27.5 C
București
luni, 24 iunie 2024
AcasăSportPreședintele Iohannis, la Adunarea Generală a ONU de la New York

Președintele Iohannis, la Adunarea Generală a ONU de la New York

Preşedintele Iohannis participă, vineri, la Adunarea Generală a ONU de la New York. Sesiunea Adunării Generale a ONU se va desfăşura în perioada 15 septembrie – 6 octombrie, la New York, subiectul principal al discuţiilor fiind agenda Naţiunilor Unite post 2015, care va stabili  strategia organizaţiei mondiale pe următorul deceniu şi jumătate.

"Voi avea deosebita plăcere ca, în marja deplasării în Statele Unite ale Americii, să am o întâlnire cu vicepreşedintele Statelor Unite, domnul Biden, la Casa Albă. Această primă întâlnire oficială va fi fundamentată pe obiectivul ferm al întâririi parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii", aanunţat, miercuri, la Palatul Cotroceni, înainte de plecarea la summit-ul extraordinar de la Bruxelles

Iohannis a mai spus că va participa la mai multe summit-uri, printre care şi o reuniune dedicată contracarării Daesh, la invitaţia preşedintelui american Barack Obama. Preşedintele Klaus Iohannis va merge în Statele Unite ale Americii după ce va participa, miercuri, la reuniunea extraordinară a Consiliului European pe tema măsurilor privind criza imigranţilor.

 

Cele mai citite

FOTO. Accident între un autocar și un autocamion. A fost activat Planul Roșu

Un accident în care sunt implicate un autocar şi un camion s-a produs, în această dimineaţă, la Porumbacul de Sus, fiind activat Planul Roşu.Potrivi...

Munca și drogurile

Deviza  ”civilizației spectacolului”  în care trăim ar trebui să fie ”nimic nu e ceea ce pare”. Cu toate că sunt la modă minivacanțele și...

FOTO. Accident între un autocar și un autocamion. A fost activat Planul Roșu

Un accident în care sunt implicate un autocar şi un camion s-a produs, în această dimineaţă, la Porumbacul de Sus, fiind activat Planul Roşu.Potrivi...
Ultima oră
Pe aceeași temă