Suntem ceea ce suntem, fiindcă, odată cu numele colectiv pe care îl avem sau îl asumăm, noi păstrăm, asumăm, rememorăm o poveste comună în care împletim mica noastră poveste personală. Ori suntem înglobați, de voie, de nevoie, într-o mare poveste comună, veselă ori tragică.
Luând în derâdere principiile universaliste ale Declarației Omului și Cetățeanului de la 1789, bine cunoscutul „reacționar“ și legitimist Joseph de Maistre scria: „Nu există oameni pe lume. În viața mea am văzut francezi, italieni, ruși; grație lui Montesquieu știu că poți fi chiar și persan. Dar declar că nu am întâlnit niciodată Omul și că, dacă el există, aceasta se întâmplă fără știința mea!“. De aici și concluzia sa că niciun fel de „drepturi“ nu puteau fi acordate sau recunoscute acestei fantome, care bântuia gândirea iluministă și „progresistă“, numită „Om“.