Centrul de Transfuzii Sanguine Bucureşti a fost renovat şi dotat cu mobilier nou, aparatură medicală modernă şi tehnologie informatică de ultimă generaţie, în urma unei investiţii totale de 154.000 de euro.
În fiecare lună, aproximativ 5.000 de persoane donează sânge în cadrul CTS Bucureşti, acesta fiind cel mai mare centru de transfuzii din ţară. Noul spaţiu al Centrului de Transfuzii Sanguine din Capitală asigură donatorilor un circuit optimizat, care a redus la jumătate timpul de pre-donare şi a îmbunătăţit condiţiile de recoltare, pentru a motiva românii să revină.
”Renovarea Centrului de Transfuzii Sanguine Bucureşti înseamnă pentru noi eficientizarea circuitului pe care trebuie să-l parcurgă donatorul, a activităţii de consultaţii medicale şi a procesului de donare de sânge, în sine. Este important ca donatorii să fie fidelizati întrucât există produse sanguine importante, de exemplu cele necesare bolnavilor de cancer, care se realizează numai din sângele donat de aceştia”, a declarat dr. Doina Goşa, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Bucureşti.
Încercare de fidelizare a donatorilor
„Jumătate dintre donatorii CTS Bucureşti sunt fidelizaţi. În 2013 am recoltat 46.000 unităţi de sânge, dintre care jumătate au fost de la donatori fidelizaţi. Am început să implementăm cu paşi mici donarea benevolă de sânge, dar până acum am reuşit să avem doar 10 la sută din donatori benevoli”, a mai declarat directorul CTS Bucureşti.
Peste 5.000 de români au renunţat anul trecut la tichetele de masă pentru donatorii de sânge sau le-au donat în scop caritabil. Conform legii în vigoare, în România, donatorii de sânge au dreptul să primească, la cerere, şapte tichete de masă, o zi liberă de la locul de muncă sau o zi scutire pentru elevi, studenţi şi militari, în ziua donării, reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun timp de o lună.
Investiţie de 154.000 de euro
Renovarea şi modernizarea Centrului de Transfuzii din Bucureşti a început în 2012, când a fost reabilitat parterul clădirii şi au fost donate zece computere pentru crearea unei baze de date centralizate a donatorilor de sânge. În acest an, au fost finalizate lucrările de modernizare ale etajului 1 al clădirii, unde se află zona de consultaţii de specialitate pre-donare, cabinetele medicale şi zona de analiză a sângelui post donare. În 2012, când au început lucrările de reamenajare, Centrul de Transfuzii Sanguine Bucureşti funcţiona într-o clădire ce nu mai fusese renovată din 1952, încă de la înfiinţare. Centrul beneficiază acum de un spatiu medical la standarde europene, printr-o investiţie de 154.000 de euro în cadrul programului „O şansă pentru viaţă”.
„O şansă pentru viaţă” este cel mai amplu program naţional de donare de sânge derulat până în prezent în România. Acest program a contribuit la salvarea a peste 150.000 de oameni şi a îmbunătăţit rezervele anuale ale centrelor de transfuzii din ţară cu mai mult de 70.000 de litri de sânge.