Președintele american Barack Obama a anunțat că va discuta vineri seara cu ledearii europeni pentru introducerea unor noi sancțiuni împotriva Rusiei, anunță RIA Novosti.
Obama a declarat într-o conferință de presă susținută în Coreea de Sud că este vorba despre sancțiuni economice care vor avea ”consecințe mai mari” dacă situația din Ucraina nu se detensionează sau ”în cazul unei intervenții militare ruse în Ucraina”.
Deși liderii europeni au susținut fără echivoc sancțiuni îmotriva Rusiei, mai multe țări din Europa, inclusiv Republica Cehă și Slovacia, și-au exprimat scepticismul cu privire la sancțiuni suplimentare, acestea putând avea un impact negativ asupra economiei UE.
Agenția de știri Reuters a anunțat, citând surse confidențiale, că premierul Marii Britanii, David Cameron, președintele Franței, Francois Hollande, cancelarul german, Angela Merkel și premierul Italiei, Matteo Renzi, au discutat la telefon pe tema sancțiunilor.
Ministrul de externe la Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că sancțiunile împotriva Federației Ruse sunt inadecvate și contraproductive.