Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, vineri, că, „din păcate, prea mulţi oameni care nu ştiu să câştige voturi nici măcar pentru propria persoană se pronunţă asupra unificării dreptei”, în replică la declaraţiile democrat-liberalului Cezar Preda, relatează Mediafax.
Citeşte şi: Cezar Preda: Avem de-a face cu o canibalizare nesimţită a PDL de către PMP
„Din păcate, prea mulţi oameni care nu ştiu să câştige voturi nici măcar pentru propria persoană se pronunţă asupra unificării dreptei, în condiţiile în care, oriunde au fost, doar au dezbinat şi au slăbit capacitatea de dialog şi de înţelegere între oamenii capabili să pună la punct acest proiect. Când nu poţi să convingi oamenii să te voteze, cu atât mai puţin eşti îndreptăţit să vorbeşti despre dialogul între partide şi unificarea dreptei”, a precizat Tomac, referitor la afirmaţiile deputatului PDL Cezar Preda privind unificarea dreptei.
El a arătat că reprezentanţii PMP nu răspund atacurilor unor oameni „care joacă la două capete”.
„Noi am ales să vorbim mai puţin despre astfel de lucruri şi să facem mai mult. Am spus şi ne menţinem poziţia de a nu răspunde atacurilor sau provocărilor unor oameni care joacă la două capete – când cu stânga, când cu dreapta. PMP are proiectul său clar: creşte şi va deveni forţa care va putea în mod real să unifice, împreună cu preşedintele Traian Băsescu, dreapta românească, pentru că PMP nu suferă de o mentalitate învechită”, a adăugat Tomac.
Citeşte şi: Udrea: Dacă opoziţia nu se uneşte pentru prezidenţiale, vom trăi 10 ani cu PSD
Deputatul Cezar Preda a lansat, vineri, un atac dur la adresa Partidului Mişcarea Populară, care ar „canibaliza” zilnic PDL, el numindu-i pe cei din PMP „mincinoşi ordinari, ipocriţi şi perfizi”, care vor „să pună mâna” pe PDL.
Cezar Preda a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că PMP atacă zilnic PDL şi, deşi clamează unificarea dreptei, urmăreşte doar „să pună mâna” pe Partidul Democrat Liberal.
„Se clamează foarte mult unificarea dreptei. Resping absolut toate aceste poziţii ipocrite, false, perfide, că se doreşte unificarea dreptei şi că PDL ar face volte. Mincinoşi ordinari. Aş aduce aminte opiniei publice că n-am auzit ca această dreapta fărâmiţată sa fie unită şi singurul în afară să fie PDL. Unificarea dreptei este o marotă de care se folosesc politicienii perfizi şi ipocriţi şi care manipulează ordinar opinia publică. Eu cred că nu poţi să fii atât de nesimţit încât să furi butelia din casa omului şi să-l cerţi apoi că nu face mâncare la copii. Asta face PMP cu PDL. Sunt poftele unora, mai înalţi sau mai blonzi, mai cu păr sau fără, au pofte să pună mâna pe partid. Nu o să pună mâna nimeni pe partid, pentru că a rezistat multor lupte politice”, a afirmat Cezar Preda.
Citeşte şi: Blaga: PDL va obţine şapte – opt locuri în PE
El a mai susţinut că PDL este „canibalizat” zilnic de PMP, iar de pe urma acestor atacuri are de câştigat PSD: „Nu era problemă ca PDL unit, sănătos şi neatacat în fiecare zi să bată PNL. Nu era nicio problemă, dar toţi sunt reciclaţi de la PDL. PDL e canibalizat şi cine câştigă din asta? PSD, care PSD nu este duşmanul nostru, asta e vrăjeală ieftină. Alţii sunt duşmanii. Avem de-a face cu o canibalizare nesimţită a PDL de către PMP făcută de câţiva oameni”.