2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSportPonta, vizită în Iordania. Câți bani i-a dat România pentru criza refugiaților

Ponta, vizită în Iordania. Câți bani i-a dat România pentru criza refugiaților

Guvernul Ponta a aprobat, miercuri, un ajutor umanitar de urgență Iordaniei urmare a amplificării crizei refugiaților, iar premierul Victor Ponta va efectua, în perioada 3 octombrie- 4 octombrie, o vizită oficială în Regatul Hasemit al Iordaniei, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

România se alătură statelor care răspund apelurilor adresate de Iordania comunității internaționale cu privire la creșterea asistenței financiare dedicate refugiaților sirieni. În cadrul convorbirilor avute cu prilejul vizitei la București din 3 septembrie 2015 de viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe și expatriaților, Nasser Judeh, cu oficialii români, ministrul iordanian a subliniat necesitatea sporirii asistenței financiare„, se mai scrie în comunicatul Executivului.

Alocarea unei asistențe financiare pentru gestionarea situației refugiaților sirieni găzduiți pe teritoriul Iordaniei „vine în sprijinul abordării europene, susținută ferm de România„, ce vizează soluționarea la sursă a cauzelor migrației și este în concordanță cu apelurile comunității internaționale de sprijin al statelor terțe care au primit cei mai mulți refugiați din Siria.

Peste patru milioane de persoane din Siria au părăsit teritoriul național pentru a se refugia, în principal, în statele vecine – Iordania, Liban, Turcia. În Iordania, sunt aproximativ 1,5 milioane de cetățeni sirieni, la o populație estimată la circa 8,1 milioane de persoane. În plan politic, Iordania este unul din aliații politicilor occidentale în Orientul Mijlociu și un promotor activ al luptei împotriva terorismului, amintește Mediafax.

 

Cele mai citite

Darius Olaru, aproape de un transfer la Genoa! Clauza de reziliere de 5 milioane de euro poate fi achitată

Darius Olaru, căpitanul FCSB, ar putea părăsi campioana României în această iarnă, după ce Genoa, clubul din Serie A preluat recent de Dan Șucu,...

Dorit de Real Madrid. Campioana Spaniei și-a stabilit prima țintă pentru perioada de mercato

Dejan Huijsen, fundașul central de doar 19 ani al celor de la Bournemouth, este pe radarul lui Real Madrid, conform presei spaniole. Madrilenii, confruntați...

Magnus Carlsen, sfidător! Multiplul campion mondial la șah a refuzat să respecte codul vestimentar și a plecat de la turneu

Magnus Carlsen, multiplu campion mondial la șah, a fost exclus din turneul World Rapid and Blitz Championship după ce a încălcat codul vestimentar al...
Ultima oră
Pe aceeași temă