1076: Papa Grigore al VII-lea anatemizează pe episcopii reuniţi în sinodul de la Worms şi îl excomunică pe Henric al IV-lea, Imparatul Sfantului Imperiu Roman, act prin care supusii sunt eliberaţi de jurământul de credinţă prestat regelui.
1349: În timpul unor revolte în Strasbourg împotriva evreilor, sunt arşi câteva sute de evrei şi restul sunt obligaţi să părăsească oraşul
1400: Richard II moare, cel mai probabil de foame, în Castelul Pontefract Castle, unde se afla încarcerat din ordinul lui Henry Bolingbroke
1556: Thomas Cranmer este declarat eretic
1778: Steagul Statelor Unite este recunoscut pentru prima oară de o navă străină, atunci când Amiralul Francez Toussaint-Guillaume Picquet de la Motte răspunde printr-o salvă de nouă tunuri salutului navei americane USS Ranger, al cărei capitan era John Paul Jones
1779: Războiul American de Independenţă: Bătălia de la Kettle Creek din Georgia
1779: James Cook este ucis de nativii hawaieni în apropiere de Kealakekua în Hawaii
James Cook a fost un căpitan englez, explorator şi cartograf ce a rămas în istorie pentru descoperirea Noii Zeelande, Australiei şi a numeroase insule din Pacific, printre care Hawaii, loc unde şi-a găsit şi moartea. „James Cook a fost omorât şi mâncat de canibali” este o variantă populară a morţii acestuia, adevarul fiind uşor diferit.
Căpitanul şi exploratorul James Cook s-a născut pe 7 noiembrie 1728 într-un sătuc din regiunea Yorkshire, Anglia şi, după o scurtă perioadă de ucenicie la un magazin dintr-o localitate de pescari din nordul Yorkshire-ului, ajunge pe una dintre navele familiei Sanderson (casa acestora adăposteşte astăzi Muzeul Memorial Căpitanul Cook), ce transporta carbuni între porturile britanice. Este perioada în care pregătirea sa include studiul algebrei, trigonometriei, navigaţiei şi astronomiei.
După finalizarea anilor de ucenicie, progresează rapid în cariera navală, astfel încât anul 1755 îl găseşte căpitan al unei nave civile. Considerând însă că o carieră militară l-ar ajuta sa avanseze mai rapid, Cook se înrolează voluntar în Marina Regală, de unde începe ca ajutor de ofiţer pe nava HMS Eagle, devenind în numai doi ani ofiţer responsabil cu navigatia (după ce dăduse examenele necesare şi îşi dovedise inclusiv vitejia în capturarea unei nave franceze).
Petrece cinci ani în America de Nord, în perioada Războiului de Şapte Ani (care a avut drept beligeranţi aproape toate marile puteri ale lumii de la acel moment), lui Cook datorându-i-se prima hartă detaliată a coastelor Insulei Newfoundland, în care s-a utilizat o metodă ştiinţifică de triangulaţie pentru determinarea punctelor de pe coastă unde se vărsau râurile, realizându-se astfel observaţii hidrografice detaliate. Hărţile sale au constituit referinţă pentru navigatorii prin acele zone vreme de două secole după aceea
Se pare că este perioada în care James Cook nu doar că ajunge în atenţia Amiralităţii dar îşi dezvoltă şi gustul pentru descoperiri, el notând (conform unui documentar publicat de BBC în 2011) că dorea să meargă „mai departe decât oricine înaintea mea, dar atât de departe cât cred eu că poate un om ajunge”.
James Cook a realizat trei mari călătorii, ultima fiind şi cea care i-a adus sfârşitul. În timpul primei expediţii (1768-1771), susţinută de Societatea Regală, Cook a fost angajat în calitate de comandat al expediţiei (fusese promovat şi la gradul de locotenent între timp) menite să observe şi să înregistreze orbita vizibilă a planetei Venus în jurul Soarelui. A doua parte a voiajului, a cărei scop se afla înscris în ordinele sigilate primite de la Amiralitate, îi indică să pornească apoi prin Pacificul de Sud în căutarea continentului a cărui existenţă doar se banuia, Terra Australis. Cook descoperă mai întâi şi cartografiază destul de exact Noua Zeelandă şi apoi devine primul european care pune piciorul pe continentul australian, în aprilie 1770, fără să o ştie însă cu siguranţă.
La întoarcerea în Anglia îşi publică jurnalele, devenind dintr-o dată un fel de erou naţional. Peste numai un an, este din nou însărcinat să porneasca în căutarea misterioasei Terra Australis, de aceasta data in calitate de capitan – deşi cartografiase aproape toată coasta estică a Australiei şi dimensiunile acesteia dădeau indicaţii referitoare la mărimea pământului descoperit, se credea totuşi că mult-căutatul continent se află situat mai la sud. În timpul acestei calatorii aproape că descoperă Antarctica, şi descoperă printre altele insulele Noua Caledonie şi Vanuatu.
Cea de-a treia şi ultima călătorie începe în 1776 şi are drept obiectiv secret descoperirea faimosului Pasaj de Nordvest. În 1778 o lasă în Tahiti pe Omai, călăuza sa din cea de-a doua călătorie şi porneşte mai spre nord, ajungând în dreptul arhipelagului pe care avea să îl numească „Insulele Sandwich”, în cinstea celui de-al patrulea Earl de Sandwich, la acea vreme Prim Lord al Amiralităţii. Devine astfel primul european ce pune piciorul în Hawaii, aşa cum este acum cunoscut arhipelagul. Porneşte mai departe, în căutarea Pasajului şi revine în Hawaii în 1779 cu cele două nave aflate sub comanda sa, Resolution şi Discovery, acostând în Kealakekua Bay, aflat pe cea mai mare insulă din arhipelag.
Momentul venirii europenilor pe insulă a coincis cu Makahiki, un festival al recoltei în onoarea zeului polinezian Lono şi, după unele păreri, acesta este motivul pentru care europenii nu au mai fost bine primiţi, velatura vasului HMS Resolution semănând, se pare, cu unele artefacte utilizate în timpul festivalului.
În orice caz, europenii sunt bine primiţi iniţial de către indigeni dar relaţiile devin ulterior tensionate şi Cook părăseşte Hawaii în februarie 1779, fiind nevoit să se întoarcă însă din cauza reparaţiilor pe care le necesitau navele.
Dispare apoi de pe nava Discovery un cuter (o ambarcaţiune utilizată în sec. XVI-XVII), echipajul presupunând că fusese furat de indigeni. Cook însuşi, conform unui articol publicat de Universitatea Canterbury din Noua Zeelandă şi care citează o lucrare din 1842, ar fi declarat: „Mi-e teamă…că aceşti oameni mă vor obliga să folosesc unele măsuri violente…nu trebuie lăsaţi să creadă că au obţinut vreun fel de avantaj asupra noastră”.
Decizia sa de a forma o expediţie de găsire a bărcii presupus furate de nativii hawaieni i-a fost fatală. Nereuşind să o descopere, Cook decide să se întoarcă încă o dată pe insulă pentru a-l lua ostatic pe regele hawaian Kalani’ōpu’u. Se pare că la intoarcerea spre bărci, marinarii au fost pe nesimţite înconjurati de indigeni şi Cook a fost lovit în cap cu o bâtă şi apoi înjunghiat. În luptă şi-au pierdut viata şi câţiva dintre marinarii săi.
Dintr-un articol al lui William Ellis din 1827, citat pe siteul aceleaşi universităţi, aflăm că indigenii i-au deplâns moartea şi, în conformitate cu propriile tradiţii la moartea unui şef de trib, l-au tăiat în bucăţi, i-au fiert rămăşiţele pentru a putea desprinde mai bine carnea de pe oase, carne pe care apoi au ars-o, i-au curăţat cu atenţie oasele pentru a le păstra cam de aceeaşi manieră în care erau prezervate rămăşiţele pământeşti ale sfinţilor din Evul Mediu. O parte dintre aceste rămăşiţe au fost returnate totuşi echipajului, pentru o ceremonie de înmormântare pe mare, în Golful Kealakekua.
Expediţia care îşi pierduse astfel conducătorul ajunge, în cele din urma şi sub comanda succesivă a doi subalterni ai acestuia (primul moare şi el la şase luni după părăsirea fatidicei insule), înapoi în Anglia, un an mai târziu.
1804: Karagheorghe (Gheorghe cel Negru) conduce prima răscoală sârbă împotriva Imperiului Otoman
1849: James Knox Polk devine primul preşedinte în funcţie al Statelor Unite ce a fost fotografiat, eveniment ce a avut loc la New York
1851: Este Înfiinţată la Paris societatea Junimea Română, o organizaţie de natură politică şi culturală a tinerilor studenţi români din Paris, îndrumaţi de N. Bălcescu, C.A.Rosetti
1855: Statul Texas este conectat prin telegraf de restul Statelor Unite, odată cu finalizarea realizării conexiunii cu fir de telegraf între New Orleans şi oraşul Marshall din Texas
1859: Oregonul devine cel de-al 33-lea stat al SUA
1876: Alexander Graham Bell depune, în acelaşi timp cu Elisha Gray, actele pentru obtinerea patentului de invenţie pentru telefon
1888: Este inaugurat Ateneul Român, clădire construită între anii 1886 şi 1888, fondurile fiind strânse prin subscripţie publică, prin stăruinţa lui Constantin Esarcu, sub lozinca „Daţi un leu pentru Ateneu”
Iniţiatorii români ai noii instituţii au avut ca model de inspiraţie aşezăminte similare existente în mari oraşe europene: Torino, Madrid şi Paris, amintite în cuprinsul statutului „Ateneului” din Iaşi în 1860. Cinci ani mai târziu, lua fiinţă la Bucureşti societatea culturală „Ateneul Roman”. Anul 1865 s-a dovedit foarte productiv pentru ctitorirea şi desfăşurarea activităţilor noi instituţii. La 28 ianuarie / 9 februarie 1865 un grup de iniţiativă format din cunoscuţi cărturari ai timpului, grup al cărui animator era Constantin Esarcu, organizează un ciclu de conferinţe publice care însemnau de fapt inaugurarea promiţătoare a noului aşezământ de cultură. În toamnă, la 31 octombrie (12 noiembrie pe stil nou) se constituie noua Societate şi totodată are loc adoptarea statutelor sale. Instituţia se adresa unor largi categorii socio-profesionale cu o pregatire şcolară elementară, în special oameni recrutaţi din rândurile orăşenilor adulţi: funcţionari, meseriaşi, comercianţi, liber profesionişti, militari s.a.
Cel care avea să devină spiritul competent şi neobosit al mişcării ateneiste, dar şi al edificării impozantei creaţii arhitectonice care a înnobilat Bucureştiul şi continuă să fie o emblemă de prestigiu a Capitalei României a fost Constantin Esarcu, un entuziast în căutarile sale febrile pentru propăşirea culturală a românilor. Constantin Esarcu (1836-1898) era licenţiat în domeniul ştiinţelor naturii şi îşi susţinuse cu succes doctoratul în medicină. A îmbrăţişat cariera universitară, profesând la catedrele Facultăţii de Medicină şi Facultăţii de ştiinţe din Bucureşti. Constantin Esarcu a fost şi un foarte cunoscut diplomat, un asiduu căutator de documente referitoare la români existente în arhivele din Italia. Contribuţia sa la înfiinţarea Ateneului Roman a fost nu numai hotărâtoare dar şi … continuarea aici.
1912: Arizona devine cel de-al 48-lea stat al Uniunii (după ce, până în acel moment avusese statutul de Teritoriu al SUA)
1919: Începe Razboiul Polono-Sovietic
1924: Este fondată corporaţia IBM, prin schimbarea numelui companiei Computing-Tabulating-Recording în Corporatia Internaţională a Echipamentelor de Afaceri (International Business Machines Corporation)
1929: Sunt infiinţate Camerele de comerţ şi de industrie din România
1929: Masacrul de Sfântul Valentin: Şapte persoane, din care şase membri ai bandei rivale a lui Al Capone, sunt ucise la Chicago (Illinois)
1943: Al Doilea Război Mondial – Armata Roşie eliberează oraşul Rostov-pe-Don
1944: Al Doilea Război Mondial – Începe revolta anti-japoneză în Insula Java
1945: Al Doilea Război Mondial – Începe bombardarea oraşului Dresda din Germania de forţele aeriene britanice şi americane
1945: Al Doilea Război Mondial – Escadronul aerian american de avioane B-17 ce fusese trimis în zonă pentru a susţine Ofensiva sovietică de pe Vistula, bombardează, din cauza unei erori de navigaţie, oraşul Praga
1945: Are loc, la bordul navei americane USS Quincy, întâlnirea dintre Preşedintele SUA Franklin D. Roosevelt şi Regele Ibn Saud al Arabiei Saudite, marcând astfel stabilirea relaţiilor diplomatice oficiale între cele două ţări
1946: Este naţionalizată Banca Angliei
1946: Începe să funcţioneze primul calculator electronic ENIAC, conceput în 1943, la Universitatea din Pennsylvania
1949: Îşi începe lucrările primul parlament al statului Israel (Knesset-ul)
1949: Începe Greva Azbestistilor (Asbestos) din Canada, marcând începutul aşa-numitei Revoluţii Tăcute din Quebec-ul canadian
1956: La Moscova începe al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În ultima noapte a reuniunii, premierul Nikita Hruşciov a condamnat crimele lui Iosif Stalin într-un discurs secret
1961: Elementul 103, Lawrenciu, este sintetizat pentru prima dată la Universitatea din California.
1966: În publicaţia „New York Times” a apărut „Apelul către poporul şi Congresul SUA”, prin care profesorii din 69 de universităţi cereau încetarea intervenţiei americane în Vietnam
1968: Plenara C.C. a P.C.R. hotărăşte desfiinţarea împărţirii administrativ-teritoriale copiate în 1950 după URSS şi revenirea la sistemul tradiţional al judeţelor şi municipiilor
1979: Adolph Dubs, ambasadorul SUA în Afganistan este răpit de militanţii Setami Milli, fiind ucis mai apoi într-un schimb de focuri între răpitorii săi şi poliţia afgană
1981: Dezastrul de la Stardust – un incendiu izbucnit într-un club de noapte din Dublin duce la moartea a 48 de persoane
1989: Liderul iranian Ruhollah Khomeini emite o aşa-numită fatwa prin care îi încuraja pe musulmani să îl ucidă pe Salman Rushdie, autorul lucrării „The Satanic Verses” (Versetele Satanice)
1998: Dezastru feroviar la Yaoundé (Camerun) – un tren ce transporta petrol se ciocneşte cu un alt tren de marfă, determinând scurgere de combusibil. Un om care scotocea prin resturi şi încerca probabil să recupereze combustibil a determinat accidental o masivă explozie în care şi-au pierdut viaţa 120 de persoane
2003: Fostul suveran, regele Carol al II-lea, este înmormântat în curtea Mănăstirii Curtea de Argeş, alături de familia regală, iar Elena Lupescu, la o distanţă de 450 metri
2005: Un grup de studenţi lansează platforma Youtube, care va deveni în scurtă vreme un adevărat fenomen online, fiind cel mai mare website de video sharing şi sursă principală a „viralelor”
NAŞTERI CELEBRE
1545: Lucrezia de’ Medici, Ducesă de Ferrara (d. 1561)
1602: Pietro Francesco Cavalli, compozitor italian, unul dintre întemeietorii operei veneţiene (d. 1676)
1766: Robert Malthus, economist britanic (d. 1834)
1847: Maria Pia de Savoia, soţia regelui Luís I al Portugaliei (d. 1911)
1869: Eduard De Max, actor francez de origine română
1869: Charles Thomson Rees Wilson, fizician scoţian, laureat Nobel (d. 1959)
1891: Gheorghe Banea, prozator român (d. 1967)
1898: Sorana Ţopa, actriţă, iubită deopotrivă de Mircea Eliade şi de Emil Cioran (d. 1986)
Sorana Ţopa s-a născut lângă Bacău, în satul Podul Turcului, pe 14 februarie 1898 şi a murit, aproape uitată de public, pe 1 noiembrie 1986. În anul 1927, devine prima interpretă a personajului principal feminin din piesa Domnişoara Nastasia de G.M. Zamfirescu. Sorana Ţopa a jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti între 1926 şi 1946, perioadă în care a transpus pe scenă personaje celebre precum Amalia din Hoţii lui Schiller, Anca din Năpasta de I.L. Caragiale sau Alta, personajul principal din piesa Act Veneţian, scrisă de Camil Petrescu.
A publicat, de asemenea, versuri, articole şi esee în reviste ca Facla, Viaţa, Vremea şi Adevărul literar şi Artistic, publicând ulterior piese de teatru, precum Călătorie-n întuneric în 1943 (sub pseudonimul Nicolae Bucur), piesă pusă în scenă la Naţionalul bucureştean şi distinsă cu Marele Premiu al Teatrului Naţional din Bucureşti, operă ce a primit la debut deopotrivă laude şi critici. În 1947 a mai publicat Omul ascuns, o „pledoarie pentru egalitatea sexelor şi pentru căsnicia întemeiată pe dragoste, pe respect şi întelegere” (crispedia.ro).
Actriţa era celebră în perioada interbelica, un fel de „femme fatale” cu admiratori precum Lovinescu, Nae Ionescu, Ion Barbu şi, mai târziu, Marin Preda ce o va imortaliza în personajul Sorana din romanul „Intrusul”.
Lovinescu o descria în 1932 astfel: „ieşită din pana unui scriitor rus. Fuior de aur în fuziune, ea e numai lumină, păr blond, ochi albaştri… originea sa merge în stepele Katiuselor cu priviri de peruzele, înăuntrul cărora veghează un suflet şi numeroase cazuri de conştiinţă”, în vreme ce Nae Ionescu a spus despre ea că după „Eminescu, Sorana este cel mai mare dar pe care Iaşul l-a facut culturii române”.
Deşi supranumită Lou Salomé a României (autoare şi psihanalistă de origine rusă, celebră pentru relaţiile de prietenie cu intelectuali de faimă ai epocii, printre care Nietszche, Richard Wagner, Sigmund Freud şi Rainer Maria Rilke), steaua sa apune după anii ’40 şi Sorana Ţopa moare aproape neştiută, la 88 de ani, rămânând despre ea poveştile din epoca în care era celebră şi amintirile lui Eliade şi Cioran. Cei doi mari filozofi romani au fost, pe rând, fascinaţi de Sorana.
Mircea Eliade îşi cunoaşte viitoarea soţie, alături de care avea să rămână 10 ani, până la moartea acesteia în noiembrie 1944 de cancer uterin metastazat, pe vremea când încă nu terminase relaţia, notorie în epocă, cu Sorana Ţopa, despre care însuşi Eliade scria că „îi plăcea să discute tot lucruri adânci, să se analizeze şi să analizeze interlocutorii – ceasuri şi ceasuri la rând. Nu obosea niciodată”. Indecis, scriitorul alege iniţial să le parasească pe amândouă.
Şi notează Eliade în al său Jurnal portughez: „Acum doisprezece ani, la 25 dec[embrie] 1932, prietenia mea cu Nina, care dura de mai multe luni, s-a transformat pe neaşteptate în dragoste. A fost cu totul întâmplător. Nici noi, nici prietenii noştri n-au bănuit că o asemenea pasiune e posibilă între doi prieteni-camarazi. (Eu povestisem Ninei dragostea mea cu Maitreyi, şi o ţineam la curent cu etapele legăturii cu Sorana, care începuse în toamna 1932.)
Nina mi-a spus că nu-i place să împartă dragostea nimănui şi că trebuie să rup cu Sorana. I-am făgăduit, am încercat, dar n-am izbutit decât după vreo şapte luni, în iulie 1933, după ce – petrecând zece zile cu Sorana la Poiana Braşovului – am rupt definitiv cu ea şi am anunţat logodna cu Nina. Aceste şapte luni au fost patetice pentru mine: iubeam pe Nina, mă exaspera Sorana, dar nu puteam renunţa nici la ea. Le minţeam pe amândouă. Şi păcatul lor a căzut asupra mea……” (acest citat şi următorul sunt din Jurnalul portughez şi alte scrieri – Editura Humanitas 2006).
Eliade vorbeşte în jurnal şi despre un episod dureros din viaţa sa, el neavând copii niciodata. În acelaşi an, atât Sorana cât şi Nina au ramas însărcinate, scriitorul obligându-le pe amândouă să facă întrerupere de sarcină, motiv pentru care, se pare, viitoarea lui soţie Nina nu a mai putut avea niciodată copii, Eliade întrebându-se de asemenea dacă nu cumva acel avort, deşi Nina îl implorase să pastreze copilul, nu îi determinase şi cancerul de mai târziu: „Oare n-a fost provocat de raclaj? Şi atunci, nu sunt eu vinovat de suferinţele şi moartea ei?…“
După despărţirea de Eliade, actriţa Sorana Ţopa îl ia drept confident şi iubit pe Emil Cioran care scria la un moment dat că singura explicaţie pentru care Eliade o părăsise era „inerţia spirituală, incapacitatea de a accepta riscul unei pasiuni, la capătul căreia ar fi venit poate nebunia sau moartea, pe scurt: mediocritatea şi făţărnicia”.
Cioran o reîntâlneşte abia peste 30 de ani pe actriţă, el părăsind definitiv România pentru a se stabili la Paris în 1941. Se pare că între ei a existat o vreme corespondenţă, pe care Sorana Ţopa o arsese de teama represaliilor comuniste. Şi nota Cioran, la finalul întâlnirii cu aceasta, din septembrie 1970: „În tinereţe îmi plăcea să scriu scrisori. S-au pierdut aproape toate. Sorana, care avea treizeci de scrisori de la mine, le-a pus pe foc, de frică, în perioada stalinistă. Toata lumea trebuie să fi făcut la fel. N-o să ştiu niciodată cum eram cu adevărat acum patruzeci de ani. (…) Căci eram nebun şi ştiam enorm de multe lucruri…”.
Puteti citi mai multe despre relaţia dintre Cioran şi Sorana Ţopa în lucrarea lui Ion Vartic, „Cioran naiv şi sentimental”, republicată la Editura Polirom in 2011, în care un capitol întreg este dedicat relaţiei acestora.
1913: Jimmy Hoffa, lider american de sindicat (d. 1975)
1916: Masaki Kobayaschi, regizor japonez (d. 1996)
1923: Dumitru Bacu, prozator şi poet român, membru al grupului de rezistenţă anticomunistă Babadag
1928: Radu Cârneci, poet român
1931: Octavian Cotescu, actor român de teatru şi film (d. 1985)
1935: Grigore Vieru, poet român, membru de onoare al Academiei Române (d. 2009)
1937: Dumitru Ţepeneag, scriitor român
1937: Paraschiv Oprea, dirijor român (d. 2004) – a condus vreme de 2 decenii orchestra de muzica populara a Radiodifuziunii Romane
O înregistrare a orchestrei conduse de Paraschiv Oprea, cu Fărâmiţă Lambru solist:
1945: Hans Adam al II-lea, suveranul principatului Liechtenstein (încoronat la 15 august 1990)
1946: Gil Dobrică, interpret român de muzică uşoară (d. 2007)
Hai acasă, cu Gil Dobrică:
1963: Teodor Baconsky, teolog român, fost reprezentant al României la Vatican (1997-2001), secretar de Stat la Ministerul de Externe
1965: Laurenţiu Chiriac, realizator de emisiuni radio şi de televiziune, organizator de concerte, jurnalist muzical român
1968: Gheorghe Craioveanu, fotbalist român
1971: Gheorghe (Big Ghitza) Mureşan, baschetbalist român
DECESE CELEBRE
1117: Bertrade de Montfort, soţia regelui Filip I al Franţei (n. 1070)
1317: Margareta a Franţei, soţia regelui Eduard I al Angliei (n. 1282)
1400: Regele Richard al II-lea al Angliei (ucis) (n. 1367)
1549: Il Sodoma (nume real Giovanni Antonio Brazzi), pictor renascentist italian (n. 1415)
1779: James Cook, navigator englez (n. 1728)
1821: Petru Maior, cărturar iluminist, filolog şi istoric român, unul dintre corifeii Şcolii Ardelene (n. 1761)
1947: I. Botez, istoric literar şi eseist român (n. 1872)
1970: Grigore Vasiliu Birlic, actor român de teatru şi film (n. 1905)
În 1958, în rolul lui Crăcănel:
1975: Sir Julian Huxley, biolog şi filosof englez; primul director general al UNESCO (1946-1948) (n. 1887)
1976: Oscar Han, sculptor român (n. 1891)
2003: Dolly, primul animal clonat (n. 1996)
2005: Rafic Hariri, fost premier libanez, asasinat într-un atentat cu bomba la Beirut (n. 1944)
SĂRBĂTORI
Ziua Sfântului Valentin, ziua darurilor şi a iubirii, sărbătorită mai ales în Europa Occidentală şi în SUA
Ziua naţională a principatului Liechtenstein
