18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportMinistrul Sănătăţii: Studenţii de la Medicină care au burse de studiu ar...

Ministrul Sănătăţii: Studenţii de la Medicină care au burse de studiu ar putea fi obligaţi să muncească în România

Studenţii de la Medicină care primesc burse de studiu ar putea semna un contract prin care se obligă să nu plece în străinătate pe durata studiilor de licenţă şi de rezidenţiat, pentru a opri exodul medicilor, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, informează Mediafax

Ministrul Sănătăţii a spus, la deschiderea anului universitar de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) “Carol Davila” din București, că deja există discuţii cu UMF, dar şi cu Ministerul Educaţiei pentru a vedea dacă există posibilitatea opririi exodului personalului medical prin interzicerea plecării în străinătate pentru studenţii care beneficiază de burse de studiu din partea Guvernului.

Citeşte şi: Salariile cadrelor medicale cresc. Cu cât vor fi majorate

“Lucrăm cu UMF la un astfel de plan, dar nu este vorba despre cei cu burse de merit, ci doar despre studenţii care primesc burse de studiu. Trebuie să vedem în ce măsură este posibil pentru că dorinţele sunt unele, posibilităţile sunt altele”, a afirmat Bănicioiu, precizând că trebuie ca o astfel de măsură să nu încalce directiva europeană privind dreptul la libera circulaţie.

Ministrul a explicat că acest lucru ar putea fi introdus prin modificarea unor acte normative deja existente asupra cărora se poate interveni prin hotărâri de guvern.

Lectorul Universității de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Ionel Sinescu, a spus că susţine un astfel de demers întrucât nu este benefic nici pentru statul român şi nici pentru societate faptul că studenţii pleacă în străinătate.

“Practica medicală în România face ca un act medical să nu fie mai prejos decât un act medical din altă ţară”, a spus rectorul UMF, adăugând că o astfel de prevedere ar urma să se regăsească într-un contract profesional.

Sinescu a mai spus că dacă tinerii vor munci în România în timpul studiilor de licenţă, dar şi în timpul rezidenţiatului ar putea fi mai puţin interesaţi să plece apoi în străinătate.

“Dacă profesezi 11 ani în România, atât cât durează studiile de licenţă şi rezidenţiatul, cred că e un motiv în plus să nu mai vrei să pleci după. Analizăm această posibilitate astfel încât să nu lezăm pe nimeni”, a declarat Sinescu la deschiderea anului universitar.

De altfel, el le-a transmis studenţilor din primul an de la UMF că au intrat într-o instituţie de prestigiu în care cadrele didactice fac tot ce pot ca procesul de educaţie să fie complet.

“Ne dorim să practicaţi medicina în România, deşi unii dintre dumneavoastră vă doriţi să plecaţi. Ce trebuie să ştiţi este că atunci când ajungeţi în competiţie cu colegii de la alte universităţi de mare prestigiu din lume îi veţi depăşi de cele mai multe ori”, a adăugat rectorul UMF.

Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Divina Revelație: Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai

Cele Zece Porunci, o listă de precepte religioase care, conform mai multor pasaje din Exod și Deuteronom, au fost revelate divin lui Moise pe...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă