UPDATE: Gruia Stoica rămâne în detenţie, a decis definitiv, marţi, instanţa supremă, care i-a respins recursul faţă de măsura preventivă, relatează Mediafax.
Avocaţii lui Gruia Stoica au invocat prevederi din noul Cod de procedură penală şi au arătat că faptele de care omul de afaceri este acuzat nu sunt dovedite cu probe şi că o bună parte dintre acestea ar fi obţinute ilegal de către procurorii DNA.
Aceştia au arătat că procurorii anticorupţie ar fi făcut interceptări nelegale, iar alte interceptări făcute în baza legii siguranţei naţionale nu au fost obţinute legal, pentru că ele nu au fost făcute cu un mandat de la judecător.
Avocaţii au mai spus că procurorii DNA nu pot proba acuzaţia pe care i-o aduc lui Gruia Stoica, astfel că cercetarea ar trebui făcută cu acesta în stare de libertate.
De asemenea, avocaţii au mai arătat că, potrivit noilor prevederi din legislaţia penal, starea de arest este una excepţională şi măsura ar trebui luată doar atunci când este imperios necesară.
În acest context, avocaţii au cerut fie lăsarea în libertate a lui Gruia Stoica, fie arestul la domiciliu. Avocaţii au precizat că măsura arestului la domiciliu ar fi suficientă pentru verificarea acestuia de către procurorii anticorupţie.
La rândul său, procurorul DNA prezent la şedinţă le-a cerut judecătorilor respingerea recursului făcut de Gruia Stoica şi menţinerea acestuia în arest.
În ultimul cuvânt, Gruia Stoica le-a spus judectorilor că cele trei milioane de euro despre care DNA susţine că ar reprezenta mita ce urma să-i fie oferită lui Doru Boştină, pentru intervenţii la funcţionari ai statului, ar reprezenta în realitate un onorariu pe care urma să îl plătească avocatului.
Gruia Stoica le-a mai spus judecătorilor că s-a ocupat de privatizarea a patru companii de renume şi, totodată, a ajutat la şcolarizarea a numeroşi elevi, prin donaţiile pe care le-a făcut.
Instanţa supremă a decis, în final, ca omul de afaceri să rămână în arest, judecătorii menţinând astfel hotărârea Curţii de Apel Bucureşti din 30 ianuarie.
–
Omul de afaceri Gruia Stoica a fost adus, marţi dimineaţa, la Înalta Curte de Casaţe şi Justiţie, unde magistraţii judecă recursul acestuia la arestarea preventivă.
Citeşte şi: Doru Boştină şi Gruia Stoica, audiaţi la DNA
Avocaţii lui Gruia Stoica au cerut marţi instanţei supreme lăsarea în libertate a omului de afaceri sau arestarea acestuia la domiciliu, potrivit normelor noului Cod de procedură penală.Instanţa supremă a dezbătut marţi recursul lui Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti de arestare preventivă pentru 29 de zile, în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi GFR.
Avocaţii lui Gruia Stoica au invocat prevederi din noul Cod de procedură penală şi au arătat că faptele de care omul de afaceri este acuzat nu sunt dovedite cu probe şi că o bună parte dintre acestea ar fi obţinute ilegal de către procurorii DNA.
Aceştia au arătat că procurorii anticorupţie ar fi făcut interceptări nelegale, iar alte interceptări făcute în baza legii siguranţei naţionale nu au fost obţinute legal, pentru că ele nu au fost făcute cu un mandat de la judecător.
Citeşte şi: Gruia Stoica, arestat pentru 29 de zile. El a dat mită de TREI MILIOANE DE EURO pentru a câştiga o licitaţie
Avocaţii au mai spus că procurorii DNA nu pot proba acuzaţia pe care i-o aduc lui Gruia Stoica, astfel că cercetarea ar trebui făcută cu acesta în stare de libertate.
De asemenea, avocaţii au mai arătat că, potrivit noilor prevederi din legislaţia penal, starea de arest este una excepţională şi măsura ar trebui luată doar atunci când este imperios necesară.
În acest context, avocaţii au cerut fie lăsarea în libertate a lui Gruia Stoica, fie arestul la domiciliu. Avocaţii au precizat că măsura arestului la domiciliu ar fi suficientă pentru verificarea acestuia de către procurorii anticorupţie.
La rândul său, procurorul DNA prezent la şedinţă le-a cerut judecătorilor respingerea recursului făcut de Gruia Stoica şi menţinerea acestuia în arest.
În ultimul cuvânt, Gruia Stoica le-a spus judectorilor că cele trei milioane de euro despre care DNA susţine că ar reprezenta mita ce urma să-i fie oferită lui Doru Boştină, pentru intervenţii la funcţionari ai statului, ar reprezenta în realitate un onorariu pe care urma să îl plătească avocatului.
Gruia Stoica le-a mai spus judecătorilor că s-a ocupat de privatizarea a patru companii de renume şi, totodată, a ajutat la şcolarizarea a numeroşi elevi, prin donaţiile pe care le-a făcut.
Instanţa supremă a rămas în pronunţare în acest caz şi urmează să stabilească dacă Gruia Stoica va fi lăsat liber sau va rămâne în arest, aşa cum au decis judecătorii Curţii de Apel Bucureşti în 30 ianuarie.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au arătat că în luarea deciziei de arestare a omului de afaceri Gruia Stoica a contat şi cuantumul „exorbitant” al sumei „puse la bătaie” de acesta pentru a cumpăra „bunăvoinţa” funcţionarilor publici, înaintea licitaţiei.
În motivarea hotărârii prin care a fost dispusă arestarea lui Gruia Stoica se mai arată că un alt argument în sprijinul acestei decizii a fost mentalitatea infracţională manifestată făţiş de către omul de afaceri, care „denotă modul în care înţelege să-şi folosească toate relaţiile”.
Judecătorii au făcut referire în motivare şi la „denaturarea mediului concurenţial”, prin faptul că omul de afaceri ar fi încercat să afle informaţii nedestinate publicităţii de la o societate de stat, pentru a-şi putea adapta oferta cu scopul de a obţine apoi „un câştig cert”.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au mai arătat în motivare că Gruia Stoica a dat dovadă de „lipsă de scrupule”, evidenţiată de presiunea constantă asupra funcţionarilor CFR Marfă şi nu numai, în scopul adjudecării în mod ilegal a unor contracte care să asigure supravieţuirea societăţilor pe care le controlează.
Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă, iar avocatul Doru Boştină este acuzat de trafic de influenţă, acesta având interdicţie de a părăsi ţara.
Stoica este acuzat că i-ar fi dat avocatului Doru Boştină 3 milioane de euro pentru a afla, prin intermediul acestuia, ce preţ cere CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui.