2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăTechUPDATE. Robert Negoiţă l-a reclamat pe Sebastian Ghiţă pentru ameninţări cu moartea....

UPDATE. Robert Negoiţă l-a reclamat pe Sebastian Ghiţă pentru ameninţări cu moartea. Ghiță nu comentează până nu vede dosarul

UPDATE Deputatul PSD Sebastian Ghiță a evitat să comenteze acuzațiile colegului său de partid. "Nu știu despre subiect, înainte să am o reacție vreau să mă documentez, să văd ce conține plângerea", a fost reacția lui Ghiță.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a depus marţi, la PICCJ, o plângere penală împotriva deputatului Sebastian Ghiţă, după ce acesta l-ar fi ameninţat cu moartea la telefon, informează Mediafax.

"Aici am o plângere penală împotriva numitului Sebastian Ghiță, deputat, care acum o săptămână m-a sunat şi m-a ameninţat la telefon într-un mod josnic şi ruşinos. M-a ameninţat inclusiv cu moartea, adică o chestiune, în opinia mea, foarte gravă şi, din această perspectivă, cred că este de datoria mea să dăm un semnal în această ţară că cu astfel de securisme şi cu astfel de comportament mergem mai departe. Este mare păcat că un deputat în România, în Europa, ameninţă cu moartea un primar de sector" , a declarat Negoiţă.

"Mi-a spus: 'Te termin. Ai intrat pe mâna mea, o să te termin. Mori de mâna mea, nu o să te las'. Astea sunt cuvintele pe care mi le-a spus".

Robert Negoiţă a mai spus, întrebat dacă a înregistrat convorbirea telefonică în care a fost ameninţat: "Nu fac aşa ceva, nu sunt securist", el precizând, în acelaşi context, că ştie că instituţii abilitate ale statului înregistrează convorbiri telefonice.

Edilul Sectorului 3 a mai arătat că justiţia trebuie să lămurească acest caz şi că are încredere în anchetatori.

Primarul a mai arătat că nu era în relaţii de prietenie sau de afaceri cu Sebastian Ghiţă.

Plângerea lui Negoiţă a fost înregistrată la Registratura Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), urmând să fie repartizată unui procuror.

Negoiţă a spus că va reveni la Parchet atunci când va fi chemat de un procuror, pentru declaraţii.

Robert Negoiţă şi Sebastian Ghiţă sunt colegi de partid – PSD, unde primul este vicepreşedinte, iar al doilea, deputat de Prahova.

.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Alegerile prezidențiale ar putea avea loc pe 25 martie 2025 primul tur, 6 aprilie 2025 al doilea tur

Noul Executiv va adopta calendarul pentru alegerile prezidentiale în prima ședință de guvern din ianuarie 2025, potrivit Pro TV. Conform surselor Știrilor PRO TV, liderii...

AS Monaco răspunde ironic la declarațiile lui Cristiano Ronaldo despre Ligue 1!

Cristiano Ronaldo a afirmat recent că Ligue 1 este dominată exclusiv de PSG, iar celelalte echipe sunt „terminate”, iar AS Monaco a oferit o...

Trent Alexander-Arnold, tot mai aproape de despărțirea de Liverpool. „Vreau să joc la Real Madrid”

Trent Alexander-Arnold (26 de ani), fundașul dreapta al lui Liverpool, este hotărât să facă un pas important în cariera sa și le-a comunicat oficialilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă