3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialANI cere încetarea mandatului de parlamentar în cazul lui Constantin Adăscăliţei

ANI cere încetarea mandatului de parlamentar în cazul lui Constantin Adăscăliţei

Deputatul PSD Constantin Adăscăliţei îşi va pierde mandatul de parlamentar, după ce Camera Deputaţilor a fost informată oficial de către ANI că decizia de incompatibilitate în cazul acestuia a rămas definitivă, relatează Mediafax.

Camera Deputaţilor se va reuni în şedinţă pentru a constata vacantarea mandatului deputatului Constantin Adăscăliţei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, în 23 martie, recursul lui Constantin Adăscăliţei împotriva sentinţei din 2012 a Curţii de Apel Iaşi, privind menţinerea ca legal şi temeinic a raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate a lui Adăscăliţei.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în 15 iunie 2012, că Adăscăliţei, consilier judeţean la Consiliul Judeţean Iaşi la data finalizării raportului de evaluare, a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât firma la care acesta era asociat, SC Olimpic 2000 SRL, a încheiat, în martie 2009, un contract în cuantum de 3.354 de lei cu SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA, societate comercială al cărei unic acţionar era CJ Iaşi, încălcând, astfel, prevederile articolului 90 din Legea 161/2003.

Potrivit articolului 25, alineatul 3 din Legea 176/2010, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie. Persoana eliberată sau destituită din funcţie sau faţă de care s-a constatat existenţa stării de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectiv, sau a încetării de drept a mandatului.

Constantin Adăscăliţei (PSD) este la primul mandat de deputat, el fiind ales în 2012, într-un colegiu din Iaşi. Anterior, Adăscăliţei a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi (2008-2012), viceprimar al municipiului Iaşi (2004-2008) şi consilier municipal (2000-2004). Deputatul a deţinut, în perioada 2002-2012, funcţia de vicepreşedinte al PSD – filiala Iaşi.

 

Cele mai citite

Donald Trump plănuiește retragerea SUA din OMS în prima zi de mandat

Donald Trump intenționează să scoată Statele Unite din Organizația Mondială a Sănătății (OMS) chiar în prima zi a unui eventual nou mandat prezidențial, pe...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Noul lider al Siriei promite centralizarea armamentului sub controlul statului

Ahmed al-Shareh, noul lider al Siriei, a anunțat că toate armele din țară vor fi plasate sub controlul statului, marcând un pas semnificativ în...
Ultima oră
Pe aceeași temă