Thailanda de a reperat un „aparat neidentificat” care a schimbat de mai multe ori direcţia, analizând datele de pe radar de la momentul la care zborul MH370 al Malaysia Airlines a pierdut contactul cu controlul aerian, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al forţelor aeriene, relatează AFP, citată de Mediafax.
La cererea autorităţilor malaysiene, forţele aeriene au verificat, luni, informaţiile de pe radarele din regiunea de sud, a precizat Monthon Suchookorn.
Ele au arătat că sâmbătă, 8 martie, „la ora 00.28, la şase minute după dispariţia zborului MH370, un aparat neidentificat zbura în direcţia sud-vest”, în direcţia opusă faţă de cea prevăzută pentru avionul Boeing 777, care se deplasa pe ruta Kuala Lumpur – Beijing, a declarat el pentru AFP.
Acest orar pare să corespundă ultimei transmisii a transponderului avionului (01.21 ora Malaysiei, 00.21 ora Thailandei), undeva între coasta de est a Malaysiei şi sudul Vietnamului.
Citeşte şi: China începe căutările avionului Malaysia Airlines pe propriul teritoriu
„Aparatul a mers mai departe către sud, spre Kuala Lumpur şi strâmtoarea Malacca, înainte de a se întoarce spre nord” către Marea Andaman, la vest de peninsula malaysiană, a adăugat el.
Semnalul, care „nu era clar şi continua să se întrerupă”, a dispărut ulterior, a declarat el, precizând că informaţiile au fost transmise Kuala Lumpur.
Întrebat despre motivele pentru care aceste elemente au fost divulgate abia la mai mult de zece zile de la dispariţia avionului, el a asigurat că Thailanda „nu a ascuns informaţii”.
„Aparatul nu era în spaţiul aerian thailandez şi nu era o ameninţare pentru Thailanda”, a subliniat el.
Şi „nu era nicio confirmare că aparatul era zborul MH370”, a insistat el.
Citeşte şi: O nouă ipoteză în cazul avionului dispărut: Aparatul a coborât ca să nu fie depistat de radare
În timp ce ancheta intră în cea de-a 12-a zi, elementele cunoscute cu certitudine sunt puţine, adeseori contradictorii, şi produc stupefacţie în ceea ce pare a fi unul dintre cele mai mari mistere din istoria aeronautică modernă.
Avionul a decolat din Kuala Lumpur sâmbătă, 8 martie, la ora 00.41 (vineri, 18.41 ora României), cu 239 de persoane la bord, în direcţia Beijing, înainte de a dispărea de pe radare, o oră mai târziu.
Căutările s-au concentrat într-o primă fază în Marea Chinei de Sud, pe coasta orientală a Malaysiei, înainte ca noi elemente să le reorienteze.
Avionul a deviat de la planul de zbor iniţial în urma unui act „deliberat” comis de persoane aflate la comanda aparatului, potrivit autorităţilor malaysiene.
Dispariţia avionului Boeing 777 mobilizează eforturile a peste 25 de ţări dintr-o regiune mai vastă decât Australia: din nordul Thailandei în Asia Centrală pentru coridorul nordic (care acoperă o parte din China), din Indonezia în sudul Oceanului Indian pentru coridorul sudic.