4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăPoliticăPrezidenţiale2019: Măsuri pentru exercitarea votului prin intermediul urnei speciale

Prezidenţiale2019: Măsuri pentru exercitarea votului prin intermediul urnei speciale

Urna specială nu poate fi folosită însă în străinătate.

Biroul Electoral Central a adoptat o decizie privind modalitatea de exercitare a dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile prezidenţiale din acest an, potrivit Agerpres.

* Persoanele netrasportabile din motive de boală sau invaliditate

Cererile scrise formulate de alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, însoţite de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, prin care se solicită deplasarea urnei speciale, se depun cel mai târziu în preziua alegerilor, arată BEC.

Cererea de votare prin intermediul urnei speciale, formulată de alegător, care poate fi depusă de acesta sau de altă persoană în numele lui, trebuie datată şi semnată olograf şi va cuprinde numele, prenumele, data naşterii, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate valabil, precum şi adresa la care se află.

Preşedintele Biroului electoral al secţiei de votare solicită operatorului de calculator să preînregistreze în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal codurile numerice personale ale alegătorilor care au formulat cereri de votare cu urna specială, urmând a fi înregistrate definitiv la întoarcerea în localul de vot a echipei care se deplasează cu urna specială, pe baza semnăturilor din extrasul din listele electorale.

În ziua votării, preşedintele Biroului electoral al secţiei de votare se va asigura că o echipă formată din cel puţin doi membri se va deplasa cu următoarele materiale: urna specială, care este sigilată prin aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare; buletinele de vot, pe care a fost aplicată ştampila de control a secţiei de votare; o ştampilă cu menţiunea „VOTAT”; timbre autocolante; o tuşieră; cel puţin un pix de culoare albastră; extrasul din listele electorale ce conţine datele de identificare a persoanelor netransportabile care vor vota prin intermediul urnei speciale.

* Alegătorii internaţi în spital

Alegătorii care, la data scrutinului, sunt internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private pot solicita conducerii acestora să exercite dreptul de vot prin intermediul urnei speciale la biroul electoral al celei mai apropiate secţii de votare.

Dacă mai mult de 200 persoane internate solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, acesta se asigură la mai multe secţii de votare din localitatea în care se află unitatea respectivă, stabilite prin decizie a biroului electoral judeţean sau al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, pe raza căruia se află imobilul unde acestea sunt internate, precizează BEC.

Cererile pot fi depuse cel mai târziu până la ora 18,00 în data de 9 noiembrie, respectiv în data de 23 noiembrie, urmând să se asigure de către conducerea unităţii depunerea acestora la biroul electoral până cel mai târziu la ora 20,00 a zilei respective.

* Deţinuţii

Şi alegătorii deţinuţi în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale votează prin intermediul urnei speciale.

Directorii penitenciarelor sau ai locurilor de deţinere sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa acestora faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale cu suficient timp înainte de ziua votării. Cererile de votare se depun la directorii penitenciarelor sau ai locurilor de deţinere, cel mai târziu cu două zile înainte de ziua votării.

În preziua votării, cel mai târziu la ora 20,00, directorul penitenciarului sau al locului de deţinere asigură depunerea cererilor la Biroul electoral al secţiei de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere respectiv.

În ziua votării, directorul penitenciarului sau al locului de deţinere, după caz, permite accesul echipei biroului electoral al secţiei de votare care se deplasează cu urna specială, asigurând în prealabil un spaţiu anume amenajat pentru votare, apt să asigure secretul votului.

Aceste persoane pot vota numai în baza unui act sau document de identitate valabil. În acest sens, directorul penitenciarului sau al locului de detenţie, după caz, îi eliberează temporar, numai pentru exercitarea dreptului de vot, actul sau documentul de identitate valabil aflat în dosarul individual.

Persoanele aflate în arest la domiciliu votează prin intermediul urnei speciale, în condiţiile în care formulează o cerere în acest sens către Biroul electoral al secţiei de votare în a cărei rază teritorială se află imobilul unde execută măsura.

Potrivit BEC, preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor dispune măsurile necesare, astfel încât la ora încheierii votării – ora 21,00 – urna specială şi celelalte materiale electorale să se afle în sediul Biroului electoral al secţiei de votare.

* Alegătorii care, la data scrutinului, se află în ţară şi care din cauza specificului activităţii pe care o desfăşoară nu se pot prezenta la secţia de votare

Aceştia pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale Biroului electoral al celei mai apropiate secţii de votare. Cererea de votare prin intermediul urnei speciale va fi însoţită de o adeverinţă emisă de angajator din care rezultă că, în ziua votării, alegătorul nu poate părăsi locul de muncă în intervalul orar 07,00 – 21,00.

* La secţiile de votare din străinătate nu se foloseşte urna specială.

Transportul urnei speciale se face sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne, mai arată BEC.

Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Efectele poluării: Fiecare dintre noi consumăm echivalentul unei cărți de credit pe săptămână de microplastic

Ana Maria Răducanu, fondatoarea unui magazin zero waste, a subliniat într-o intervenție la Pro Verde impactul grav al poluării cu microplastice asupra sănătății noastre. Ea...

România și Bulgaria, mai aproape de aderarea completă la Schengen: Anunț oficial al Ursulei von der Leyen

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri un pas important pentru România și Bulgaria în drumul lor spre aderarea completă la...
Ultima oră
Pe aceeași temă