SNEF SA are ca obiect principal de activitate realizarea instalaţiilor electrice pentru sectoarele energetic, maritim, nuclear şi telecomunicaţii.
Comoserv SRL este o companie care activează pe piaţa serviciilor de inginerie mecanică industrială.
În conformitate cu prevederile Legii Concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie supusă controlului Autorităţii de Concurenţă.
Consiliul Concurenţei va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.