Deputatul Elena Udrea a anunţat că PMP va ataca la Curtea Constituţională orice lege care permite arborarea steagurilor secuieşti pe instituţiile publice din România, relatează Mediafax.
„Arborarea steagurilor secuieşti pe instituţiile publice din România, acceptată prin noul program de guvernare, este un pas pregătitor pentru regionalizarea pe criterii etnice. Premierul dă dovadă de o profundă lipsa de responsabilitate si respect faţă de interesele statului român unitar şi de istoria acestui neam. Se confirmă astfel ceea ce Partidul Mişcarea Populară a susţinut încă de când s-a anunţat alianţa dintre PSD şi UDMR: Victor Ponta a negociat în genunchi în faţa reprezentanţilor etnicilor maghiari. Noi vom ataca la Curtea Constituţională orice act legislativ care va permite arborarea steagurilor secuieşti sau maghiare pe instituţiile publice din România”, se arată într-o declaraţie a Elenei Udrea.
Citeşte şi: Ponta permite maghiarilor să îşi arboreze steagul pe instituţii
Potrivit acesteia, „despre viziune economică evident că nici nu poate fi vorba”.
„Despre viziune economică evident că nici nu poate fi vorba, vedem aceleaşi promisiuni neonorate ale USL, sub formă de mărgică sclipitoare cu care să ia ochii electoratului înainte de alegeri. Deci vom avea în continuare o guvernare incapabilă să găsească soluţii la problemele cele mai mari ale cetăţenilor: şomajul, venituri mici, lipsa fondurilor pentru investiţii, taxe şi impozite nenumărate şi mari, sistem de sănătate în colaps etc”, afirmă Udrea.
Ea îi recomandă lui Ponta să recitească articolul 102 din Constituţie.
„Cât priveşte povestea că asumarea se face pe altceva decât pe programul de guvernare, îi recomand lui Victor Ponta să citească articolul 102 din Constituţie, unde se vorbeşte doar de programul de guvernare. Si dacă acesta nu este programul de guvernare, atunci să facă bine să ne arate care este totuşi programul după care va guverna?! Fac un apel la toate partidele de opoziţie şi la liderii acestora să lase la o parte orgoliile individuale şi să se adune la o singură masă pentru a stabili conţinutul unei moţiuni de cenzură împotriva unui Guvern care se arată dispus să sacrifice unitatea statului român de dragul unei susţineri parlamentare. Nu trebuie să facem o competiţie între moţiuni de cenzură, ci trebuie să lucrăm împreună măcar pe acest palier: singur, niciun partid nu va fi în stare să clintească Executivul şi actuala majoritate parlamentară. E nevoie de mai multă raţiune şi mai puţină patimă”, afirmă Udrea.
În Programul adoptat joi de Guvern s-a introdus prevederea că va fi stabilit cadrul legal pentru ca autorităţile locale să poată arbora steagurile unităţilor administrativ-teritorial pe care le reprezintă, numai pe instituţiile proprii şi împreună cu drapelul României şi cel al UE.
La capitolul „Dezvoltare şi Administraţie” din Programul pentru care Guvernul urmează să-şi asume răspunderea în Parlament se stipulează că vor fi „măsuri pentru promovarea identităţii colectivităţilor locale prin stabilirea cadrului legal cu privire la posibilitatea autorităţilor locale de a arbora numai pe instituţiile proprii, şi numai împreună cu drapelul României şi drapelul Uniunii Europene, a steagurilor unităţilor administrative-teritoriale pe care acestea le reprezintă”.
O altă prevedere nou introdusă, comparativ cu vechiul program de guvernare, stabileşte că vor fi măsuri şi pentru promovarea imaginii colectivităţilor locale prin sprijinirea şi susţinerea campaniilor de creare a brandurilor locale pentru produse tradiţionale, resurse naturale, turistice, culturale, istorice, de interes deosebit.