Democrat-liberalii au avut în 2013 venituri totale de aproximativ 5,5 milioane lei, adică de aproape zece ori mai puţin decât în „anii de glorie“ ai partidului. Nici sponsorii nu se mai îngrămădesc: doar patru firme au donat sume de peste 7.000 lei.
Anul trecut, PDL a avut venituri totale de 5.474.992 lei, din care 2.015.042 lei au provenit din cotizaţii, 2.153.998 lei – din donaţii, iar 1.305.952 lei – din alte surse. Cifrele sunt declarate de democrat-liberali şi publicate în Monitorul Oficial, aşa cum obligă Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Pentru un an neelectoral, s-ar putea crede că PDL a stat bine, dar dacă ne uităm la sumele care ajungeau în conturile partidului în „anii de glorie“ (a se citi anii când formaţiunea s-a aflat la guvernare), situaţia stă cu totul altfel. În al doilea an de opoziţie, au scăzut drastic veniturile PDL din cotizaţii, dar mai ales cele din donaţii.
De zece ori mai puţini bani
În 2012, an în care PDL s-a mai aflat câteva luni la putere, cotizaţiile s-au ridicat la 7,19 milioane lei, iar donaţiile (de la persoane fizice şi juridice), la 29,06 milioane lei. Rezultă că, de la un an la altul, donaţiile făcute în contul partidului au scăzut de mai bine de zece ori. S-a redus simţitor numărul membrilor care au donat, în tot anul 2013, sume mai mari de 7.000 lei, cum s-au împuţinat drastic şi firmele dispuse să contribuie la puşculiţa PDL. Mai precis, doar patru firme au făcut anul trecut donaţii a căror valoare cumulată să depăşească baremul de 10 salarii minime brute pe ţară (barem impus de lege pentru a le fi publicat numele în Monitorul Oficial). În total, de la firme, PDL a strâns în 2013 doar 44.100 lei.
Comparativ, mult mai darnici au fost europarlamentarii democrat-liberali. Gândindu-se, probabil, la alegerile din 25 mai 2014 şi hotărâţi să se regăsească pe lista de candidaţi, mai mulţi eurodeputaţi au contribuit cu sume frumoase la bugetul PDL. Este vorba de Petru Luhan (61.000 lei donaţii, plus 28.000 lei cotizaţii), Marian Jean Marinescu (donaţii de 69.600 lei), Theodor Stolojan (donaţii de 62.200 lei) şi Iosif Mantula (donaţii de 50.042 lei).
Cu sume mai modeste (şi indemnizaţia încasată fiind mai mică) au contribuit şi unii parlamentari PDL, precum Gigi Chiru (donaţii de circa 25.000 lei) sau Andreea Paul (puţin peste 9.000 lei, donaţii şi cotizaţii).
Pe lista publicată de PDL în Monitorul Oficial nu apare preşedintele Vasile Blaga, iar prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu este trecut cu două donaţii a câte 5.000 lei. Elena Udrea, trecută între timp la Partidul Mişcarea Populară, apare şi ea cu o donaţie de 7.000 lei.
La fel au păţit şi PNL, şi PSD
Situaţia în care se află democrat-liberalii acum nu este tocmai nouă. Prin ea au trecut şi celelalte mari partide care au guvernat România în ultimii zece ani. De pildă, PSD avea în 2004 venituri de 18,85 milioane lei, pentru a „cădea“ anul următor la 7,24 milioane lei. Apoi, PNL beneficia în 2008 de donaţii şi cotizaţii care depăşeau 33 milioane lei, pentru ca în 2009 să ajungă la doar 9,6 milioane lei. De observat că în anii electorali (2004, 2008, 2009, 2012) se adună mai mulţi bani în puşculiţele partidelor. De asemenea, formaţiunile politice sunt mai „atractive“ pentru sponsori în anii în care sunt alegeri locale şi parlamentare (2004, 2008 şi 2012) decât atunci când sunt alegeri prezidenţiale (2009).
Legea obligă partidele ca până pe data de 31 martie a fiecărui an să-şi declare veniturile avute în anul anterior. Legea obligă, totodată, să fie făcute publice numele persoanelor sau firmelor care fac donaţii sau cotizează cu sume a căror valoare cumulată depăşeşte baremul a 10 salarii minime brute pe ţară (în cazul de faţă, se ia în calcul salariul minim în vigoare la 1 ianuarie 2013, de 700 lei).