20.8 C
București
miercuri, 5 iunie 2024
AcasăSpecialCum se apără Comisia Europeană de criticile privind criza imigranţilor

Cum se apără Comisia Europeană de criticile privind criza imigranţilor

Comisia Europeană a respins, vineri, criticile referitoare la reacţia considerată ineficientă faţă de imigraţia masivă, argumentând că disputele între statele membre ale Uniunii Europene îngreunează acţiunile comune.

Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a declarat că "instituţiile europene au avut o reacţie slabă" faţă de numărul record de imigranţi extracomunitari.

"Există o serie de propuneri. A venit vremea ca statele membre UE să le aprobe", a replicat Annika Breidthardt, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

"Putem reuşi doar dacă lucrăm împreună, nu unii împotriva altora", a adăugat Breidthardt, amintind de planul propus de Comisia Europeană în luna mai.

"Este destul de clar că nu Comisia Europeană a stat în calea implementării acestui plan", a spus Breithardt.

În iunie, numeroase state membre UE au respins propunerea preşedintelui CE, Jean-Claude Juncker, privind introducerea unor cote naţionale obligatorii în sensul distribuirii imigranţilor extracomunitari ajunşi în Italia şi Grecia.

Cele mai citite

BEC ia măsuri împotriva celor care vor filma sau fotografia buletinul de vot

Biroul Electoral Central a adoptat marți, 4 iunie, o hotărâre privind unele măsuri de conștientizare a interdicției alegătorilor de a fotografia sau filma, prin...

Partea bună: Nicușor Dan a fost în Australia; partea rea: n-a rămas acolo

Ilustrație: Marian Avramescu Un document creat cu nu prea inteligență artificială și azvârlit în ciormolița din oline-ul de campanie i-a mai dat primarului general...

România – Bulgaria 0-0. Declarațiile lui Ianis Hagi

La finalul partidei amicale dintre România și Bulgaria, încheiată la egalitate, scor 0-0, Ianis Hagi a declarat că meciul a fost un test pozitiv...
Ultima oră
Pe aceeași temă