14.2 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialPovestea unei familii de medici din Crimeea, ce s-a refugiat într-un sanatoriu...

Povestea unei familii de medici din Crimeea, ce s-a refugiat într-un sanatoriu din Ucraina

Usman Abdulaev, soţia sa Elmaz, cei doi copii ai familiei şi bunica din partea mamei, Gulnar, stau pe marginea unui pat dintr-un vechi sanatoriu pentru a se fotografia împreună. ”Aceasta este primul portret de familie în Kiev”, spune Elmaz. Publicaţia Kyiv Post prezintă povestea familiei de tătari, Abdulaev, care a avut o casă în Crimeea, Elmaz şi Usman fiind medici.

Aceasta este una dintre cele câteva mii de familii care s-au văzut nevoite să-şi părăsească casa după anexarea peninsulei de către Rusia.

Pe 27 februarie, după ce trupele ruseşti au ocupat Crimeea, mulţi localnici au părăsit peninsula, fluxul refugiaţilor crescând după ce pe 16 martie, anexarea a fost ratificată de Parlamentul Rusiei.

Primul ministru al Ucrainei, Arsenie Iaţeniuk, a spus că autorităţile de la Kiev sunt pregătite să primească şi să cazeze până la 23.000 de refugiaţi. Astfel, au fost amenajate adăposturi temporare în mai multe oraşe ucrainene.

Conform ministrului ucrainean pentru Politici Sociale, Liudmyla Denisova, până pe 25 martie, aproximativ 3.600 de locuitori din Crimeea au solicitat sprijin centrelor de coordonare regională. Toţi se confruntă cu aceeleaşi probleme: ce vor face cu proprietăţile pe care le au în Crimeea, cum să obţină noi documente de identitate şi cum să-şi găsească noi locuinţe.

În afara centrelor de relocare amenajate de Guvern, mulţi voluntari ucraineni oferă sprijin refugiaţilor, punându-le la dispozţie propriile locuinţe. Aproximativ 150 de locuitori în Crimeea s-au înregistrat la Kiev, la Centrul de Coordonare pentru refugiaţi, înfiinţat pe 20 martie de către Executivul ucrainean. 50 dintre aceştia au fost cazaţi într-un vechi sanatoriu. Printre aceştia se află şi familia de medici, care acum îşi caută un loc pentru a se stabili în Kiev.

Cele mai citite

Piața apei publice crește: Din ce în ce mai mulți români conectați la sistemele de alimentare

Valul urbanizării aduce apă potabilă prin rețele publice pentru 77% dintre gospodăriile din România Institutul Național de Statistică anunță că populaţia conectată la sistemul public...

Aproximativ 28.000 de locuințe nu sunt alimentate cu energie electrică

Aproape 28.000 de locuințe nu erau alimentate cu energie electrică luni dimineaţa, în urma incidentelor apărute în timpul nopţii pe reţelele de medie şi...

Top 10 cele mai mari bănci după active în S1/2024: Banca Transilvania, BCR şi CEC Bank domină clasamentul

În primul semestru din 2024, sectorul bancar românesc a înregistrat o creștere semnificativă a activelor, majoritatea instituțiilor din top 10 raportând avansuri considerabile comparativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă