Benzinării, dar şi organizaţii precum Institutul de Turcologie din Cluj au beneficiat de fonduri din Azerbaidjan.
Transilvania este una dintre destinaţiile preferate ale investitorilor din Azerbaidjan. În contextul crizei din Ucraina şi al invadării Crimeii de către Rusia, care pun sub semnul întrebării aprovizionarea Uniunii Europene cu hidrocarburi ruseşti, compania petrolieră azeră Socar, deţinută de Guvernul de la Baku, a intensificat ritmul investiţiilor în România în domeniul energetic. Transilvania este una dintre zonele vizate de investitorii azeri, care, în paralel, şi-au consolidat prezenţa în regiunea Moldovei, acolo unde au cumpărat un lanţ mic de benzinării, cu ajutorul cărora au intrat pe piaţa românească. Însă cooperarea dintre România şi Azerbaidjan nu se limitează doar la domeniul energetic, ci se extinde şi la cel cultural.
Institutul de Turcologie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj a primit o importantă finanţare azeră, iar Clujul, care este Capitală Europeană a Tineretului în 2015, va dezvolta o cooperare strânsă cu Gandja, fosta capitală a Azerbaidjanului, care a primit titlul de Capitală Europeană a Tineretului pentru 2016.
O relaţie apropiată
Preşedintele Socar, Hamza Karimov, a spus că investiţiile azere sunt motivate de faptul că autorităţile de la Baku sunt de părere că România este un partener de încredere. ”În primul rând, investiţiile noastre în România sunt datorate unei relaţii politice la nivel înalt între România şi Azerbaidjan. Avem legături începând din anul 1473 – a fost un pact între Ştefan cel Mare şi Uzun Hasan. Deci e o istorie lungă. Şi după ce noi, în 1991 ne-am proclamat independenţa, România a fost a doua ţară, după Turcia, care a recunoscut independenţa Azerbaidjanului.
De atunci, începând cu preşedinţia lui Haidar Aliev, primul preşedinte al Azerbaidjanului, a început cooperarea. Au fost vizite reciproce, înţelegeri semnate între România şi Azerbaidjan, adică relaţiile noastre au o tradiţie destul de puternică în spate. Datorită acestei relaţii, Socar, o companie 100 la sută de stat din Azerbaidjan, a hotărât să aibă investiţii ţara prietenă, în ţara apropiată România. Aşa că noi am venit cu investiţii aici. Acesta nu este decât începutul. Socar este una dintre cele mai mari companii petroliere din lume. Proiectul care se derulează în România este foarte mic pentru nivelul Socar. Dar este un pas înainte, este un proiect-pilot pentru Socar. Noi am vrut să vedem reacţia României faţă de investiţiile azere. Am văzut că reacţia este pozitivă, suntem apreciaţi de către statul român, de către Guvernul român, de către poporul român, care are o relaţie foarte apropiată cu poporul azer, iar statul azer a decis să continue investiţiile în România”, a spus Hamza Karimov. El a afirmat că în această perioadă, investiţiile companiei azere s-au concentrat în zona Transilvaniei şi Banatului.
”Avem staţii de combustibil şi la Oradea, la Arad am început construcţia, la Timişoara avem, în Bucureşti, iar Clujul, pentru mine, este un oraş foarte important. Avem o relaţie sufletească sensibilă cu Clujul. În Azerbaidjan, oraşul Gandja a fost ales Capitala Europeană a Tineretului pentru 2016, în contextul în care Clujul are acest titlu pentru 2015. De fapt, Clujul ne-a sprijinit, ne-a ajutat foarte mult. Azerbaidjanul este o ţară care acum se dezvoltă, iar provocările de acest gen sunt foarte importante pentru noi. De exemplu, noi am câştigat Eurovisionul. Pentru noi a fost o provocare extraordinară: am investit foarte mult, iar toţi musafirii noştri europeni, când au venit la Eurovision, când au văzut oraşul nostru Baku au fost foarte impresionaţi. Nu se aştepta nimeni să găsească un oraş aşa de frumos!”, a spus conducătorul subsidiarei româneşti a Socar.
Capitale europene
Un alt domeniu important în care va fi aprofundată cooperarea dintre România şi Azerbaidjan este cel cultural, iar parteneriatul dintre Cluj-Napoca şi Gandja este văzut drept unul strategic în acest domeniu. ”Gandja este un oraş foarte important pentru noi. Este în dezvoltare, este foarte frumos şi deja este ales drept capitală europeană pentru 2016, este un ritm de dezvoltare foarte intens, pentru că vrem să arate ca un oraş european de tineret. Eu zic că avem o datorie morală faţă de Cluj, care ne-a sprijinit şi de aceea vrem să aducem investiţiile noastre aici, să investim direct”, a adăugat Hamza Karimov.