Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, sâmbătă, că niciodată nu l-a căutat pe Stelian Tănase, ci acesta a dorit să poarte o discuţie cu el, probabil pentru a beneficia de sprijin parlamentar, informează Mediafax.
„Vă spun în mod sincer – niciodată nu l-am căutat pe domnul Stelian Tănase. Domnul Stelian Tănase, atunci preşedintele televiziunii, a fost la un târg de antichităţi, se poate dovedi, se poate proba, a discutat cu domnul primar Onţanu (secretar general al UNPR-n.r.) şi m-a căutat şi mi-a spus în mod insistent că doreşte să vorbească cu mine. Şi printr-un coleg de-al dânsului am vorbit cu domnul Stelian Tănase, o discuţie amicală, recunosc, sunt un om serios. M-a invitat la o emisiune. Am spus cum să nu? Cum vin de la Bruxelles am să vin şi la o emisiune. Dacă mă întrebaţi de ce mă căuta în mod insistent, probabil avea nevoie de sprijin parlamentar. Niciodată, dar niciodată, nu am discutat astfel cu domnul Stelian Tănase şi am vrut să o spun eu personal”, a afirmat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Galaţi, Gabriel Oprea.
Citeşte şi: Stelian Tănase îl acuză pe Oprea de „LICHIDAREA” sa de la conducerea TVR
Stelian Tănase acuza, într-o emisiune la postul public, că s-a decis „lichidarea” sa de la conducerea TVR la cererea vicepremierului Gabriel Oprea, el susținând că Oprea l-ar fi sunat „foarte opărit”, cerându-i să scoată de pe post un material despre plagiatul său.
Stelian Tănase declara, luni seară, la postul public de televiziune, că Gabriel Oprea l-a sunat „foarte înfiebântat, foarte opărit”, cerându-i să scoată de pe post un material despre plagiatul său. El mai susținea că liderul UNPR, Gabriel Oprea, s-ar fi folosit şi de reprezentanţii partidului său în conducerea TVR pentru a opri materialele pe această temă.
„Scandalul care este acum la TVR vine de la domnul Oprea. Cauza imediată este conflictul cu generalul Oprea. Într-o zi m-a sunat să-mi spună că seara la ştiri s-a dat un material despre plagiatul lui. Mi-a spus că numai televiziunea de stat îl atacă pe el. Era foarte infierbântat, foarte opărit pe subiectul despre care v-am spus. Eu i-am spus că nu pot să scot materiale, că nu am un control editorial. I-am spus că dacă eu dau telefon la stiri şi spun să nu se mai dea material cu acest subiect, mâine suntem amândoi pe prima pagină”, afirma Stelian Tănase, precizând că discuţia a fost intermediată de jurnalistul Rareş Bogdan.
Stelian Tănase spunea că a doua zi a avut o altă convorbire telefonică cu Oprea, care era nemulţumit că Dragoş Pătraru pregăteşte un alt material cu plagiatul său, iar de această dată discuția a fost intermediată de reprezentanţii UNPR în Consiliul de Administrație al TVR.
„M-am trezit cu doi membri ai CA care sunt din partea UNPR. Am discutat cinci minute după care unul dintre ei a pus mâna pe telefon să-l sune pe generalul Oprea să-i spună că sunt aici în birou la preşedintele TVR. Am stat de vorbă, era la fel de înfierbântat şi revoltat că pregătim şi mi-a dat numele lui Pătraru de la Starea Naţiei, un alt material cu plagiatul. I-am spus că nu se opreşte o emisiune cum are el în cap generalul cazon. Dar puteţi veni în studio fie să daţi un drept la replică, fie să fiţi intervievat”, spunea Stelian Tănase, precizând că, ulterior, unul dintre cei de la UNPR a venit chiar la el acasă.
„A doua zi, Oprea s-a văzut cu cei doi lideri ai PSD şi au hotărât lichidarea mea. E vorba de Ponta şi Dragnea. Este un amestec grosolan în libertatea presei din România, este un lucru inacceptabil”, spunea el.
Raportul de activitate al TVR pe 2014 a fost respins, miercuri, cu 115 de voturi „pentru” şi 220 „împotrivă”, iar potrivit legii, membrii Consiliului de Administraţie şi preşedintele director general al TVR Stelian Tănase au fost demişi.