 aprilie, Consiliul Local Constanţa l-a desemnat pe reprezentantul său în AGA Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime să verifice nivelul chiriilor în port pentru a vedea dacă sunt operatori care plătesc mai puţin decât alţii. În cadrul şedinţei Consiliului Local de atunci a fost votat un proiect de hotărâre prin care Consiliul Local Municipal solicita Ministerului Transporturilor transferul unui pachet de 13 la sută din acţiunile APM Constanţa.

În prezent, Ministerul Transporturilor este acţionar majoritar la Administraţie Porturilor Maritime Constanţa, cu 60 la sută din acţiuni, Fondul Proprietatea deţine 20 de procente şi tot 20 de procente are şi Consiliul Local Municipal.

Angajaţii din Portul Constanţa vor protesta săptămâna viitoare, de luni până miercuri, faţă de procedura de transfer a acţiunilor de la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime către Primăria Constanţa, au anunţat lideri de sindicat, urmând ca protestele să fie reluate după alegerile europarlamentare.

Cele mai citite

Seara Palatului Elisabeta dedicată municipiului Ploiești – miercuri, 18 septembrie 2024

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei va găzdui, la Palatul Elisabeta, miercuri, 18 septembrie 2024, la ora 17, o seară dedicată municipiului Ploiești, Capitala Tineretului...

Termoenergetica începe pregătirile pentru sezonul de încălzire: Încărcarea instalațiilor și testele de presiune, în desfășurare

Compania Termoenergetica va începe miercuri, 18 septembrie, procedurile de încărcare cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică și testele de presiune la...

Copil în vârstă de patru ani, snopit în bătaie de un vecin. Micuțul a ajuns în stare gravă la spital

Un copil de patru ani, din municipiul Adjud, a ajuns la spital în stare gravă, marţi, după ce a fost bătut de un bărbat...
Ultima oră
Pe aceeași temă