4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăTechCătălin Predoiu: Ponta și guvernul lui încep să pună focul în pădure

Cătălin Predoiu: Ponta și guvernul lui încep să pună focul în pădure

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a scris, luni, pe Internet, că economia începe să se bazeze pe consum din import, iar Victor Ponta și Guvernul încep “să pună focul în pădure”. El susține că adoptarea Codului Fiscal fără măsuri de reformă duce la deznodământul din 2008 – deficite bugetare imense și sărăcie. 

Citește și: Primul mesaj al lui Ponta după concediu. Ce motive de bucurie are

„Exporturile României în primul semestru au ajuns la 27 de miliarde de euro. Prilej pentru turistul din Miami și Caraibe să se laude cu o creștere de 5,9%. Ce uită să ne spună Ponta este că importurile au avut o creștere abruptă la 30,3 miliarde de euro. Deficitul balanței comerciale a crescut, așadar, cu 15% față de perioada similară a anului trecut”, a scris Predoiu pe pagina lui de Facebook.

El a adăugat că adoptarea Codului Fiscal fără măsurile de reformă şi dublate de cheltuieli neproductive duce la un deznodământ binecunoscut din 2008, şi anume deficite bugetare imense şi sărăcie.

„Se confirmă îngrijorările: creșterea economică începe să se bazeze pe consum din import. Cu alte cuvinte, Victor Ponta și guvernul lui tocmai încep să pună focul în pădure. În aceste condiții, adoptarea Codului fiscal fără măsuri de acompaniere (reforma companiilor de stat, reforma colectării și reforma administrației), însă dublată de cheltuieli neproductive, duce la un deznodământ binecunoscut, pe care l-am trăit recent, în 2008: deficite bugetare imense și sărăcie”, a precizat Predoiu.

Deschideți galeria foto de mai sus pentru a vedea mesajul postat de Cătălin Predoiu pe Internet. 

 

Cele mai citite

Alegerile din România, sub lupa presei internaționale: ascensiunea AUR și impactul asupra Europei

Presa internațională analizează cu atenție alegerile prezidențiale și parlamentare din România, atrase de influența tot mai mare a partidului de extremă dreapta AUR. Sub...

ONG-urile cer politicienilor să protejeze facilitățile fiscale: „Ne temem pentru viitor”

Organizațiile non-profit din România au lansat un apel către clasa politică, solicitând o poziție publică și transparentă cu privire la legislația care sprijină sectorul...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...
Ultima oră
Pe aceeași temă