Omul de afaceri Gruia Stoica, patronul Grampet Group din care face parte şi Grupul Feroviar Român, şi avocatul Doru Cătălin Boştină au fost trimişi în judecată de către procurorii anticorupţie.
Stoica, arestat preventiv, este acuzat de faptul că, prin intermediul avocatului Boştină, a cumpărat influenţă cu 3 milioane de euro pentru a câştiga de la Complexul Energetic Oltenia un contract de transport de carbune în valoare de 100 de milioane de euro în dauna CFR Marfă.
Dosarul a fost trimis la judecătorul de camera de la Curtea de Apel Bucureşti.
Judecătorul va verifica actele administrate de procurorii anticorupţie şi în termen de maximum 60 de zile trebuie să hotărască dacă dosarul a fost bine întocmit. Dacă dosarul a fost bine întocmit, judecarea va continua la instanţa de fond. După pronunţarea instanţei de fond , potrivit noului Cod de Procedură penală, există doar o singură cale de atac, la instanţa Înaltei Curţi, în acest caz.
Citeşte şi: Gruia Stoica, arestat pentru 29 de zile. El a dat mită de TREI MILIOANE DE EURO pentru a câştiga o licitaţie
Este puţin probabil ca judecătorul de camera să întrerupă cursul firesc al dosarului deoarece Gruia Stoica a fost arestat preventiv tot de o instanţă a Curţii de Apel, arestare confirmată prin decizie definitivă de Înalta Curte. Acest lucru poate înseamna că există probe suficiente, clare, iar ce nu este clar poate fi administrat în faţa instaţei de judecare a fondului, care are rol activ.
Între motivele arestăriipreventive, judecătorii au consemnat despre Gruia Stoica faptul că are “o mentalitate infracţională manifestată făţiş” şi este “lipsit de scrupule”.
Citeşte şi: Doru Boştină şi Gruia Stoica, audiaţi la DNA
Potrivit actelor de inculpare, “la data de 22.01.2014, inculpatul Gruia Stoica i-a promis învinuitului Boştină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenţei pe care acesta a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra numitului Dragoş Alexandru Drăghici, directorul general al S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” S.A., în scopul divulgării de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a preţului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere în cadrul licitaţiei organizate de S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. la data de 29.01.2014 şi, care avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de 36 de luni, începând cu 01.02.2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei, fără T.V.A.”
Citeşte şi: ICCJ: Gruia Stoica rămâne în arest
Directorul Drăghici ar fi fost supus unor presiuni puternice de către susţinătorii lui Gruia Stoica pentru a divuga preţul pe care CFR Marfă îl va licita pentru câştigarea contractului, spun surse apropiate acestuia.
În momentul declanşării anchetei DNA, directorul Drăghici a făcut atac cerebral si a murit câteva zile mai târziu la spital.
Reamintim că omul de afaceri a încercat să cumpere CFR Marfă, privatizare eşuată. Deşi a fost susţinut de premierul Victor Ponta, Stoica nu a reuşit să facă rost de bani pentru a cumpăra societatea CFR Marfă.
Fostul ministru al Transporturilor, Fenechiu, apare în interceptrări
În convorbirile interceptate apare şi numele fostului ministru al Transporturilor , Relu Fenechiu, aflat acum în puşcărire unde execută o pedeapsă de 5 ani închisoare primită în dosarul „Transformatorul”.
Fragmente din INTERCEPTĂRI:
„Urmarea a răspunsului afirmativ al învinuitului Boştină Doru Cătălin, Stoica Gruia a continuat, fiind interesat „cât de bine îl mai struneşte pe directorul de la Transporturi, pe ăla mare”(n.n. referire la, directorul general al C.F.R. Marfă, Drăghici).
Învinuitul, Boştină Doru Cătălin nu a fost capabil să ofere un răspuns concret dar a promis că „se va ocupa”.
Interceptări din data de 22 ianuarie 2014– Stoica : ” Cine e mai influent acolo, FENECHIU sau GĂUREAN?”
Stoica Gruia: Cine este mai influent acolo, FENECHIU sau GĂUREAN?(n.n. referire la fostul ministru al Transporturilor Fenechiu Relu)
Boştină Doru-Cătălin: FENECHIU nu mai are cum…
Stoica Gruia: Aşteptăm! GĂUREAN era omul lui. Deci după ce… îţi spun exact, vreau să-ţi fac o propunere. (…)
Boştină Doru-Cătălin: Mă ocup ?!
Stoica Gruia: Da, dar nu trebuie să…., deci, trebuie să aflăm…ştii tu…
Imediat după această convorbire, prima persoană contactată de Boştină pentru cumpărare de influenţă a fost Călin Bogdan Găurean cu care a stabilit o întâlnire.(…)
Mita oferită de Stoica: „Eu vă dau 3 milioane . Dar nu le ceri o dată. Ţi le dau anual 1 milion… 1 milion
(…) Stoica Gruia i-a spus imperativ învinuitului Boştină Doru Cătălin că ar trebuie urgentate acţiunile de influenţare ale numitului Drăghici Dragoş – Alexandru prin intermediul lui Găurean Călin-Bogdan întrucât „merită” iar eventualitatea câştigării licitaţiei de către societatea condusă de inculpatul Stoica Gruia ar asigura acestuia din urmă un confort financiar pentru următorii trei ani:
Stoica Gruia: Da, dar nu-mi fă mie lauri acum că sunt… Eu cred că noi doi trebuie să rezolvăm ceva …(neinteligibil)… şi lasă-mă să îţi fac o ofertă şi pentru ăsta. Dar du-te un pic peste el. Fă-ţi un pic timp pe chestia asta.
Boştină Doru – Cătălin: Da.
Gruia Stoica: Dacă omul are timp ăsta, du-te chiar astăzi peste el, vezi că ţi-am zis că bănuiesc că merită.
Boştină Doru-Cătălin: Merită, merită, merită!
Stoica Gruia: Du-te un pic peste el.
Boştină Doru-Cătălin: Da, da.
Stoica Gruia: Am trei ani contract, asta e! …(neinteligibil)…
oştină Doru-Cătălin: Am înţeles, fără nici o problemă!
Stoica Gruia: Ii zic: Bă, ştiu şi de ăla şi de ăla! Ce-o să spună? Nu s-a putut! A fost mai bun!
Boştină Doru-Cătălin: Bă, a fost licitaţie.
Stoica Gruia: E chestia că nu îndeplinesc condiţiile. Ei au acolo în cap că eu nu îndeplinesc condiţiile.
Boştină Doru – Cătălin: Aha.
Stoica Gruia: Bă, e adevărat că nu le îndeplineşte, dar s-ar putea să le îndeplinească.Vezi cum o dai.
Boştină Doru-Cătălin: Am înţeles. Da, da, da.
Stoica Gruia: Iar dacă le îndeplineşte, vreau să ştie. Asta. Din CFR cineva cunoscut merge acolo cu un singur plic, ştim şi noi despre ce este vorba, aşa… controlăm cum trebuie … trei beţe. FENECHIU şi cu ăştia nu mai…
Boştină Doru-Cătălin: Nu mai sunt în…
Stoica Gruia: Dar cu ăsta vorbeşti: Eşti în stare s-o faci sau nu?
Boştină Doru-Cătălin: Da, domne, direct. (…)
.Stoica Gruia: Să-l cheme şi să-i îi spună: Prietene, nu e în ordine aşa, nu rişti nimic, dă-te în …(limbaj trivial), am mai fost în 10000 de locuri şi nu a murit nimeni din chestia asta, da? Şi dacă pleci, pleci fericit! Da?
Boştină Doru-Cătălin: Da, gata! Am înţeles!
Stoica Gruia: Dacă pleci, pleci liniştit, fericit şi cu asta, basta! …(neinteligibil)…a venit aia să ne dea ordine nouă.
Spre finalul convorbirii, inculpatul Stoica Gruia i-a reiterat învinuitului Boştină Doru Cătălin, oferta cu privire la suma de 3.000.000 euro, propunându-i încheierea unui contract de asistenţă juridică pentru a disimula remiterea sub aparenta formă a unor consultaţii juridice:
Stoica Gruia: Băi, zic: Vezi portretul că se vede de la distanţă?
Boştină Doru-Cătălin: Da. Gata, domne. Mâine mă văd cu omul!
Stoica Gruia: Trei beţe că sunt eu pornit!
Boştină Doru-Cătălin: Da, da.
Stoica Gruia: Acum este momentul! …(neinteligibil)… Trei beţe …
Boştină Doru-Cătălin: Da. Hai, măi, ce dracu!”
Stoica, „lipsit de scrupule”, l-a ameninţat pe cel care nu-i îndeplineşte dorinţa cu anchetarea unui frate, colonel
„Stoica Gruia: Şi cu ăsta îţi fac eu o ofertă. …(neinteligibil)… Am lucrat, tu nu ai vrut să mai lucrezi cu mine, ok, dar eu cred că ar fi bine să îţi faci, să rezolvi, dacă contractul te ajută, nu are nimeni ce să îţi spună dacă contractul te ajută, că nu au ce. Şi vezi, fă nişte dosare undeva, nu ştiu dacă trebuie să spunem ANI, că are un frate colonel pe acolo. E sau nu e? Tu ştii?”
Boştină Doru-Cătălin: Nu, dar asta ştii cum aflăm? Imediat! Si câtă influenţă!
Stoica Gruia: Mâine trebuie să mă duc în Croaţia”.