Dupa alegerea parlamentului, la 19 noiembrie 1946, inceta aplicarea acordurilor de la Potsdam. Acesta urma a fi inlocuit cu tratatul de pace.
Pana la intrarea lui in vigoare ramanea valabila conventia de armistitiu. Invocand
angajamentele luate de guvernul Groza,
la 8 ianuarie, cu privire la libertatea si legalitatea alegerilor, acestea au fost contestate de partidele istorice. Un demers iluzoriu, deoarece
nu cu argumente juridice se mai putea rezolva situatia in care se ajunsese.
Rezultatele oficiale date publicitatii aratau ca la acele alegeri, din cele 420 de manda-te, PNT obtinea 33, PNL 2, gruparea Tatarascu, 70, iar restul reveneau guvernului. Maniu a propus ca partidul sa hotarasca neparticiparea la lucrarile acestui parlament a carui legalitate urma s-o conteste, atat in fata tarii, cat si a celor trei mari puteri. "Noi nu putem participa – spunea Maniu – in aceasta adunare, care va inla–tura regimul constitutional actual si il va inlocui cu o republica comunista, caci ar insemna recunoasterea ei implicita, deci am confirma legalitatea a tot ce va face el".
In ziua de 30 noiembrie Maniu s-a dus la Rege si i-a cerut sa nu mearga la deschiderea parlamentului si sa nu semneze mesajul. In memoriul adresat Regelui, s-a amintit de alegerile caimacamului Vogoride, care au trebuit anulate de Sultan. Acesta a fost silit de Napoleon al III-lea sa le anuleze. Numai ca atunci Franta era langa noi. De data aceasta eram singuri. Valoarea si efectul actului regal in acel moment erau greu de evaluat.
Visoianu si Grigore Niculescu Buzesti au plecat in strainatate. Urmau sa plece si altii. Cu cat vor fi mai multi, cu atat mai bine, in tara ramanand de facut din ce in ce mai putin, urmand a veni un moment cand nu va mai fi loc decat pentru martiraj. Anul 1947 a inceput sub semnul ingrijorarii si nesigurantei. Aceasta ingrijorare conducea la concluzia necesitatii de a fi sesizat ONU cu privire la situatia din Romania cu scopul de a provoca un proces cu rasunet mondial contra metodelor folosite de comunistii romanii, dirijati de rusi, ducand la desfiintarea drepturilor cetatenesti si comunizarea tarii noastre. Urma sa fie elaborat un memoriu destinat consiliului de securitate, semnat de Maniu, Bratianu si Titel Petrescu, in numele celor trei partide democrate si recunoscute prin acte internationale. O dificultate aparea totusi: aceste partide puteau vorbi in numele poporului roman, dar nu erau mandatare legale ale statului roman.
In primele zile ale lunii martie 1947 au fost cele dintai arestari in randurile national taranistilor care furnizau cel mai numeros lot, liberali si putini social-democrati. Era un clopot de alarma.
Erau asteptate si provocau temeri. Se stia ca nu sunt decat inceputul. Era consecinta refuzului de participare la lucrarile adunarii deputatilor si a intregii atitudini a partidelor istorice. Delegatia permanenta a PNT era foarte ingrijorata. In intelegere cu liberalii si social-democratii s-a analizat situatia creata si de comun acord, au modificat memoriul catre ONU, adaugand concluziile ce trebuiau trase din aceste arestari.
La 15 martie a inceput la Moscova o noua conferinta a ministrilor de externe pentru discutarea tratatului de pace cu Germania. S-a hotarat efectuarea unei interventii pe langa acestia si un apel in care se cerea sa se ia in consideratie situatia creata in Romania.
S-a solicitat o intrevedere intre Maniu si Barry, insarcinatul cu afaceri al Statelor Unite la Bucuresti, in cadrul careia sa se ceara acestuia sa transmita, prin grija americanilor, documentul destinat ONU-lui si memoriile catre ministrii de externe, la Moscova. Intalnirea a avut loc la 15 martie, Barry, secondat de Melbourn, ajutorul sau, a comunicat lui Maniu ca, in urma interventiei acestuia, guvernul Sta-telor Unite, a trimis un ajutor in valoare de trei milioane de dolari pentru infometatii din Moldova. Maniu a multumit. Apoi a intrebat care este politica Statelor Unite fata de tarile din aceasta regiune a Europei.
Prezenta Romaniei in sfera de influenta sovietica inseamna dezinteresarea Americii fata de tot ce se petrece aici. El ar vrea sa cunoasca mai bine punctul de vedere si intentiile guvernului Statelor Unite. Expansiunea comunismului este indiferenta pentru America? Barry a raspuns ca Statele Unite sunt interesate de oprirea extinderii in Europa a comunismului. De aceea au intervenit cu ajutoare acordate tarilor ale caror economii au fost zdrun-cinate de razboi.Planul Marshal are acest scop. si unele tari din rasarit au fost ajutate, ca Grecia, Turcia, Finlanda.
Comunismul se dezvolta unde este mizerie. De aceea americanii intervin cu sprijinul lor economic si financiar in tarile unde populatia sufera din cauza urmarilor razboiului.
Maniu a raspuns ca este adevarat acest lucru. si el este de parere ca Romania trebuie sa adere la planul Marshal. Dar ca problema in Romania este ceva mai com-plicata. In Turcia, Grecia si Finlanda nu sunt armate sovietice, la adapostul carora se comunizeaza tara indiferent de situatia ei economica.
El a spus ce s-a petrecut la alegeri. Arestarile recente nu sunt decat debutul unor masuri tot mai aspre ce se vor lua impotriva partidelor democratice, care vor mer-ge pana la interzicerea lor, in timp scurt. Drepturile si libertatile cetatenesti nu mai exista. Situatia a devenit dramatica. El crede ca partidele democratice trebuie sa inceapa o campanie pentru rasturnarea regimului. A considerat ca nu este bine s-o dezlantuie inainte de a avea avizul guvernului Statelor Unite.
Barry a raspuns ca problema il depaseste si de aceea el va trebui sa ceara instructiuni la Washington. Maniu i-a vorbit apoi de hotararea celor trei partide de a face o interventie pe langa ministri de externe ai celor trei mari puteri, adunati in conferinta la Moscova, in legatura cu cele ce se petrec in tara noastra si il roaga sa trimita memoriul destinat sefului departamen-tului de stat. Barry a promis ca o va face. Apoi Maniu a vorbit despre necesitatea in care s-au gasit cele trei partide de a sesiza Organizatia Natiunilor Unite cu starile din Romania care pot pune in pericol pacea din aceasta parte a Europei.
Maniu a rugat ca mesajul sa fie transmis prin mijlocirea si bunavointa guvernului american, secretariatului O.N.U.-lui. Barry a fost de acord sa-l primeasca in depozit, dar inainte de a-l trimite la Washington, el este obligat sa ceara instructiuni.
La 15 aprilie s-a primit raspuns la chestiunea pusa de Maniu lui Barry. El venea direct de la Dean Acheson, adjunct al sefului departamentului de stat. Cuprinsul era cam acesta: "sfatuiti-l pe Maniu sa nu intreprinda ce ne-ati comunicat, ca va fi o catastrofa pentru Romania". Era in legatura cu asa zisa campanie de rastur-nare a regimului comunist, despre care vorbea Maniu. Adevarul este ca Maniu nu a avut niciodata intentia de a dezlantui o aseme-nea lupta. El a sperat numai ca americanii vor intreprinde ceva ca sa evite complicatiile din Romania, iar daca nu vor intreprinde nimic in favoarea noastra sa-i facem raspunzatori ca ne-au impiedicat sa inlaturam guvernul Groza si astfel sa stavilim comunismul.
Grigore Niculescu Buzesti, raspunzand unei scrisori a lui Maniu, care-l informase asupra arestarilor operate in tara, scrie ca, in ordinea importantei pentru occidentali a problemelor internationale, randul Romaniei vine dupa cel al Coreei.
Dupa data de 1 mai, un nou val de arestari s-a produs. Intensificarea arestarilor era de altfel prevazuta, datorita informatiilor pe care le procura generalul Dragulescu. Acesta avea pe cineva la S.S.I. (serviciul special de informatii), care era bine situat ca sa cunoasca activitatea acestei institutii. Prin Draganescu s-au primit chiar notele informative pe care anumiti agenti le dadeau. In felul acesta au putut fi identificati unii dintre cei care frecventau clubul si gaseau aceste servicii. Printre ei sunt amintiti Rizescu (din Budeasa Arges), Alexandru Dragulescu, Paul Sava (devenit actor), col. Mihailescu, Petre Niculescu, George Capitanu, Zota, Mihalew si altii.
Cum S.S.I. colabora cu siguranta centrala si a capitalei, s-a putut afla pe aceeasi cale despre intensificarea arestarilor, lu-cru confirmat si de Nicolschi la procesul care a urmat dupa Tamadau, care a recunoscut scurgerea de informatii referitoare la arestarile ce urmau a fi efectuate in randul conducatorilor partidului, adaugand insa ca aceste informatii nu ajungeau de obicei in timp util la cei vizati, astfel incat era de multe ori prea tarziu cand se aflau.
Barry plecase in America. La plecare a participat, acasa la Emil Ottulescu la o masa la care au mai fost prezenti Nic. Penescu, Mihail Romniceanu. Raspunzand cuvintelor de regret pentru plecarea din tara, Barry a raspuns la bunele cuvinte ale gazdelor: regreta ca pleaca din Romania, cu atat mai mult ca aici vor veni multe si grele suferinte pentru cei ramasi, dar el la Washington va aduce mai multe servicii tarii noastre ca la Bucuresti. Era o slaba consolare.
La 5 iunie 1947 a fost convocata delegatia permanenta a PNT la care s-a pus in discutie politica interna si externa a partidului.Ceeace trebuia examinat era daca politica partidului este sau nu conforma cu interesele tarii, daca ea apara existenta statului roman.
La 7 iunie a luat cuvantul Iuliu Maniu. El a spus ca tactica este impusa de adversar. Partidul face o politica de rezistenta nationala. Sunt atacate si amenintate sa dispara toate institutiile, drepturile si libertatile pentru care poporul roman a luptat, a patimit si-a varsat sangele. Lipsa partidelor democratice de la lucrarile parlamentului ales la 19 noiembrie 1946, nu este numai un act de opozitie fata de un adversar politic; refuzam recunoasterea legalitatii acestui parlament care ne va rapi tot, poate chiar dreptul de a trai. Intrarea deputatilor nostri in camera nu va avea niciuna din urmarile pe care unii le asteapta. Vom legaliza prin prezenta noastra aceasta Camera si apoi vom fi dati afara.
N-au decat s-o dizolve si pe ea si partidul. Grupuletele politice care au aderat la regim n-au ce pierde daca vor dispare, caci n-au existat niciodata. Au fost numai oficine de transmisii politice care s-au oferit cui a dat mai mult, ca si cocotele. Au trecut peste poporul roman atatea calamitati dar el a supravietuit. Nu ne mai temem de Gingis Han. Datoria noastra este sa facem – ca si stramosii nostri – sa rezistam.
Intr-o conversatie particulara, avuta cu Holman, ministrul Angliei la Bucuresti, la care a participat, intre altii si Menemencioglu consilier la legatia turca, Mihalache a incercat sa-l convinga de primejdia care ameninta Anglia dinspre rasarit. Holman a raspuns ca englezii i-au sfatuit pe oamenii politici romani, sa fie mai acomodanti. Este inutila suferinta atator detinuti politici. Guvernul englez nu poate face nimic pentru dumneavoastra si pentru ei. Nu va mai ganditi la razboi. Poporul englez nu vrea sa auda de asa ceva. Mihalache a plecat foarte abatut de la aceasta intalnire. Holman, care cunostea intelegerile marilor puteri de a abandona Romania sferei de influenta sovietica, refuza sa-i comunice acestuia, chiar si in particular hotararea ce fusese luata asupra viitorului tarii noastre.
Maresalul aerului, Stevens, reprezentantul Angliei in comisia aliata de control, declarase, cu alt prilej, la o intalnire cu reprezentantii opozitiei democrate: toata istoria dumneavoastra ati fost rachita, de aceea ati rezistat si ati supravietuit, aici la aceasta raspantie de drumuri a popoarelor si inte-reselor. De ce vreti sa fiti acum stejar, ca sa va frangeti? O alta indicatie ca occidentalii nu fac nimic pentru noi.
In primele zile ale lunii iunie 1947, de-putatii national-taranisti si liberali primesc somatii semnate de presedintele Camerei prin care sunt somati sa se prezinte la sedintele ei in termen de zece zile, altfel li se vor anula mandatele. La 18 iunie se convoaca Comitetul Central al PNT. "Ar fi o catastrofa" a replicat Iuliu Maniu. Raspunsul partidelor democratice este ferm. Nu vor participa la lucrarile parlamentului ales prin frauda si deci considerat ilegal.
Opozitia democrata se afla intr-o situatie grea. Mai grea decat la 30 noiembrie 1946. Sprijinul occidentului era vadit tot mai slab, desi acestia nu dadeau o dezmintire oficiala in acest sens, lasand sa se inteleaga ca nu vor abandona sustinerea democratiei in Romania. Conducerea PNT realiza ca lupta politica, dusa cu metode democratice este si va fi tot mai greu de dus in tara, unde comunistii, cu sprijin so-vietic, instaurau dictatura intr-un ritm alert. Desigur, lupta pentru salvarea democratiei va fi dusa in tara, pana la capat si daca ea va fi sugrumata, aceasta va trebui continuata in lumea democrata din afara granitelor nationale. De aceea s-a hotarat ca un grup restrans reprezentativ din conducere sa fie salvat de ororile dictaturii care luau proportii in tara si sa promoveze idealurile democratice si nationale ale romanilor in lumea libera unde sa se afirme ca o grupare reprezentativa, legitimata in actiunile pe care le va desfasura in numele si in interesul poporului roman, aflat sub ocupatie straina.
Maniu nu a fost niciodata un luptator ilegalist. Intreaga lui activitate politica s-a desfasurat la lumina zilei. Decizia lui de a trimite in strainatate un grup reprezentativ care sa sustina cauza romanilor aflati sub ocupa-tie si condusi de un guvern al tradarii nationale, impus de Armata Rosie si obe–dient ocupantului, nu era rezultatul unei activitati conspirative, de care insa el era strain. De aceea el a cazut usor in capcana unor organizatii specializate conduse din umbra de agenti ai serviciilor secrete straine, de teapa lui, Nicolschi, Dulbergher si altii.
Naivitatea lui Maniu a constat in incre-derea pe care el o acorda colaboratorilor sai la randul lor lipsiti de experienta conspirativa. La care se adauga formidabila presiune politieneasca exercitata de comunisti asupra partidului, a structurilor sale, prin arestari, progromuri. Plecarea din tara a catorva fruntasi, reprezenta unica solutie de a mai salva ceva din fiinta partidului si care sa poata continua lupta, o lupta care in conditiile din tara, era evident ca va fi curand inabusita.
Plecarea din tara pe cai oficiale era im-posibila, comunistii blocand toate caile de plecare in strainatate. O cale de iesire o ofera doctorul Vlad Hateganu care a venit cu informatia ca el are o oferta de la un grup de patru persoane, toti adversari ai regimului comunist, care au hotarat sa plece in strainatate. Grupul era format din Niculae Popescu, subinginer, din doctorandul Gafencu si doi frati Borcea, unul artist-muzicant, celalalt contabil. Ocazia plecarii din tara a aparut atunci cand, o cunostinta a lui Popescu, care avea un prieten un aviator, renumit la vremea aceea, i-a propus acestuia sa aranjeze ple-carea din tara cu un avion pilotat de el. Saptamana precedenta aviatorul ii adu-sese raspunsul. A venit cu inca un ajutant aviator, prieten, cu care s-a inteles sa fuga, fiecare conducand avionul sau.
Popescu a confiat acest plan prietenului sau Gafencu, cu care sfa-tuindu-se au hotarat sa propuna aceasta excelenta ocazie unor oameni politici, care sa-i ajute, in strainatate, sa gaseasca mijloace de existenta. Gafencu a intalnit pe doamna Scridon, care se cunostea cu doctorul Vlad Hateganu, a carei partenera era la jocurile de bridge pe care doctorul si prietenii sai il practicau. Gafencu, care nu era ruda cu Grigore Gafencu, cunoscutul om politic, s-a declarat mare amator de bridge si cum in anturajul doctorului Vlad Hateganu lipsea, momentan "al patrulea", a fost invitat de doamna Scridon sa ia parte "la o partida". Gafencu era agentul serviciului special de informatii. Dupa mai multe partide de bridge, Gafencu a adus vorba despre planul de fuga al subinginerului, N. Popescu si a grupului sau, care cautau sprijin politic in strainatate, indicand si numele binecunoscutului aviator al timpului.
La aflarea acestei vesti, doctorul Vlad Hateganu a vorbit cu Romulus Boila, iar acesta a dus informatia la Iuliu Maniu, care a cerut sa vorbeasca cu "aviatorii".
I-au fost prezentati Popescu si Gafencu, care l-au informat ca pilotii nu trebuie sa fie vazuti nici macar in anturajul conducerii partidului, necum la o intalnire cu Iuliu Maniu. Este o masura de siguranta, impusa de grija de a nu da de banuit. Maniu a verificat pista. L-a contactat pe Marin Anton, fost comandant al aeroportului militar Baneasa, la inceputul anilor patruzeci, devenit mai tarziu general de aviatie, in care el avea incredere. Acesta i-a confirmat ca-l cunoaste pe pilotul al carui nume i-a fost indicat si ca are o parere foarte buna despre acesta si i-a recomandat sa aiba incredere in el. Maniu a insistat sa stea de vorba cu pilotul al carui nume il verificase. Acesta insa nu a fost de gasit. S-a aflat mai tarziu ca intre timp fusese arestat, spre a nu se da de urma lui.
Sambata 12 iulie "aviatorii" au informat ca luni 14 iulie, ora 6 dimineata, ei au primit ordin sa plece cu avioanele lor la Constanta sa duca urgent saci cu medicamente, fiindca a izbucnit acolo o epidemie. A fost indicat un izlaz din apropierea Bucurestiului care este un aeroport de rezerva. Actiunea devenea urgenta, nu se mai putea amana pentru alta data, avand in veder excelentul prilej ivit si posibilitatea instituirii unor severe controale asupra zborurilor din spatiul aerian roman.
Maniu a crezut in planul doctorului Vlad Hateganu. A hota-rat ca echipa care va pleca sa fie alcatuita din Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Ilie Lazar si Nicolae Carandino. Maniu, considerat de conducerea partidului ca cel mai indicat sa reprezinte tara in strainatate, a refuzat sa plece, obiectand ca e prea batran si bolnav. El va ramane in tara sa conduca lupta amticomunista in conditii de martir, constient fiind de evenimentele tragice care vor urma. Cei patru national-taranisti desemnati, membri de pondere ai partidului, vor apara mai bine decat el, cauza democratiei romane in strainatate.
Iata cum descrie evenimentele Nic Penescu, in declaratia data in fata organelor de securitate:
"In seara de 13 iulie, pe la ora 11 a venit la mine Romiti Boila si mi-a comunicat ca s-a facut loc si pentru sotia mea. Dupa o ora a venit din nou Boila, de data aceasta insotit de doctorul Vlad Hateganu, care mi-a spus ca gratie lui s-a putut organiza plecarea cu doua avioane, sugerand ca este meritul sau faptul ca-mi pot lua sotia cu mine.
Pe la douasprezece si jumatate au venit acasa la mine Ilie Lazar si Nicolae Carandino cu o masina imprumutata de cel dintai de la un avocat Sturza. Ne-am facut bagajele repede. Am plecat cu masina de care ma serveam eu, condusa de fiul meu Vladimir. Inaintea noastra era automobilul lui Ilie Lazar, in care erau Nicolae Carandino si sotia lui. Pe soseaua stefan cel Mare, in dreptul cladirii fostului co-mendament al jandarmeriei, ne-am oprit. Inaintea noastra erau doua masini. In prima erau patru domni, in urmatoarea, condusa de doctorul Busoicescu, se gaseau Mihalache. Doi dintre cei patru straini ne indicau sa mergem la distanta, ca sa nu atragem atentia.
Am intrebat pe Mihalache cine sunt aceste persoane, care mi se par suspecte. El s-a suparat apostrofandu-ma ca vad peste tot agenti. Am continuat drumul, nestiind unde merg. Pe la trei jumatate dimineata, masina din fata s-a oprit pe dreapta soselei langa o plantatie de salcami, dincolo de care era un teren necultivat. Am coborat din masina. L-am luat pe Carandino, nu stiu daca si pe Lazar si am intrebat pe cei patru necunoscuti, cine sunt. S-au prezentat. Unul era Nicolae Popescu, subinginer, al doilea, Gafencu, doctorand, si doi frati Borcea, unul muzicant, celalalt contabil.
Am vorbit cu Mihalache – era si Ilie Lazar acolo – in acelasi fel spunandu-i ca plec din acel loc, desi masina nu mai era la dispozitia mea. Ramasesera numai automobilul lui Ilie Lazar si al celor patru. In acest timp auzim venind dinspre Bucuresti masini. Ne ascundem. Vedem un turism nou, un Plymut, in care era un domn cu basca si soferul, urmat de un autocamion Opel-blitz, in care se vedea un singur om alaturi de sofer. Eu am spus imediat lui Mihalache ca suntem prinsi. Totul este o inscenare a serviciului special de informatii. A tipat la mine, spunandu-mi ca nu vad decat politie. Era ora patru si jumatate. Abia la ora sapte am auzit avioanele. Pana atunci insa autocamionul se mai intorsese odata ca sa fim vazuti daca am ramas pe loc. Nici domnul cu basca nu si-a inchipuit ca suntem asa naivi sa nu vedem ca suntem urmariti. Autocamionul a revenit, disparand in valceaua unde se ascundea turismul.
Noi nu ne-am miscat fiindca Mihalache era convins ca Maniu nu greseste. El cunostea pe cei patru domni, care ne-au luat in primire pe soseaua stefan cel Mare si ne-au condus la Tamadau. Ilie Lazar nu admitea ca ar putea fi altfel.
In sfarsit, avioanele au aterizat. Noi intram cu masinile pe aerodrom, comandati de Popescu Nicolae, pe scara celui din fata (erau numai doua, fiul meu si doctorul Busuiocescu plecasera imediat inapoi). In acel moment, domnul cu basca, care trecuse pe langa noi in elegantul Plymut, in fruntea unui grup de agenti, desfasurati in tragatori, ne-au somat sa ne predam. Un film de cinematograf nu putea fi mai bine regizat.
Carandino a incercat sa fuga, in vreme ce sotia lui a lesinat. Domnul cu basca ne-a identificat neascunzandu-si satisfactia pentru captura neasteptata pe care o facea si cu care a plecat victorios spre Malmezon, ducand binevoitor in masina lui si pe cele doua doamne. Putin dupa incarcerarea noastra la Malmezon au sosit domnul Avram Bunaciu, pe atunci secretar general la Ministerul de Interne si alti domni, care ne-au identificat. Am fost dusi din nou la Tamadau, unde s-a facut reconstituirea tentativei de fuga. De acolo am fost transportati la Ministerul de In–terne. Cand usa de fier s-a inchis in urma mea, am avut sentimentul ca ceea ce asteptam s-a intamplat.
Cortina cadea peste o piesa in care eroii au jucat pe scena istoriei, fiecare rolul sau, bine sau rau, aceasta apreciere apartinand fiecaruia, poporului si istoriei."
