Cântăreaţa Anna Lesko şi fiul ei, Adam, în vârstă de un an şi nouă luni, pictează împreună. Artista intenţionează să organizeze o expoziţie în care să prezinte, între alte lucrări, şi una la care a contribuit copilul ei.
“La primul tablou pe care- l voi face, voi lucra împreună cu Adam. Mi-a distrus o mulţime de pensule. Şi încă mai vrea. Îi place şi o să pictăm împreună”, a spus artista pentru Libertatea.
Artista a “furat meserie” de la Sabin Bălaşa şi Mircea Novac şi, potrivit propriilor mărturisiri, lucrările sale prezintă stările sufleteşti prin care trece.
Chiar dacă acum locuieşte în Capitală, Anna Lesko şi-a vizitat rudele din Chişinău, împreună cu fiul său. Vedeta l-a prezentat pe Adam şi străbunicilor ei. “Amândoi au în jur de 90 de ani. Adam îi face foarte fericiţi”, a spus artista.