1249: Andrew de Longjumeau este trimis de regele francez Ludovic IX ca emisar regal la Împaratul Khagan al Imperiului Mongol
1270: Marele Ducat al Lituaniei învinge Ordinul Livonian în bătălia de la Karuse
1646: Are loc bătălia de la Torrington, ultima bătălie importantă din primul război civil englez. Forţele parlamentare conduse de Thomas Fairfax au obţinut victoria punând capăt rezistenţei regaliste în vestul ţării.
1699: Prima diplomă leopoldină ce recunoaştea clerului greco-catolic din Transilvania aceleaşi privilegii de care se bucurau şi preoţii romano-catolici
1804: Primul război Barbarian: Stephen Decatur conduce un raid pentru a incendia fregata americană USS Philadelphia capturată de piraţi
1862: Războiul de secesiune: Generalul Ulysses S. Grant cucereşte Fortul Donelson din Tennessee
1874: Dolarul de argint devine mijloc legal de plată în SUA
1875: Are loc prima şedinţă publică a Societăţii Studenţilor în Medicină
1881: Compania Canadian Pacific Railway este înfiinţată la Otawa, printr-o decizie a Parlamentului canadian de la Ottawa
1918: Consiliul (de miniştri) lituanian adoptă în unanimitate Declaraţia de Independenţă a Lituaniei
1923: Howard Carter reuşeşte să patrundă în camera mortuară a faraonului Tutankhamon; mormântul acestuia va fi ulterior inclus în circuitul turistic egiptean
1923: La Geneva se pun bazele noului pact al Micii Înţelegeri, prin care cele trei ţări membre (România, Cehoslovacia şi Iugoslavia) aveau o bază organizatorică solidă, prin unificarea politicii lor generale. În noua organizare, Mica Înţelegere devenea o forţă de care trebuia să se ţină seama în Europa, alianţa acţionând mereu pentru menţinerea statu-quo-ului teritorial în spiritul tratatelor de la Versailles
1926: Înfiinţarea Fundaţiei Culturale Regele Ferdinand I
1930: Asociaţia Comisia Centrală de Fotbal se transformă în Federaţia Română de Fotbal
Nou-înfiinţata federaţie urma să funcţioneze ca organism independent cu personalitate juridică, primul său preşedinte fiind avocatul Aurel Leucuţia (fost preşedinte şi al asociaţiei transformate în federaţie). Federaţia Româna de Fotbal este membră fondatoare a UEFA din 1954.
Se decide, de asemenea, după afilierea la FIFA, participarea la Campionatul Mondial din Uruguay, în luna iulie a aceluiaşi an, eveniment mult dezbătut în epocă, fiind prima manifestare internaţională sportivă de anvergură la care urma să ia parte România de dupa Marea Unire din 1918.
Chiar dacă în 1930 abia revenise dintr-un exil de 3 ani la Paris, Carol al II-al avea un bun prieten şi informator în persoana primului preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Aurel Leucuţia. Se pare că pe această filieră s-au luat deciziile convocării celor 15 jucători. Tot regele i-ar fi ajutat pe fotbaliştii României să facă deplasarea în Uruguay, pentru primul campionat mondial din istorie. Întrucât atunci nu exista conceptul de fotbalist profesionist, Carol al II-lea a intervenit în favoarea jucătorilor pentru ca aceştia să fie învoiţi de la locurile de muncă.
Primul campionat român de fotbal s-a organizat în acelaşi an, iar Cupa României a început să fie organizată din sezonul următor.
Aurel Leucuţia, primul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, a fost un fruntaş ţărănist ce a îndeplinit şi funcţia de Ministru al Economiei, atât în al doilea guvern Sănătescu, cât şi în guvernul Rădescu. După alegerile din 1947, la fel ca şi ceilalţi membri de frunte ai ţărăniştilor din Parlamentul României, şi-a văzut suspendată imunitatea parlamentară, fiind ulterior arestat şi încarcerat în diverse închisori comuniste, inclusiv la cea de la Sighetu Marmaţiei. A murit în 1964, la vârsta de 70 de ani, la scurt timp de la eliberarea sa din închisoare.
1935: Este adoptată Legea pentru înfiinţarea Monetăriei Naţionale, prin care se asigura baterea monedelor metalice ale statului în ţară (de 4 ori mai ieftin decât în străinătate), urmată de Legea pentru reglementarea emisiunilor de monedă metalică
1934: Războiul civil din Austria se termină prin înfrângerea social-democraţilor şi a Schutzbund-ului, organizaţia paramilitară de apărare a Partidului Social-Democrat austriac
1936: Victoria în alegeri a Frontului Popular din Spania
1937: Wallace H. Carothers primeşte patentul pentru nailon în Statele Unite ale Americii
1940: Cel de-al Doilea Război Mondial – Incidentul Altmark, în urma căruia petrolierul german Altmark este abordat de echipajul distrugătorului britanic HMS Cossack, fiind eliberaţi 299 de prizonieri de război englezi aflaţi la bord
1943: Cel de-al Doilea Război Mondial – Armata Roşie reintră în Harkov
1945: Cel de-al Doilea Război Mondial – Trupele americane ajung pe Insula Corregidor din arhipelagul Filipine
1957: Controversatul program de televiziune „Toddlers’ Truce”, difuzat între orele 6.00 pm şi 7.00 pm este interzis la difuzare în Marea Britanie
1959: Fidel Castro devine Premier al Cubei, dupa înlăturarea de la putere a dictatorului Fulgencio Batista, pe 1 ianuarie 1959
1960: Submarinul american USS Triton începe Operaţiunea Sandblast, pornind de la Noua Londră (Connecticut, SUA) în prima călătorie submarină în jurul Pământului
1961: Este lansat pe orbită satelitul american Explorer 9
1962: Inundaţiile catastofale din zona de coastă a Republicii Federale Germane duc la moartea a 315 persoane şi distrugerea locuinţelor a peste 60.000 de oameni
1968: Devine operational la Haleyville, Alabama, primul sistem de urgenta telefonic de tip 911 din SUA
1986: Transatlanticul sovietic MS Mihail Lermontov se scufundă în zona Marlborough Sounds din Noua Zealanda (o reţea de văi scufundate în mare din partea nordica a insulei de sud ce face parte din Noua Zeelanda), în apropiere de Portul Gore
Scufundarea vasului de croazieră Mihail Lermontov, „nava amiral” a turismului de croazieră sovietic, s-a petrecut într-un an tragic pentru marina sovietică, câteva luni mai tarziu având loc dezastrul naval din Marea Neagră, atunci când scufundarea în doar 8 minute a navei Amiral Nakhimov dusese la moartea a 425 de persoane.
Nava înregistrată în Leningrad, cu o greutate de aproape 11 tone, o lungime de 155 de metri şi o lăţime (calculată la nivelul punţii) de 23,6 metri, făcea parte dintr-o serie de nave lansate la apă începând cu 1964 şi botezată dupa faimoşi scriitori ruşi, pornind în primăvara anului 1973 în prima sa călătorie transatlantică, ce a dus-o pana la New York, devenind astfel prima navă de linie rusească ce ajungea în rada portului american după 25 de ani.
În urma embargoului impus în 1980 de preşedintele american Ronald Reagan, ca urmare a invaziei sovietice în Afganistan, nava de croazieră ce urma să sfârşească, şase ani mai tarziu, în apele puţin adânci din Portul Gore (Noua Zeelanda), a început să facă croaziere în Europa şi, mai târziu, în Pacificul de Sud, de-a lungul coastelor australiene şi neo-zeelandeze.
Lermontov era prevazută cu piscine, terenuri de sport descoperite, o sală de mese luxoasă, saună, spa şi camere cu dotări moderne, fiind alocată considerabila sumă de 15 milioane de dolari americani în 1982 pentru renovarea vasului şi includerea de facilităţi la standarde internaţionale.
Pe 6 februarie 1986, vasul Lermontov – la comanda căruia se afla căpitanul Vladislav Vorobiev, şi având 348 de membri ai echipajului şi 372 de pasageri, din care 327 de australieni, 36 de britanici, 6 americani, 2 cetăţeni germani şi un neo-zeelandez – porneşte într-o „călătorie de vis” de două săptămâni, după cum aflăm de pe siteul înregistrărilor neo-zeelandeze susţinut de Muzeul Maritim din Noua Zeelanda şi care furnizează un raport detaliat al împrejurărilor în care nava sovietică s-a scufundat zece zile mai târziu.
În 16 februarie, după ce acostase pe rând în radele porturilor Aukland, Tauraga, Wellington şi Picton, nava se afla pe drumul spre Capul Jackson, într-o regiune aflată în nordul insulei sudice a Noii Zeelande, împânzită de canale înguste, cu roci ce dispăreau sub apă la flux, şi cu adâncimi variabile de până la 40 de picioare (aproximativ 12 metri), în condiţiile în care nava avea un pescaj de 27 de picioare (8.3 m).
Hărţile maritime arătau că nava avea suficient loc de manevră prin canal, la cârmă aflându-se un pilot neo-zeelandez contractat special pentru acest drum, dar că urma să fie totuşi o călătorie destul de periculoasă.
În jurul orei 5:37 pm, notează acelasi website al înregistrărilor maritime, coca navei a fost avariată de o stâncă submarină, fiind spartă pe o lungime de peste 10 metri prin care apa pătrundea furioasă făcând nava să ia apă şi determinând scurtcircuitarea întregului sistem electric, ceea ce a dus la oprirea motoarelor. Primul apel de ajutor a fost lansat, pare-se, în jurul orei 6 pm, dar niciun anunţ oficial de primejdie nu a fost făcut pe navă (unul dintre motive fiind bariera de limbă), anunţându-se doar că urma să fie amânată cina.
În ciuda faptului că semnalul S.O.S. fusese revocat ulterior de echipajul sovietic, căpitanul petrolierului Tarihiko a continuat drumul înapoi spre ultima escală a lui Lermontov, după ce schimbase cursul pentru a veni în ajutorul vasului rusesc şi a sosit în apropierea acestuia aproape de ora 9 pm, moment la care începuseră deja manevrele de salvare a pasagerilor şi îmbarcarea acestora în bărcile de salvare.
Prova navei începuse deja să se scufunde, în vreme ce căpitanul Vorobiev şi echipajul său încercau să ducă nava până în aproiere de Gannet Point, în portul Gore, pentru a o face să eşueze pe nisip, manevră foarte grea şi aproape imposibil de realizat ăn condiţiile în care motoarele nu mai mergeau.
Sosirea navei Tahiriko a facilitat salvarea pasagerilor şi apăruseră între timp şi circa 20 de nave mai mici de la Malborough Sounds ca răspuns la semnalul SOS, care au contribuit şi ele la căutarea supravieţuitorilor în apele puţin învolburate dar întunecoase la acea oră din noapte.
Înclinându-se din ce în ce mai tare dinspre tribord, vasul se scufundă până la urmă la ora 10:27 pm în apele puţin adânci din apropiere de Port Gore (adâncime de 15 stânjeni, adica puţin peste 30 de metri), la o înclinaţie de 40° pe partea stângă (babord).
Scufundarea imensei nave în noaptea deja întunecată producea zgomote lugubre pentru cei peste 1000 de oameni din zonă (pasageri şi marinari de pe Lermontov, precum şi membri ai echipajelor navelor venite în ajutor), valurile înalte de peste 1.5 metri aruncau orice nu fusese bine amarat.
Operaţiunea de salvare şi eforturile echipajului navei sovietice (dintre aceştia 40 erau britanici şi australieni) au prevenit, conform unui raport preliminar al autorităţilor neo-zeelandeze emis pe 6 martie 1986 şi citat pe acelasi site, o tragedie, în acest dezastru naval pierzându-şi viaţa un singur membru al echipajului şi încă trei persoane care efectuau scufundări în mare la momentul scufundării vasului, fiind recuperate corpurile a doar două dintre victime (unul dintre ele dupa câteva luni). Acelaşi raport – susţinut de concluziile investigaţiei sovietice oficiale ulterioare – l-a găsit vinovat pe pilotul neo-zeelandez pentru angajarea navei pe un traseu accesibil în mod normal doar navelor mai mici şi pe timp de zi.
Operaţiunile ulterioare s-au concentrat pe prevenirea scurgerilor de combustibil – au fost extrase de pe evapă 1600 de tone de combustibil şi alte substanţe cu potenţial de poluare – şi securizarea aurului aflat în magazinul de tip duty free de pe vas.
Cele câteva sute de milioane de dolari aflaţi în joc (asigurări, costul ridicării şi securizării epavei) au dus la dispute la nivel guvernamental pentru identificarea persoanei (şi deci a jurisdicţiei) responsabile pentru accident, autorităţile neo-zeelandeze indicând ulterior că pilotul dăduse înapoi comanda navei cu mult timp înainte de ciocnirea care i-a provocat deteriorarea şi apoi scufundarea şi că hărţile pe care le avea la dispoziţie căpitanul sovietic indicau în mod corect adâncimile variabile în diferite puncte ale rutei. În orice caz, investigaţiile s-au oprit destul de repede şi incidentul a rămas în istoria dezastrelor navale cu multe întrebări la care nu s-a dat răspuns şi cu o epavă spectaculoasă, uşor accesibilă şi o importantă atracţie pentru iubitorii de scufundări.
1987: Începe la Ierusalim procesul lui John Demjanjuk, supranumit „Ivan cel Groaznic”, un paznic din armata germană din lagărul de la Treblinka
1991: Este asasinat la Managua liderul mişcării Contras din Nicaragua, Enrique Bermúdez
1999: Rebelii kurzi ocupă mai multe ambasade din Europa şi iau prizonieri, într-un gest de răspuns la arestarea de către Turcia a lui Abdullah Öcalan, unul dintre liderii mişcării
2004 – O echipă internaţională de astronomi a descoperit galaxia cea mai îndepărtată cunoscută pînă în prezent, a cărei lumină, percepută acum, a fost emisă pe cînd Universul se afla la începuturi
2005: Intra în vigoare Protocolul Kyoto, în urma ratificării documentului de către Rusia
2006: Armata americană scoate din uz ultimul Spital Chirurgical Militar Mobil (Mobile Army Surgical Hospital -MASH)
M.A.S.H., adică unităţile mobile chirurgicale militare celebre în toată lumea şi intrate în cultura pop datorită celebrului serial de televiziune M.A.S.H. s-au aflat în dotarea armatei americane vreme de 60 de ani.
La începutul anilor ’40, colonelul Michael DeBakey (unul dintre fondatorii chirurgiei cardiace moderne) împreună cu alţi consultanţi a primit însărcinarea de a căuta şi formula recomandări pentru operaţionalizarea furnizării de servicii chirurgicale profesionale în teatrele de operaţiuni, activitatea lor fiind finalizată prin propunerea de construire a unor aşa-numite «grupuri chirurgicale auxiliare» (ASG), concepute ca unităţi mici şi mobile ataşate spitalelor aflate dincolo de linia frontului.
În ciuda opoziţiei întâmpinate din partea unor membri ai Armatei americane şi a lipsei de experienţă a chirurgilor de a lucra în astfel de condiţii, ASG-urile şi-au adus contribuţia la salvarea de vieţi pe câmpul de luptă. După ce au activat în cel de-al Doilea Război Mondial (prima unitate chirurgicală mobilă fiind amplasată pentru suportul medical acordat Armatei a 5-a americane, adică 160.000 de militari, din Africa de Nord, Sicilia şi Italia), ASG-urile au fost rebotezate mobile auxiliary surgical hospitals si mai tarziu, Mobile Army Surgical Hospitals, activând vreme de cinci decenii sub acronimul celebru M.A.S.H.
Ultimul M.A.S.H., cu cele 80 de paturi ale sale şi toate dotările, a fost donat guvernului pakistanez în 2006, ca parte a efortului de îngrijire a victimelor cutremului petrecut în Pakistan în octombrie 2005.
Istoria lor începe după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, aflăm dintr-un articol din The Guardian. La vremea respectivă, conceptul de unitate chirurgicală mobilă a fost unul revoluţionar, M.A.S.H.-urile fiind echipate cu toate instrumentele şi având facilităţile unui spital, dar putând fi montată şi demontată la câţiva kilometri sau chiar mai puţin de teatrele de operaţiuni.
Proximitatea faţă de zonele de conflict şi posibilitatea evacuării răniţilor pe calea aerului au contribuit la imensa importanţă acordată acestor spitale mobile, prezenţa lor în teatrele de operaţiuni din timpul războaielor din Coreea şi Vietnam contribuind esenţial la salvarea a mii de soldaţi americani. Conform statisticilor citate de ziarul american, dacă un militar rănit ajungea în viaţă la spitalul mobil, atunci şansele sale de supravieţuire erau de 97%.
Cel din urma M.A.S.H. a fost scos din uz din Coreea de Sud în 1997, unităţile chirurgicale mobile ce făcuseră istorie în zonă fiind înlocuite cu aşa-numitele spitale de sprijin în luptă, care sunt unităţi mobile mai mici ce pot fi instalate foarte aproape de zona de conflict. Conform Amiralului LeFever, citat de acelaşi ziar, M.A.S.H. este o construcţie de mărime mare, ce este de obicei instalată mai departe în spatele frontului şi, menţionează acesta, „am descoperit că pentru a salva vieţi trebuie să ne găsim mai aproape de linia întâi”.
Unitatea mobila ce a încheiat istoria de peste şase decenii a M.A.S.H.-urilor în armata americană poartă numarul 212 şi a fost primul spital militar american plasat în Irak după invazia americană din 2003, aflându-se staţionat, înainte de trimiterea sa în Pakistan, la Miesau, în Germania.
„Legenda M.A.S.H.” a apărut după publicarea romanului fostului chirurg militar Richard Hornberger în 1968 (sub pseudonimul Richard Hooker), un roman de ficţiune bazat pe experienţa sa ca medic chirurg în Coreea.
Filmul apărut în 1970, şi care a avut un succes fulminant de public, realizând încasări de zece ori mai mari decât bugetul filmului, l-a avut drept regizor pe necunoscutul pe atunci Robert Altman – a fost al 18-lea nume pe lista scurtă de posibili regizori! Satira tăioasă la adresa implicării SUA în Războiul din Vietnam, ambalată într-o comedioară amuzantă, cu muzica scrisă de aproape un copil (fiul regizorului) a cucerit festivalul de la Cannes, unde a obţinut şi Palmes d’Or, câştigând în acelaşi an şi Oscarul pentru cel mai bun scenariu.
Serialul de televiziune ce a urmat a avut, de asemenea, (după un prim sezon slab) un succes fenomenal de public, revoluţionând industria sitcom-urilor, prin introducerea planurilor alternative ale poveştii şi stilul cinematografic în care erau filmate cadrele.
În orice caz, iconicul serial avandu-l în rolul principal pe Alan Alda (Benjamin „Hawkeye” Pierce) reprezintă una dintre creaţiile de referinţă ale secolului XX, într-un amestec de violenţă extremă, comedie, satiră, autoironie şi, în cele din urmă, scene din viaţa unor oameni obligaţi de împrejurări să îşi facă datoria în condiţii neprielnice şi periculoase, şi care au ales să glumească pentru a uita de unde provine sângele de pe mănuşile chirurgicale.
Difuzat pe 28 februarie 1983, cel de-al 251-lea şi ultimul episod din serialul M.A.S.H., intitulat „Good bye, farewell and Amen”, este cel mai vizionat episod din istoria televiziunii americane, cu o medie de 125 de milioane de telespectatori, asta în condiţiile în care numărul mediu de gospodării ce deţineau televizoare era, în 1983, de circa 83.3 milioane. Difuzarea ultimului episod a fost sărbătorită inclusiv prin organizarea de petreceri de către americanii în viaţa cărora M.A.S.H. s-a insinuat pentru totdeauna vreme de peste un deceniu. Soldaţii americani stationaţi în Coreea au putut vedea şi ei ultimul episod, ecrane fiind amplasate în săli de conferinţă, parcări sau săli de zi, şi asta în ciuda diferenţei de fus orar de 14 ore între coasta de Est a SUA şi Coreea.
2013: Un atac terorist într-o piaţă din oraşul Hazara din Quetta, Pakistan, duce la uciderea a peste 80 de persoane şi rănirea altor 190
NASTERI CELEBRE
1497: Philipp Melanchthon, umanist şi reformator german (d. 1560)
1620: Frederic Wilhelm, Elector de Brandenburg (d. 1688)
1698: Pierre Bouguer, matematician francez (d. 1758)
1761: Jean-Charles Pichegru, general francez (d. 1804)
1786: Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei (d. 1859)
1822: Sir Francis Galton, explorator englez, biolog şi statistician (d. 1911)
1826: Joseph Victor von Scheffel, poet german (d. 1886)
1831: Nicolai Leskov, scriitor rus (d. 1895)
1836: Bogdan Petriceicu Haşdeu, filolog, folclorist, prozator, dramaturg, istoric şi publicist, vicepreşedinte al Academiei Române
1838: Henry Adams, istoric şi om de litere american (d. 1918)
1843: Constanţa Dunca-Schianu, critic muzical, pianistă şi scriitoare
1848: Octave Mirbeau, scriitor francez (d. 1917)
1853: Ioan Artenie Anderca Honorodeanu, poet şi memorialist (d. 1877)
1866: Viaceslav Ivanov, poet rus (d. 1949)
1878: Lajos Ágner, scriitor, istoric literar, orientalist maghiar (d. 1949)
1886: Constantin Budeanu, inginer, unul dintre întemeietorii şcolii româneşti de electrotehnică, membru al Academiei Române (d. 1959)
1893: Emil Dorian, poet şi prozator român (d. 1956)
1896: Alexander Brailovsky, pianist american de origine rusă (d. 1976)
1906: Tiberiu Popoviciu, matematician, membru al Academiei Române (d. 1975)
1925: Carlos Paredes, cel mai mare compozitor portughez de muzică de chitară (d. 2004)
1935: Sonny (Salvadore) Bono, membru al grupului Sonny and Cher (d. 1998)
1936: Iosef Krijanovsky, pictor
1936: Fernando Solanas, regizor argentinian
1942: Kim Jong-il, fiul dictatorului Kim Ir Sen, preşedinte nord-coreean (d. 2011)
Ziua sa de naştere a fost declarată prin decretul Comitetului Central al Partidului muncii din Coreea de Nord cea mai mare sarbatoare nationala, zilele de 16 si 17 februarie fiind declarate zile nelucratoare
1949: Maria Elena Bjornson, considerată printre cei mai buni scenografi ai ultimelor decenii din teatrul mondial
1955: Margaux Hemingway, actriţă, nepoata celebrului scriitor american Ernest Hemingway, moare în urma unei supradoze, pe 2 iulie 1996
1959: John McEnroe, jucător de tenis american
1979: Valentino Rossi, pilot de motociclism
DECESE CELEBRE
1279: Regele Alfonso al III-lea al Portugaliei (n. 1210)
1391: Ioan al V-lea Paleologul, împărat bizantin (n. 1332)
1899: Félix Faure, preşedinte al Franţei (n. 1841)
1907: Giosuè Carducci, poet, prozator şi eseist italian, laureat Nobel (n. 1835)
1917: Octave Mirbeau, scriitor francez (n. 1848)
1932: Ferdinand Buisson, pacifist francez, laureat Nobel (n. 1841)
1945: Börries, baron de Münchhausen, poet liric german, autor de balade (n. 1874)
1982: Tamás Barta, muzician maghiar (n. 1948)
1995: Victor Kernbach, prozator, poet, eseist, traducător, autor al unui Dicţionar de mitologie generală (n. 1923)
1996: Nicolae Carandino, gazetar, traducător şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti, ultimul dintre supravieţuitorii procesului Iuliu Maniu (n. 1905)
Citeşte şi: Tamadau
2000: Lila Kedrova, actriţă de origine rusă, laureată a Premiului Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin în filmul Zorba grecul (n. 1919)
2005: Regina Narriman, a doua soţie a regelui Farouk (n. 1933)
2013: Dumitru Sechelariu, om de afaceri, primar al Bacăului în perioada 1996-2004 (n. 1958)
SĂRBĂTORI
Ziua naţională a Lituaniei, aniversarea proclamării independenţei (1918)
