20 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialAvocatul lui Sorin Oprescu: Nu a fost un flagrant! Clarificări importante după...

Avocatul lui Sorin Oprescu: Nu a fost un flagrant! Clarificări importante după perchezițiile DNA la casa edilului

UPDATE: Sorin Oprescu a contestat măsura de arestare preventivă, a declarat, duminică noapte, avocatul acestuia, Viorel Mocanu, care a precizat că edilul a dat declaraţii ample în instanţă, deşi este nedormit de peste 40 de ore, potrivit Mediafax

Avocatul Victor Mocanu a declarat, la scurt timp de la emiterea mandatului de arestare pe numele primarului Capitalei, că acesta nici nu a luat mita de 25.000 de euro, aşa cum susţin procurorii DNA, şi nici nu a cerut-o.

„Am văzut că se discută că ar fi primit mită un milion de euro. Sunt doar susţineri nereale ale denunţătorului. Domnul Oprescu a dat declaraţie amplă în fata judedcătorului deşi este nedormit de peste 40 de ore”, a spus apărătorul lui Oprescu, precizând că primarul Capitalei nu a fost prins în flagrant.

––––

Avocatul lui Sorin Oprescu, Viorel Mocanu, a ținut să clarifice că primarul Capitalei nu a fost reținut în urma unui flagrant, ci în urma unui denunț. 

”Sorin Oprescu are încredere în actul de justiție și știe că se face dreptate”, a declarat avocatul după arestarea clientului său pentru 30 de zile.

Avocatul a susținut că există un singur denunțător al lui Sorin Oprescu, ceilalți trei care apar în referatul DNA nu l-au vizat pe primarul general în denunțurile lor. 

”Nu există înregistrări cu Oprescu. Sunt afirmații nereale ale martorului unui denunțător”, a spus Viorel Mocanu.

El a precizat că la percheziții nu a fost găsit aparatul de bruiaj pe care procurorii susțin că edilul în folosea pentru a evita probleme cu justiția.

Specialiștii spun că a existat flagrant deoarece banii înseriați, inscripționați, au fost găsiți asupra lui Sorin Oprescu. Din referatul procurorilor, atașat ca document de România Liberă ( https://romanialibera.ro/actualitate/eveniment/referat-dna–cum-functiona-reteaua-lui-sorin-oprescu-391846 ) sunt redate replicile lui Oprescu.

Cele mai citite

Cererea de reabilitare judecătorească a fratelui lui Traian Băsescu a fost admisă de instanța de judecată

Judecătorii Tribunalului Constanţa au admis, luni, cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu. Mircea Băsescu a fost eliberat condiţionat...

Oțelul Galați a transferat un mijlocaș belgian!

Oțelul Galați a anunțat transferul mijlocașului belgian Samy Bourard, un jucător cu experiență internațională, care a semnat un contract până la sfârșitul sezonului. Oțelul Galați...

Iconist: O bijuterie arhitecturală ce îmbină eleganța istorică cu designul modern în inima Bucureștiului

În inima Bucureștiului, pe o stradă plină de istorie și farmec, se află „Iconist”, o clădire remarcabilă ce reunește influențe arhitecturale neo-franțuzești din „Micul...
Ultima oră
Pe aceeași temă