28.4 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialJurnalul Papei Ioan Paul al II-lea

Jurnalul Papei Ioan Paul al II-lea

Omul care fără a avea divizii întregi de armată a reuşit să învingă comunismul, Papa Ioan Paul al II-lea, personaj mai cunoscut şi mai îndrăgit decât orice rock star, a fost beatificat în 2011 şi va fi canonizat în ziua de 27 aprilie a acestui an.

De curând a fost publicată în Polonia o carte devenită imediat prilej de controverse, carte ce cuprinde însemnările personale ale Papei. Editura Humanitas a semnat zilele acestea contractul pentru traducerea volumului care adună în mai bine de 600 de pagini nu mai puţin de patruzeci de ani din viaţa celei mai importante personalităţi spirituale a secolului XX.

Aceste însemnări i-au fost încredinţate prin testament cardinalului Stanislaw Dziwisz, secretarul personal al Papei în cei douăzeci şi şapte de ani de pontificat, pentru a fi arse. În pofida dorinţei Suveranului Pontif, cardinalul Stanislaw Dziwisz nu le-a distrus: “Nu am avut curajul să ard carnetele lăsate, pentru că în ele se află informaţii importante despre viaţa sa. (…) Nu am ars însemnările lui Ioan Paul al II-lea pentru că ele sunt cheia către spiritualitatea sa, către înţelegerea relaţiei sale cu Dumnezeu, cu ceilalţi oameni şi cu sine însuşi.” Decizia cardinalului Stanislaw Dziwisz a fost îndelung comentată, dar cartea este cu siguranţă de mare importanţă pentru credincioşi şi nu numai. De altfel, reflecţiile sale, începute încă de pe când era episcop al Cracoviei şi încheiate în 2003, cu doi ani înainte de moartea sa, au fost supuse atenţiei Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.

Citeşte şi: Uluitor. Povestea din spatele miracolului care a dus la sanctificarea Papei Ioan Paul al II-lea

Karol Wojtyla, arhiepiscop metropolitan al Cracoviei, cardinal şi, din 1978, Suveran Pontif, a străbătut una dintre cele mai dificile perioade din secolul XX, fiind nucleul lumii spirituale occidentale. Însemnările sale sunt o surprinzătoare călăuză în universul profundei sale relaţii cu Dumnezeu, şi poate unica şansă de a înţelege viaţa interioară a celui care, prin dragostea sa pentru oameni şi Dumnezeu, a influenţat decisiv cursul istoriei.

Singurul Suveran Pontif care a vizitat vreodată România, Ioan Paul al II-lea a făcut posibil un moment de o imensă importanţă istorică. Sute de mii de oameni, ortodocşi, catolici şi greco-catolici, au participat la evenimentele petrecute în cele trei zile ale vizitei sale la Bucureşti. Toţi acei oameni vor preţui cu siguranţă amintirea vizitei Papei ca pe un imens dar al destinului.

 

Cele mai citite

Italia cere suspendarea Spaniei din Schengen după valul de migranți din Ceuta. Madridul trimite militari la frontieră

Vicepremierul italian și ministrul de Externe, Antonio Tajani, a cerut suspendarea Spaniei din Spațiul Schengen, după ce sute, posibil chiar mii de migranți au...

Nicușor Dan, mesaj de Ziua Holocaustului Romilor: „Avem obligaţia de a ne asigura că tinerii înţeleg trecutul”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, în care a atras atenția asupra pericolului reprezentat...

FCSB ratează calificarea în Europa! Campioana României a fost învinsă categoric în Letonia

FCSB a fost eliminată din UEFA Conference League după înfrângerea cu 4-1 suferită pe terenul formației FK Auda.FCSB și-a încheiat parcursul european în turul...
Ultima oră
Pe aceeași temă