30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialSărbătoare mare pentru ortodocşi. Ce rugăciune trebuie să spună astăzi

Sărbătoare mare pentru ortodocşi. Ce rugăciune trebuie să spună astăzi

Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduită de Biserică, în 1 octombrie, în amintirea arătării Maicii Domnului în biserică din Vlaherne, potrivit crestinortodox.ro. 

În 1 octombrie 911, se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetății care era asediată. La ora patru dimineața, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh și rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ținut în mâini deasupra capetelor credincioșilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinții și mucenicii.

Amintim că 1 octombrie este și Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Ea a fost stabilită în mod oficial în sesiunea ONU din decembrie 1991, la propunerea lui Arghir Anastasios, profesor la Universitatea din Atena.

Tropar la sărbătoarea Acoperămantului Maicii Domnului 

 Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu și căutand către Preacinstită Icoană ta, cu umilintă grăim: acoperă-ne pe noi cu Cinstitul tău Acoperămant și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mantuiască sufletele noastre.

 Condac la sărbătoarea Acoperămantului Maicii Domnului 

 Fecioară astăzi, înainte stă în Biserică și cu cetele sfinților, nevăzut se roagă lui Dumnezeu, îngerii cu ierarhii se inchină și Apostolii cu proorocii dăntuiesc; că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu Cel mai înainte de veci.

 

Cele mai citite

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...

Rusia – Ucraina, ziua 854: Zelenski, inspecție în DonețK

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mers astăzi la Pokrovsk, oraş situat aproape de o zonă dificilă a frontului în regiunea estică Doneţk, pentru a...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...
Ultima oră
Pe aceeași temă