Președintele Uniunii Sindicatelor Tipografilor din România, Mircia Giurgiu, îi acuză pe ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, și pe administratorul judiciar, S.C. Victrix, că îl mențin deliberat în funcție pe directorul Ilie Marius Bogdan.
Scandalul de la CNI Coresi ia amploare. Președintele Uniunii Sindicatelor Tipografilor din România, Mircia Giurgiu, a depus noi denunțuri la Direcția Națională Anticorupție, prin care a sesizat faptul că ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, și administratorul judiciar al CNI Coresi, SC Victrix, îl mențin în funcție pe directorul companiei care administrează tipografiile de stat, Ilie Mariu Bogdan, într-o manieră pe care Mircia Giurgiu o consideră abuzivă. Mircia Giurgiu afirmă că directorul CNI Coresi ar fi trebuit să fie schimbat din funcție pentru că există indicii temeinice că acesta ar fi comis grave fapte de corupție legate de vânzarea sediului Imprimeriei ”Oltenia” din Craiova. Ancheta procurorilor DNA a început tot în urma unui denunț penal depus de Mircia Giurgiu.
”Arătăm faptul că din data de 16.10.2013 CNI CORESI SA se află în procedura insolvenţei prevăzută de Legea nr. 85/2006, care face obiectul dosarului nr. 29785/3/2013 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Astfel că, în perioada de observaţie, toate actele, operaţiunile şi plăţile care nu se încadrează în condiţiile obișnuite de exercitare a activităților curente ar trebui să fie autorizate, în exercitarea atribuţiilor de supraveghere, de administratorul judiciar, care va convoca o şedinţă a Comitetului Creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special.
Compania CNI Coresi SA este o companie cu capital integral de stat, formată din sucursalele Imprimeria «Ardealul» Cluj, Imprimeria «Oltenia» Craiova, Imprimeria de Vest Oradea şi sediul central, aflat la Casa Presei Libere Bucureşti, aflat în subordinea Ministerului Culturii.
În al doilea rând, arătăm că actuala conducere, formată din directorul general Ilie Marius Bogdan, a fost numită cu mandat interimar în iunie 2012. De la acel moment, până în prezent, în loc să se preocupe de bunul mers al producţiei şi atragerea de noi comenzi din piaţă, s-a ocupat doar de mânuirea activităţilor cu scopul de distrugere evidentă a întregii companii. Imediat după numirea fără concurs în postul său, a procedat la schimbarea directorilor de sucursală, respectiv la Imprimeria «Ardealul» Cluj, a fost numit un director interimar din Brăila, iar la Imprimeria «Oltenia» Craiova, un director interimar din Constanţa, care nu aveau niciun fel de legătură sau competenţe aferente domeniului de activitate. Apreciem oportun să arătăm şi faptul că, la sfârşitul lunii noiembrie 2014, directorul Imprimeriei de Vest Oradea, care avea cele mai bune rezultate şi cel mai mare profit, a fost eliberat din funcţie, fără niciun motiv. De altfel, concretizarea acestui lucru îl demonstrează faptul că în dosarul nr. 29785/3/2013/a2 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, s-a procedat la suspendarea deciziei de încetare a contractului individual de muncă al domnului Borbandi Ladislau prin Încheierea din 26.06.2015. În plus, tocmai aptitudinile de management ale domnului Ilie Marius Bogdan sunt de-a dreptul îndoielnice, în contextul în care de la momentul numirii sale CNI Coresi SA înregistrează pierderi economice evidente”, afirmă Mircia Giurgiu, în noul său denunț penal.
Acuze grave
Liderul sindicaliștilor din domeniul tipografic mai afirmă: ”Cu toate că era vorba de o companie cu vechime şi prestigiu, recunoscută la nivel naţional, domnul director general interimar a neglijat întrutotul prerogativele unui management viabil raportat la activitatea de bază şi pentru păstrarea locurilor de muncă pentru salariaţi. Singura activitate a constat în solicitarea de extrase CF şi oferte de preţuri pentru clădirile şi terenurile sucursalelor şi a sediului central, aspect care denotă intenţia sa direcţionată înspre cu totul altceva decât activitatea de producţie. Practic, a încercat şi încearcă în continuare să transforme compania de stat într-o simplă agenţie imobiliară personală, la dispoziţia sa şi a apropiaţilor.
Faptele de natură penală ale domnului director general interimar Ilie Marius Bogdan au fost denunţate de către Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România atât la Direcţia Naţională Anticorupţie, cât şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la finalul anului 2014, constituite în dosarele nr. 663/VIII/1/2014 şi 3657/VIII-1/2014. De asemenea, aceleaşi chestiuni le-am supus atenţiei Corpului de Control al Prim-Ministrului al României, context în care, în urma controlului efectuat de către reprezentanţii acestui organism, s-a constatat existenţa a 3 fapte de corupţie care se regăsesc într-un raport de control depus în data de 09.03.2015 la DNA-Serviciul Teritorial Craiova şi a 9 fapte penale regăsite în cel de-al doilea raport depus la DNA Bucureşti în luna iunie 2015. Toate faptele descrise de către Corpul de Control al Prim-Ministrului fac referire la fapte de corupţie iniţiate de conducererea CNI Coresi SA. În aceste condiţii, am solicitat în nenumărate rânduri Ministrului Culturii, domnul Ionuţ Vulpescu, schimbarea din funcţie a domnului director interimar Ilie Marius Bogdan, având în vedere că, în ciuda rezultatelor Corpului de Control al Prim-Ministrului, a denunţurilor depuse de către Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România şi a cercetărilor penale, tendinţa de desfăşurare a unor afaceri imobiliare care să acapareze inclusiv sediul sucursalei CNI Coresi SA – Imprimeria «Ardealul» Cluj continuă în mod nejustificat”.
El afirmă că, deliberat, ministrul Culturii ignoră prejudiciile care ar fi fost aduse de actuala conducere unei companii de stat, aflate în subordinea sa, de aceea speră că, în contextul în care situația de la CNI Coresi a intrat în vizorul procurorilor anticorupție, cei vizați de denunțul său vor fi nevoiți, în cele din urmă, să ia măsurile legale pentru a îndrepta situația.
Redacția României libere a solicitat de mai multă vreme, în scris, un punct de vedere la ministrului Culturii pe tema situației de la CNI Coresi, însă până în prezent nu a primit nici un răspuns.