4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăTechUn senator PNL vrea să îi ia locul lui Nichita la Primăria...

Un senator PNL vrea să îi ia locul lui Nichita la Primăria Iași

Senatorul liberal Dumitru Oprea, copreședinte al PNL Iași, a anunţat, joi, că s-a înscris în competiția internă din partid pentru desemnarea candidatului formaţiunii pentru Primăria Iași, relatează Mediafax.

„Astăzi, 27 august, mi-am depus cererea pentru a intra în competiția internă a PNL pentru desemnarea candidatului la Primăria Iași”, a precizat Oprea.

Citește și: Gheorghe Nichita își dezvăluie planurile privind Primăria Iași

El a arătat că pentru această candidatură s-a consultat cu familia, foşti şi actuali colaboratori, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai societăţii civile, colegi de partid şi „energiile” care i s-au transmis l-au determinat să facă acest pas.

„Eram hotărât să candidez pentru funcția de primar, dar am considerat că nu este suficient să fiu doar eu decis. Am vrut să știu că această intenție este considerată oportună de cât mai multe persoane la a căror părere țin foarte mult. Am vrut să mă asigur că am, întâi de toate, sprijinul total al familiei. Am discutat cu foști și actuali colaboratori, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile, oameni de cultură, colegi din mediul universitar, tineri și, bineînțeles, colegi de partid, din Iași și de la nivel central. Energiile pe care mi le-au transmis mă fac să fiu convins că această candidatură este nu numai oportună, dar va fi și susținută”, a mai susţinut Oprea.

Dumitru Oprea a menţionat că urmează să prezinte ieşenilor planul său pentru oraş.

„În lunile ce urmează voi prezenta ieșenilor Planul meu pentru Iași. Un plan strategic care va arăta cum poate să renască Iașul și să ajungă, în scurt timp, unul dintre orașele cele mai puternice ale țării. Un plan prin care să arăt ce trebuie făcut la nivelul primăriei, fără să lăsăm lucrurile la voia întâmplării așa cum se întâmplă acum. Am suficientă experiență încât să știu că ieșenii își doresc în fruntea orașului buni administratori. Alături de colegi și de echipa mea le voi demonstra ieșenilor că poate fi folosit la maxim potențialul fantastic al Iașului, orașul pe care îl iubesc atât de mult!”, a conchis senatorul PNL.

Cele mai citite

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...
Ultima oră
Pe aceeași temă