2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialGrevă japoneză la Biblioteca Naţională

Grevă japoneză la Biblioteca Naţională

Sindicatul Bibliotecii Naţionale a României şi Asociaţia Bibliotecarilor din Biblioteca Naţională a României organizează vineri, între orele 08.00 şi 18.00, o grevă japoneză, în semn de protest faţă de decizia Guvernului prin care Ministerul Culturii preia o treime din clădirea instituţiei.

La acest protest sunt chemaţi să participe toţi salariaţii Bibliotecii Naţionale a României, care vor purta o banderolă albă pe braţ. Tot în semn de protest, participanţii sunt chemaţi în aceeaşi zi, în Atrium, în intervalul orar 12.00 – 12.10, la o „întrunire a tăcerii”. Fiecare persoană este rugată să vină cu o carte, un notebook, un laptop, un smartphone.

Prin Hotărârea de Guvern 862 /2013, Ministerul Culturii preia, în administrare directă, o treime din spaţiul Bibliotecii Naţionale a României – 65% din spaţiul public.

De asemenea, Asociaţia Bibliotecarilor din Biblioteca Naţională a României a organizat pe 28 februarie, în Atriumul instituţiei, dezbaterea publică „Biblioteca Naţională – spaţiul democratic al culturii şi cunoaşterii”, eveniment la care au participat poeta şi prozatoarea Ana Blandiana, fostul ministru al Lucrărilor Publice Nicolae Noica, scriitorul Sorin Lavric, preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor din România, Mircea Regneală, scriitorul Romulus Rusan şi directorul Bibliotecii Naţionale Bucureşti, Elena Tîrziman. De asemenea, la eveniment a fost prezent părintele Şerbănescu, consilier cultural patriarhal, care a citit mesajul patriarhului Daniel pentru această dezbatere. Moderatorul evenimentului a fost Dan Erceanu, fost director al Bibliotecii Naţionale a României.

Dezbaterea de la Biblioteca Naţională a României s-a desfăşurat în contextul în care, în urma „H.G. nr. 862/ 6 noiembrie 2013, o parte din spaţiile destinate sălilor de lectură, depozitelor, serviciilor tehnice, birourilor, precum şi spaţiile destinate evenimentelor culturale, ştiinţifice, educaţionale şi profesionale, inclusiv spaţii destinate cititorilor trec în administrarea Ministerului Culturii, punând biblioteca în imposibilitatea exercitării funcţiilor sale naţionale cu care a fost învestită prin Legea Bibliotecilor nr. 334/2002, cu modificările ulterioare”.

Prezentă la eveniment, Elena Tîrziman, directorul Bibliotecii Naţionale, a menţionat că noua clădire a Bibliotecii Naţionale a fost rezultatul unei investiţii de care s-a ocupat Ministerul Culturii, contractul fiind realizat de minister, Biblioteca Naţională având statutul de beneficiar. „Ministerul Culturii prin UMP – Unitatea de Management al Proiectului – a fost titular pe obiectivul de investiţii Biblioteca Naţională, dar beneficiar e Biblioteca Naţională a României”, a declarat directorul bibliotecii pentru Mediafax.

Cele mai citite

Casa din „Home Alone” a fost achiziționată chiar de Crăciun, la 7 luni după listare

Casa care a devenit un simbol al filmului „Home Alone/Singur acasă” și-a găsit un cumpărător, la doar câteva zile după sărbători, potrivit USA Today. Situată...

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...

România, printre cele mai sigure țări din lume: concluzii din rapoartele internaționale

România este considerată una dintre cele mai sigure țări din lume, conform rapoartelor elaborate de Departamentul de Stat al SUA, Comisia Europeană și Poliția...
Ultima oră
Pe aceeași temă