Se împlinesc zece ani de când o tânără de 23 de ani a fost omorâtă, prin exorcizare, la Mănăstirea Tanacu de un preot și patru măicuțe. Maricica Irina Cornicia fost supusă, pe 13 iulie 2005, unui ritual de exorcizare de o cruzime crasă.
Cei cinci au sechestrat-o pe tânără într-o chilie a mănăstirii și au legat-o de mâini și de picioare, susținând că în acest mod vor scoate duhurile rele din trupul acesteia. Astfel, au legat-o cu lanțuri de o cruce de lemn și i-au pus un căluș în gură, făcut dintr-un prosop. Măicuța Irina a fost ținută pe cruce timp de trei zile, fără mâncare și apa, condiții în care a murit.
La examenul necroptic efectuat de medici s-au evidențiat multiple leziuni traumatice cu caracter vital, dar și leziuni cu aspect de traumă termică, medicul legist apreciind că acestea s-au produs în condițiile contentiei victimei, într-o stare de agitație psihomotorie severă.
Preotul Petru Corogeanu a fost condamnat la 14 ani de închisoare, iar cele patru foste măicuțe, care l-au ajutat, au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între 5 si 8 ani, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, urmată de moartea victimei. Corogeanu a fost eliberat condiționat în 2011, după executarea a două treimi din pedeapsă.