18.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialAvocatul lui Jean Pădureanu cere întreruperea executării pedepsei

Avocatul lui Jean Pădureanu cere întreruperea executării pedepsei

Avocatul lui Jean Pădureanu, Ioan Cazacu, a declarat luni, pentru Mediafax, că vrea să depună în instanţă o cerere de întrerupere a executării pedepsei primite în Dosarul Transferurilor de fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa,  întrucât este foarte bolnav.

„El este foarte bolnav, are foarte multe afecţiuni, unele dintre ele foarte grave, dovedite prin acte medicale”, a spus Ioan Cazacu.

Citeşte şi: Graţierea lui Gică Popescu, influenţată de show-ul mediatic. Cât de realizabilă este?

Avocatul lui Jean Pădureanu a precizat că va solicita în faţa judecătorilor efectuarea unei expertize medico-legale, pentru a se constata dacă afecţiunile fostului preşedinte al Gloriei Bistriţa pot fi tratate la penitenciar sau este necesară o întrerupere a executării pedepsei.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, pe Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni, pe Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, iar pe Gigi Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

Citeşte şi: Dosarul Transferurilor: Jean Pădureanu a fost mutat de la Rahova la Spitalul Penitenciar Jilava. Ioan Becali şi Borcea vor fi mutaţi de la Penitenciarul Poarta Albă

Fostul acţionar majoritar al FC Rapid George Copos, fostul fotbalist Gheorghe Popescu, managerul general al FC Steaua Mihai Stoica şi fostul preşedintele al clubului Gloria Bistriţa Jean Pădureanu au fost duşi, marţi seară, la Penitenciarul Rahova. Pădureanu a fost ridicat atunci de poliţişti de la Spitalul Elias, unde era internat din 2 martie, din cauza unor probleme cardiovasculare, acesta având şi diabet.

Potrivit directorului Penitenciarului Rahova, Denis Darie, la scurt timp după ce a fost adus la Spitalul Penitenciarului Rahova, Jean Pădureanu a fost transferat la Jilava, în condiţiile în care unitatea sanitară de la Rahova nu are secţie de cardiologie, ci doar chirurgie, Pădureanu având probleme cu inima.

Directorul Penitenciarului Rahova a mai spus că Mihai Stoica, George Copos şi Gheorghe Popescu stau în aceeaşi cameră, în care se mai află un alt deţinut.

Cristian Borcea, Ioan şi Victor Becali au fost încarceraţi la Penitenciarul Poarta Albă, iar Gigi Neţoiu, la Penitenciarul Craiova.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă