2.4 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialVanda Vlasov, urmărită penal pentru fals

Vanda Vlasov, urmărită penal pentru fals

Procurorii au început urmărirea penală a fostului prim-vicepreședinte al Curții de Arbitraj Comercial, Vanda Vlasov, în dosarul în care tatăl său, Mihail Vlasov, este cercetat pentru corupţie.

Anchetatorii susţin că Vlasov ar fi a pus două angajate ale Curţii de Arbitraj Internaţional să îi dea adeverinţe, care nu au fost avizate şi de conducerea instituţiei, documente care au fost folosite de Mihail Vlasov în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie.

Mihail Vlasov a fost denunţat la DNA de omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki, de la care ar fi cerut un milion de euro, iar în 18 martie a fost prins în flagrant, într-un restaurant din Bucureşti, după ce ar fi primit de la acesta 200.000 de euro.

Alături de Vanda Vlasov au mai fost trimise în judecată și Cassandra Chirilă, asistent arbitral şef adjunct în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional și Daniela Domnica Pop, asistent arbitral şef adjunct în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional. 

Anchetatoriii arată, conform ”rechizitoriului emis în data de 7 aprilie 2014, că Mihail Vlasov  a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, reținându-se că, în calitate de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României și arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, la data de 13 martie 2014, a pretins unui om de afaceri (denunțător) suma de 1.000.000 euro, din care a primit, prin intermediar, 200.000 euro la data de 18 martie 2014, în schimbul influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra arbitrilor din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, astfel încât aceștia să pronunțe o hotărâre arbitrală favorabilă denunțătorului.

 

La data de 12 mai 2014, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a formulat o sesizare la Direcția Naţională Anticorupţie prin care arăta că toate documentele care ar fi fost comunicate către D.N.A. în perioada 21 martie 2014 şi până în prezent și care poartă semnătura şi viza organelor de conducere actuale ale Camerei de Comerţ şi Industrie a României, sunt emise fără a fi îndeplinite condiţiile legale de reprezentare.

Această sesizare a fost făcută întrucât conducerea CCIR a fost în permanență informată de faptul că, prin interpuşi (rude ale fostului preşedinte Mihail Vlasov care au fost angajate la CCIR) se încearcă comunicarea unor documente care nu reprezintă realitatea şi implicit nici voinţa reală a conducerii actuale.

Ca urmare, s-au solicitat lămuriri Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. A rezultat că, la data de 28 aprilie 2014 această organizaţie a primit o cerere formulată de Mihail Vlasovl depusă de fiica acestuia, Vanda Vlasov, prin care solicita eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte „dacă din momentul înscrierii pe lista de arbitri – anul 2008 şi până în prezent a fost numit sau desemnat ca membru al instanţelor de arbitraj”, arată DNA într-un comunicat de presă.

”Ca răspuns, Cassandra Chirilă, secretară în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, a întocmit un înscris în care a precizat că Mihail Vlasovnu a făcut parte din nici o instanţă de arbitraj, o copie a acestui exemplar fiind remisă lui Vanda Vlasov – fără a verifica în totalitate evidențele electronice și scriptice existente la nivelul Curții de Arbitraj Comercial Internațional și fără a o prezenta conducătorului instituției spre verificare, avizare și semnare. În plus, la momentul în care a depus cererea, Vanda Vlasov i-a înmânat lui Cassandra Chirilă  și un „model de adeverință”.

Ulterior, acest înscris a fost depus, în procedura de cameră preliminară, la instanţa care judecă dosarul în care Mihail Vlasov a fost trimis în judecată .

Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, de această dată sub semnătura actualei conduceri, a comunicat faptul că până la data de 12 mai 2014 „adeverința solicitată de Mihail Vlasov prin cererea din data de 28 aprilie 2014 nu a fost eliberată”.

Pe de altă parte, a reieșit că, în jurul datei de 15 aprilie 2014, Daniela Domnica Pop, asistent arbitral şef adjunct în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, a primit de la Vanda Vlasov o cerere formulată de Mihail Vlasov prin care solicita eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă că acesta din urmă nu a făcut parte din completele instanţei de arbitraj comercial. La insistenţele şi presiunile lui Vlasov Vanda, în aceiași zi și fără efectuarea unor verificări complete, Daniela Domnica Pop a eliberat, fără știința conducerii instituției, o adeverinţă pe care a semnat-o personal, conform celor solicitate de Vanda Vlasov.

Din verificările efectuate a rezultat că acest înscris întocmit de  Daniela Domnica Pop a fost folosit de Mihail Vlasov pentru termenul de instanţă din data de 22 aprilie 2014, aspect confirmat de conținutul încheierii de amânare a pronunțării din acea dată. Prin încheierea din dată la 24 aprilie 2014, ÎCCJ a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Vlasov Mihail, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu”,mai arată DNA.

Mihail Vlasov, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României la data faptelor, suspendat din funcţie, a fost arestat preventiv în 19 martie. Din 24 aprilie, Mihail Vlasov este în arest la domiciliu, după ce instanţa supremă a înlocuit măsura arestului preventiv.

Știre în curs de actualizare

Cele mai citite

Ciprian Marica, despre grupa României: „Hai că a ieşit un mix bun”

Fostul internațional român Ciprian Marica s-a arătat foarte optimist în urma tragerii la sorți a grupelor preliminare pentru Cupa Mondială din 2026, care a...

Comoara muzicală a lui Michael Jackson, descoperită într-un depozit abandonat: piese nelansate

Gregg Musgrove, un fost ofițer de poliție din California, devenit tată casnic și pasionat de vânătoarea de comori, a făcut o descoperire extraordinară: o...

Cum vă puteți recupera zilele de concediu neefectuate în 2024

La final de an, mulți angajați își fac bilanțul concediilor și descoperă că nu au reușit să utilizeze toate zilele de odihnă disponibile. Pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă