Premierul Victor Ponta ar obţine cele mai multe voturi (31%) la alegerile prezidenţiale, în timp ce Crin Antonescu ar fi votat de 12% , la fel ca şi Mihai Răzvan Ungureanu, arată un sondaj efectuat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), conform Agerpres.
Actualul şef al statului, Traian Băsescu, ar obţine 10% din voturi, Călin Popescu Tăriceanu — 7%, Corneliu Vadim Tudor — 6%, Sorin Oprescu — 6%, Mugur Isărescu — 4%, Klaus Johannis — 3%, Elena Udrea — 2%, Emil Boc — 2%, Mircea Geoană, Dan Diaconescu şi Cătălin Predoiu — cu câte 1% din opţiuni, iar 4% dintre respondenţi ar vota alt candidat.
Citeşte şi: Tomac, către Preda: Oamenii care nu ştiu să câştige voturi se pronunţă pe unificarea dreptei
În cazul unor alegeri europarlamentare organizate duminică, alianţa PSD+PC+UNPR ar obţine cele mai multe voturi — 42%, PNL ar obţine 14% din voturi, PDL — 11%, PMP — 10%, UDMR şi PRM ar obţine câte 5% din voturi, PP-DD — 4%, iar Forţa Civică — 3%. Potrivit sondajului, aproape 20% dintre participanţii la studiu sunt indecişi (19,8%) cu privire la partidul sau alianţa politică pe care să o voteze la alegerile europarlamentare, iar 9,3% spun că nu votează.
Referindu-se la alegerile europarlamentare din 25 mai, aproape jumătate dintre participanţii la studiu susţin că vor merge sigur la vot. Pe o scală de la 1 la 10 (10 înseamnă foarte sigur merg la vot), 47% au ales 10 în privinţa dorinţei de a vota pe 25 mai, iar 16% au ales 1 — foarte sigur nu merg la vot.
Citeşte şi: Blaga: PDL va obţine şapte – opt locuri în PE
Sondajul relevă că 6 din 10 respondenţi au auzit de decizia Elenei Băsescu de nu mai candida pentru un nou mandat de europarlamentar, iar 71% dintre cei chestionaţi cred că Elena Băsescu a procedat bine atunci când a luat a decizia, 12% că nu a făcut bine, 15% nu ştiu, iar 2% nu au răspuns. Respondenţii sondajului, în majoritate, (51%) susţin că părerea lor despre Elena Băsescu s-a schimbat în bine după decizia sa de nu mai candida la alegerile europarlamentare, în timp ce 28% spun că decizia acesteia nu a influenţat cu nimic părerea lor despre actualul europarlamentar.
Pe de altă parte, potrivit sondajului, 72% dintre respondenţi cred că în România „lucrurile merg într-o direcţie greşită”, iar 21% cred că „lucrurile merg într-o direcţie bună”.
Citeşte şi: Udrea: Dacă opoziţia nu se uneşte pentru prezidenţiale, vom trăi 10 ani cu PSD
La întrebarea „În general, sunteţi pesimist, optimist sau rezervat când vă gândiţi la viitor”, respondenţii s-au declarat optimişti (42%), pesimişti (19%), rezervaţi (37%), iar 3% nu au ştiut sau nu au răspuns.
Sondajul a fost realizat pe 26 martie pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 1.446 indivizi cu vârsta de peste 18 ani, cu o eroare maximă tolerată de ą 2,7%.