0.2 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialBăsescu, înainte de plecarea la Summit-ul Securităţii Nucleare de la Haga: România...

Băsescu, înainte de plecarea la Summit-ul Securităţii Nucleare de la Haga: România deţine tehnologia întregului ciclu nuclear

Preşedintele Traian Băsescu participă, luni şi marţi, la Summit-ul Securităţii Nucleare de la Haga (Regatul Ţărilor de Jos), relatează Mediafax.

Principalele declaraţii ale preşedintelui înainte de plecarea la Haga, în format LIVE TEXT:

– Principalul obiectiv al summit-ului este combaterea terorismului nuclear.

– Din punct de vedere al României, este foarte important, pentru că România este una dintre cele 32 de state, la nivel nuclear, care deţine tehnologia întregului ciclu nuclear.

– Cel mai important lucru care trebuie făcut în activităţile nucleare este transparenţa, astfel încât acestea să nu fie un risc, ci un beneficiu pentru omenire.

_ _ _ _

Preşedintele va susţine o declaraţie de presă luni, la ora 9.45, la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, înainte de plecarea la Haga.

Şeful statului va participa, la Haga, la Sesiunea de deschidere a Summit-ului Securităţii Nucleare şi la Sesiunea plenară a Summit-ului Securităţii Nucleare.

În cursul serii de luni, Traian Băsescu va participa, la Palatul Regal, la recepţia oferită de Majestatea Sa Willem-Alexander, regele Regatului Ţărilor de Jos.

Marţi, după încheierea Sesiunii plenare a Summit-ului Securităţii Nucleare, preşedintele Traian Băsescu va susţine, de asemenea, o declaraţie de presă, la ora 13.30 (ora României).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă