Preşedintele Sovietului Suprem (Parlament) de la Tiraspol, Mihail Burla, a declarat sâmbătă că evenimentele din Ucraina influenţează în mod negativ libera circulaţie a locuitorilor din Transnistria, transportul mărfurilor şi a medicamentelor în regiune, relatează RIA Novosti, citată de Mediafax.
„Din păcate, evenimentele din Ucraina au lăsat o amprentă negativă asupra respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, fiind vorba, în special, de limitarea liberei circulaţii a persoanelor şi mărfurilor”, a afirmat el, în cadrul unei întâlniri cu un grup de parlamentari din Marea Britanie.
Potrivit lui Burla, în ultimele zile, „mai mulţi cetăţeni ruşi şi transnistreni nu au reuşit să treacă frontiera ucraineană”.
De asemenea, el a menţionat că medicamente importante provenind din Rusia nu au putut fi aduse în Transnistria din cauza refuzului unor companii de transport de a efectua curse pe teritoriul Ucrainei.