4.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăInternaționalLukoil se opune unei noi reduceri a producţiei de ţiţei

Lukoil se opune unei noi reduceri a producţiei de ţiţei

„Sprijin păstrarea actualei forme a acordului până în aprilie 2020, când acesta expiră, şi doar după aceea să fie adoptate decizii”, a declarat şeful Lukoil, al doilea producător de petrol din Rusia.

Separat, Alekperov a anunţat că Lukoil va semna cu statele africane o serie de memorandumuri de înţelegere în privinţa operaţiunilor de rafinare şi a unor proiecte de explorare.

Dacă proiectele vor fi avantajoase din punct de vedere economic, vom continua discuţiile”, a precizat oficialul.

Marţi, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că OPEC şi aliaţii săi ar putea lua în considerare o reducere mai accentuată a producţiei de ţiţei la următoarea lor întâlnire din decembrie, din cauza temerilor privind cererea slabă de anul viitor.

Arabia Saudită, liderul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol, vrea să se concentreze în primul rând pe respectarea strictă a acordului privind reducerea producţiei, încheiat de OPEC cu alte state din afara cartelului (Alianţa OPEC+), înainte de a se angaja la o scădere suplimentară, susţin sursele.

Printre statele membre OPEC care nu şi-au îndeplinit angajamentele privind reducerea producţiei se află Irak şi Nigeria.

Arabia Saudită este îngrijorată de perspectivele cererii de ţiţei în 2020 din cauza tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, care afectează preţul petrolului, apreciază sursele.

Din ianuarie, Alianţa OPEC+ implementează acordul privind reducerea producţiei cu 1,2 milioane bpd, valabil până în martie 2020.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului se tranzacţiona miercuri la aproximativ 59,50 dolari, în scădere faţă de nivelul de vârf din 2019, de 75 de dolari.

Statele membre OPEC şi cele din afara cartelului furnizează aproape jumătate din petrolul folosit pe plan mondial.

Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

Cele mai citite

Andrea Mandorlini, aproape de o revenire spectaculoasă în Serie A!

Fostul antrenor al CFR Cluj ar putea prelua banca tehnică a echipei Hellas Verona, în contextul presiunii uriașe asupra actualului antrenor, Paolo Zanetti. Mandorlini, favorit...

EFOR cere verificarea finanțării nedeclarate a candidatului independent Călin Georgescu

EFOR atrage atenția că o finanțare nedeclarată, poate submina corectitudinea procesului electoral și poate reprezenta un precedent periculos pentru democrația din România Expert Forum (EFOR)...

Indicele ROBOR la 3 luni continuă să crească, ajungând la 5,87%

Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calculul dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de mai 2019, precum și pentru creditele acordate...
Ultima oră
Pe aceeași temă