17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăChina se teme de inflație din cauza rezervelor valutare imense

China se teme de inflație din cauza rezervelor valutare imense

Rezervele de valută ale Chinei, cau au atins un nivel record de aproape 4.000 de miliarde de dolari, sunt o mare povară pentru autorităţile de la Beijing, întrucât creşterea puternică a acestora ar putea alimenta inflaţia pe termen lung, a declarat premierul chinez Li Keqiang, citat de Reuters, preluat de Mediafax.

Şeful executivului chinez s-a angajat să reducă surplusul comercial al Chinei, care alimentează rezervele valutare. Rezervele de valută ale Chinei, cele mai mari din lume, au crescut cu 130 de miliarde de dolari în primul trimestru, la 3.950 miliarde de dolari, un nou record. Banca centrală de la Beijing s-a angajat să menţină rezervele valutare la un nivel rezonabil, în parte prin reducerea intervenţiilor asupra cursului valutar.

„Sincer vorbind, rezervele de monedă străină au devenit o povară mare pentru noi, deoarece astfel de rezerve se transmit în baza monetară, ceea ce ar putea afecta inflaţia. Din perspectiva Chinei, mecanismele de control macroeconomic s-ar putea confrunta cu presiuni imense în cazul în care comerţul pe ansamblu este dezechilibrat”, a afirmat Li în timpul unei vizite în China, potrivit Phoenix New Media.

China va lua măsuri pentru scăderea surplusului comercial cu restul lumii, inclusiv Kenya, a spus Li. Intervenţiile masive ale băncii centrale a Chinei pe piaţa valutară pentru limitarea cursului monedei naţionale, prin vânzarea de yuani şi cumpărarea de valută, sunt echivalente cu crearea de masă monetară şi pot alimenta inflaţia dacă banca centrală nu sterilizează excesul de lichiditate din sistemul financiar.

Banca centrală este suspectată de investitori că a cauzat deprecierea yuanului în ultimele săptămâni pentru a pedepsi speculatorii care au mizat pe aprecierea constantă a monedei Chinei pe parcursul unei perioade mai lungi. Viceguvernatorul Băncii Chinei, Yi Gang, a declarat în noiembrie că după ce rezervele valutare vor depăşi un anumit nivel, costurile păstrării acestora vor depăşi câştigurile pe care le aduc.

Inflaţia s-a menţinut constantă în ultimele luni, în ceontextul unei încetiniri a economiei, dar analiştii semnalează existenţa unor presiuni pe termen lung ca urmare a deciziilor statului de a lăsa mai libere preţurile la utilităţi şi materii prime.

Cele mai citite

Atac armat în Londra. Sunt mai multe persoane rănite

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost arestat la Hainault, în estul Londrei, după ce a atacat trecători cu o sabie...

VIDEO. Ciolacu, despre plata pensiilor înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că plata pensiilor înainte de Paşte este "în grafic"."Încep cu anunţul că suntem în grafic, astfel încât pensiile să...

Gata cu cariera de profesor a lui Klaus Iohannis. Președintele s-a pensionat

Catedra de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, care a fost rezervată pentru președintele Klaus Iohannis timp de aproximativ 27...
Ultima oră
Pe aceeași temă