Şase persoane, între care trei copii, au fost rănite, duminică, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit pe DN 1, în zona localităţii Porumbacu de Jos, din judeţul Sibiu, informează Mediafax.
„Două autoturisme s-au ciocnit frontal. Şoferul unui autoturism care circula spre Sibiu, în curbă, pătrunde uşor pe contrasens şi loveşte o maşină condusă regulamentar, proiectând-o în afara drumului. Din cercetări s-a stabilit că accidentul s-a produs pe fondul vitezei neadaptate la condiţii de ploaie, carosabil umed şi drum în curbă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter.
Potrivit acesteia, cinci persoane – doi adulţi şi trei copii – aflate în maşina care a fost lovită au fost rănite, iar traficul a fost complet blocat pentru aproximativ o oră.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Săbău, a declarat că şase persoane au primit îngrijiri medicale la locul accidentului, fără a fi necesară intervenţia echipajului de descarcerare.
„Toate persoanele sunt conştiente”, a declarat Bianca Săbău.
Cinci dintre cele şase persoane rănite au fost transportate la spitale din Sibiu.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, Decebal Todăriţă, a precizat că doi adulţi – un bărbat de 43 de ani și o femeie de 36 de ani – au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a SCJU.
„După primele investigații, bărbatul a fost diagnoscticat cu fracturi costale, traumatism cranio-cerebral și o posibilă ruptură de ficat. Femeia a fost diagnosticată cu traumatism toracic, contuzie la glezna reaptă și contuzie la cotul stâng. Alți trei pacienți, toți copii, au fost transportanți la Spitalul de Copii Luther”, a declarat Decebal Todăriţă.
În judeţul Sibiu plouă încă de sâmbătă seara, iar poliţiştii recomandă prudenţă sporită la volan.