3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialPeste o sută de artişti la festivalul Electric Castle 2014

Peste o sută de artişti la festivalul Electric Castle 2014

Peste o sută de artişti vor participa la a doua ediţie a festivalului Electric Castle care va avea loc în perioada 19-22 iunie, la Castelul Banffy din Bonţida, judeţul Cluj.

Cap de afiş la festival este trupa Thievery Corporation care revine în România, în formulă completă, şi promite publicului de la Castelul Banffy un concert spectaculos şi plin de energie. Trupa a solicitat organizatorilor un sistem audio special, capabil să acopere o gamă largă de frecvenţe joase şi care include dublarea numărului de subwoofers. Cei 13 artişti care vor urca pe scena Electric Caste au naţionalităţi şi culturi diferite, rezultatul fiind un melanj de stiluri şi inspiraţii care captivează de fiecare dată publicul.

DJ Rusko, considerat unul dintre cei mai buni artist DJ din lume şi unul din fondatorii dubstep-ului, a confirmat, de asemenea, că va veni la festivalul Electric Castle pentru a susţine primul său concert din România. Alături de Rusko, vor urca pe scenele de la Castelul Banffy, DJ Fresh, DJ EZ, DJ Sauce.

DJ Fresh combină cu lejeritate house, dancehall, acid jazz, reuşind să aibă constant hituri în topurile europene. Împreună cu Messy MC promite un spectacol total la Bonţida. DJ EZ este considerat de industria muzicală „cel mai bun” DJ de garage din toate timpurile. În 2000, el a lansat compilaţia „Pure Garage Series”, care i-a adus un disc de platină şi rămâne şi azi cea mai vândută compilaţie de acest gen.

Nume noi pe scena de la Bonţida sunt King Shiloh, unul dintre primele sound-systemuri de reggae şi dub din lume, inspirat din cultura Jah Rastafari, şi Slow Magic, un artist ce a ales să-şi prezinte doar muzica, în timp ce identitatea rămâne ascunsă sub o mască tribală. O altă artistă care vine la Electric Castle este Akua Naru, muziciană ce şi-a început proiectul în SUA, a trecut prin China şi Ghana şi s-a stabilit apoi în Germania. Cu o voce exersată din copilărie, Akua oferă un circuit ritmat între poezie şi muzică, un concert inedit prin formula intimă şi interactivă cu care se prezintă în faţa publicului.

După succesul mare la public înregistrat la prima ediţie Electric Castle, Orchestra Notes & Ties revine şi în acest an pe scena de la Bonţida. Formată din studenţi şi absolvenţi ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, orchestra aduce o prezentare inedită şi ghiduşă a unui gen muzical considerat de mulţi a fi doar „pentru cunoscători”.

La cea de-a doua ediţie Electric Castle mai revin Shiver, unul dintre cei mai versaţi DJ din România, şi CTC, trupă hip hop înfiinţată de DOC, Deliric şi Vlad Dobrescu, una dintre cele mai iubite trupe din underground-ul românesc. Se întorc pe scena Castelului Banffy şi Pop Killers, care au ales şi ei să-şi ascundă identitatea prin măşti în timp ce combină sunetul distorsionat de chitară cu noul sound „electro”.

Printre artiştii care şi-au confirmat participarea se mai numără The Model, un DJ cu prezenţă remarcabilă, T-Boys (Missile & Goranga) şi Dubase. Alte nume apreciate care vor concerta la Electric Castle 2014 sunt Mihai Popoviciu, unul dintre cei mai inovativi producători est-europeni de muzică electronică, şi timişoreanul K-lu, care vine împreună cu DJ Sauce.

În total, peste o sută de artişti vor concerta timp de patru zile, în iunie 2014, pe cele cinci scene amenajate la Electric Castle – ediţia a doua. Abonamentele promoţionale la Electric Castle 2014 costă 160 de lei până în 15 aprilie şi pot fi achiziţionate de pe eventim.ro, din reţeaua Eventim, de la partenerii oficiali ai festivalului şi cu ajutorul aplicaţiei mobile Electric Castle (iOS si Android).

Anul trecut, prima ediţie a festivalului Electric Castle a adus pe scene 92 de artişti, un public de 32.000 de persoane şi o accedere pe lista finaliştilor la European Festival Awards 2013, cea mai importantă competiţie europeană de gen, la secţiunea „Cel mai bun festival de mărime medie”.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

BEJ Argeș: Alina Gorghiu a încălcat legea electorală printr-o postare după încheierea campaniei

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a contestat decizia la Biroul Electoral Central, susținând că nu a încălcat legea Biroul Electoral Județean Argeș a transmis că ministrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă