Grecia se îndrepta spre implozie la sfârșitul lunii iunie și Uniunea Europeană era consumată de o tot mai vicioasă dezbatere internă privind migrația. Nu păreau cele mai potrivite momente pentru Consiliul European să dea aprobarea finală pentru pregătirea unei noi și mult-așteptate “strategii globale de politică externă și securitate” pentru UE.
Dar acest lucru s-a întâmplat, avizul – inclusiv cu data de livrare – fiind inclus în concluziile reuniunii Consiliului din 25-26 iunie. Inițiativa are potențialul de a revoluționa modul în care Europa va aborda numeroasele provocări cu care se confruntă în prezent și, poate chiar mai important, de a oferi UE sensul de care are atât de tare nevoie.
E clar că pentru UE este necesară o nouă strategie de securitate. Cea actuală, creată în 2003, este profund demodată, aspect evident încă din primul rând: “Europa nu a fost niciodată atât de prosperă, atât de sigură, atât de liberă”. Desigur, nu mai e cazul astăzi.
Starea constantă de dezordine în care se găsește Europa este un rezultat al complexității în creștere a realităților sale interne și externe, dar și a încrucișării lor, modelate mai ales de patru amenințări existențiale care se suprapun. În primul rând, Rusia a reînviat o provocare tradițională de securitate pe care Europa, se credea, o rezolvase cu mult timp în urmă. În al doilea rând, terorismul transnațional reprezintă un pericol fundamental și cu multiple fațete. A treia amenințare: o criză a migrației în curs de dezvoltare care ridică întrebări cu privire la valorile și identitatea europeană. Și, nu în ultimul rând, o lipsă generală de viziune pentru viitorul proiectului european, care a dus la o pierdere de loialitate pe întreg continentul, subminând coeziunea și, în consecință, capacitatea UE de a aborda încercările cu care se confruntă.
Aceste amenințări sunt exacerbate și intensificate una de către cealaltă. Activitățile grupurilor teroriste contribuie la violență și instabilitate în regiunile vecine, determinând o creștere a numărului de migranți spre UE. Dificultatea integrării comunităților de imigranți în societățile europene a dus uneori la radicalizare, oferind muniție pentru politicienii naționaliști și fragmentând și mai mult Europa. Liderii Rusiei, de asemenea, au acționat în mod insidios pentru a distruge solidaritatea fără de care UE nu are puterea de a răspunde la amenințările cu care se confruntă. Toate acestea ridică întrebări serioase cu privire la rolul global al UE, diminuând, în același timp, însăși viabilitatea proiectului european.
Având în vedere această interconectivitate, nu este surprinzător că răspunsurile compartimentate ale UE – precum Agenda Europeană pentru Migrație, Parteneriatul Estic și Strategia de Securitate Energetică –, deși importante, s-au dovedit inadecvate. Este nevoie de o structură unificată care să stea nu doar la baza unui răspuns coordonat și de autoconsolidare față de principalele amenințări de securitate, ci să profite de legături și oportunități pentru a susține capacitatea Europei de a acționa.
O astfel de reconceptualizare – și nu doar o revizuire – a strategiei de securitate a Europei trebuie să țină cont de faptul că internul și externul sunt tot mai dificil de separat. Inițiativele concentrate spre interior – piața digitală unică este un exemplu simplu – au un impact internațional semnificativ, în timp ce evenimentele externe modelează viața în UE. Având în vedere acest lucru, noua strategie de securitate ar trebui să țină cont de tot mai amplele implicații ale politicilor interne, folosindu-se de toată aria de instrumente pe care Europa o are la dispoziție.
Desigur, retorica elevată și intențiile ambițioase nu înseamnă mare lucru dacă liderii Europei nu se vor angaja la o implementare susținută a inițiativelor concrete. Tocmai de aceea chiar și procesul de proiectare este în sine atât de important. Oferă ocazia pentru o discuție serioasă care să implice instituțiile UE și toată comunitatea politică europeană, care a petrecut deja foarte mult timp reflectând asupra acestor chestiuni.
Federica Mogherini, înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, dar și vicepreședinte al Comisiei Europene, are dreptate când insistă pentru o mai mare implicare a statelor membre în discuții, tocmai pentru a le oferi un sentiment de proprietate asupra strategiei ce va fi stabilită. Scopul ar trebui să fie producerea unor idei viabile, construirea unui consens și găsirea legăturilor în primul rând și în principal în interiorul UE, dar fără a-i uita pe aliați și parteneri.
De fapt, acea dimensiune externă este esențială. Criza euro în desfășurare a eliminat raționamentul care a stat mai multe decenii în spatele procesului de integrare. Nemaiputând să invoce o prosperitate comună ca rațiune de a fi, UE se zbate să caute o nouă poveste – una care să convingă cetățenii și statele membre că integrarea europeană are încă o valoare reală. O strategie care să se concentreze nu doar pe impactul lumii asupra UE, ci și pe modul cum valorile și interesele europene sunt proiectate în exterior ar echivala cu un strigăt de luptă, cu o misiune mai complexă și cu un scop mai clar.
Procesul de integrare europeană a fost, în nucleul său, unul al valorilor și al regulilor, două calități care sunt în retragere în ziua de azi. Purtând la nivel internațional pancarta liberalismului, a bunei guvernări și a domniei legii, UE poate inversa forțele centrifugale de acasă care s-au intensificat în timpul crizei, întărind astfel capacitatea sa de a răspunde provocărilor prezentului și asigurându-și poziția în lumea de mâine. Aceasta este o oportunitate pe care nu ne putem permite să o ratăm.
Ana Palacio, fost ministru spaniol de Externe și fost vicepreședinte senior al Băncii Mondiale, este membru al Consiliului de Stat spaniol, lector invitat la Universitatea Georgetown și membru al Consiliului Forumului Economic Mondial pentru Agenda Globală din Statele Unite.
Copyright: Project Syndicate, 2015.
www.project-syndicate.org
